adplus-dvertising

China „inundă” piața europeană cu mașini ieftine. Marile companii auto din Vest nu fac față

Există o grămadă de mașini electrice chinezești care câștigă cotă de piață prin practicarea unui preț redus. Pe scurt, prețurile mașinilor electrice chinezești sunt aproape imposibil de combătut de producătorii auto tradiționali, care sunt obligați să respecte, în primul rând, norme de mediu stricte și costisitoare pentru procesul de fabricație și drepturile angajaților, relatează newsweek.ro.

Prin urmare, China a devenit cel mai mare exportator de automobile din lume în primul semestru din 2023, deși în 2021 nu figura în „Top 10. Japonia a ocupat locul secund, iar Germania, care acum doi ani era No 1, a căzut pe trei.

Mai mult, în doar câteva luni de la lansarea pe piața europeană, o mașină electrică chinezească cu nume britanic, MG4, a urcat în septembrie 2023 până pe locul doi în „Top 10 cele mai vândute mașini electrice în Europa, după Tesla Model Y, mașină care, pentru Europa, se fabrică tot în China, dar și în Germania. Ca idee, la șase luni, MG4 a ocupat locul șase.

Cum atacă China piața auto din Europa. Și câștigă!

De asemenea, dacă privim „Top 20 cele mai vândute mașini electrice, inclusiv plug-in hybrid, la nivel mondial“ din septembrie 2023, observăm că „Top 10 este dominat de automobile chinezești. Tesla Model Y este pe locul unu și Tesla Model 3 pe locul opt. În rest, doar BYD și GAC.

Sigur, deocamdată, raportată la întreaga piață auto europeană, cota mașinilor „Made in China“ e încă destul de mică, de 8%. Dar a crescut rapid și, potrivit oficialilor europeni, ar putea ajunge la 15% în 2025, având în vedere că prețurile mașinilor electrice făcute în China sunt cu aproximativ 20%-30% mai mici decât ale celor produse pe „bătrânul continent.

Trecerea forțată și accelerată la mașini electrice și electrificate, criza semiconductorilor, creșterea prețurilor automobilelor și a creditării și deschiderea largă a porților pieței auto din Rusia pentru producătorii chinezi în urma sancțiunilor comerciale impuse Moscovei de Occident după invadarea Ucrainei au dat aripi exporturilor de autoturisme chinezești.

Dacă cu doi ani în urmă nu figura în „Top 10 țări exportatoare de automobile, în 2022, China a sărit direct pe locul doi, în spatele Japoniei, surclasând Germania. Iar acum, conform cifrelor înregistrate până în 2023, la sfârșitul anului, China va deveni cel mai mare exportator de automobile din lume.

Mașinile electrice și electrificate sunt principalele „vinovate“ pentru acestă schimbare aproape peste noapte a ordinii mondiale în industria auto. Au rolul lor și criza semiconductorilor, și sancțiunile comerciale impuse Rusiei pe fondul războiului declanșat în Ucraina, dar cel al trecerii forțate și accelerate la autoturime pe baterii este principal.

China produce 75% din bateriile litiu-ion pentru vehiculele electrice din întreaga lume

China produce 75% din bateriile litiu-ion din lume și deține o capacitate de producție de 85% pentru anozi și 70% pentru catozi, conform unui raport al Agenției Internaționale pentru Energie din iulie 2022.

Și, cum și mâna de lucru e ieftină, mulți constructori auto cu nume grele din Europa și SUA, precum BMW, Mercedes, General Motors sau Tesla, au ajuns să producă în China.

De la 1 ianuarie 2024, Franța devine prima țară UE în care majoritatea mașinilor electrice făcute în China pierd eco-bonusul acordat de stat (un fel de „Rabla Plus). Se introduce criteriul „scorului de mediu

„Brațul” din China al Tesla, SAIC, proprietarul mărcii MG, și BYD, care este susținută de miliardarul american Warren Buffett, se numără printre principalii exportatori chinezi de mașini electrice.

Iar Elon Musk a făcut o fabrică Tesla uriașă în Shanghai, care exportă în regiuni precum Japonia și Europa, de exemplu. În prezent, Gigafactory-ul Tesla din China este capabil să producă 1,25 milioane de vehicule pe an, iar compania intenționează să își mărească și mai mult capacitatea.

Cum de branduri chinezești necunoscute până acum, fără istorie în spate, oferă mașini electrice la un preț imbatabil? Pământurile rare necesare pentru baterii și motoare electrice, folosite drept armă de Beijing

Dacă președintele Rusiei, Vladimir Putin, folosește robinetul gazului rusesc drept armă pentru a pune presiune pe țările din Europa, China se pare că utilizează materiile prime pentru baterii și motoare electrice în lupta de pe piața auto.

Nu mai târziu de luna octombrie 2023, China a dat șah constructorilor occidentali de mașini electrice, anunțând că limitează exporturile de grafit, după ce în iulie le-a limitat pe cele de germaniu şi galiu (utilizate în cipurile computerelor şi alte componente electronice), și aducând astfel în atenţie dominaţia sa pe piaţa pământurilor rare.

Considerate pe scară largă drept represalii la restricţiile SUA asupra vânzărilor de tehnologii către China, restricţiile exporturilor de grafit au sporit îngrijorarea în Occident că Beijingul ar putea limita și exporturile de alte materiale, inclusiv cele de pământuri rare, a căror producţie o domină.

China este cel mai mare producător şi exportator de grafit din lume, un material folosit în aproape toate bateriile pentru vehicule electrice.

De pildă, China a reprezentat 70% din producţia minelor mondiale de pământuri rare în 2022, urmată de Statele Unite ale Americii, Australia, Myanmar şi Thailanda, arată datele USGS (United States Geological Survey). De asemenea, China găzduieşte aproximativ 85% din capacitatea lumii de a procesa minereurile de pământuri rare în materiale pe care producătorii le pot folosi, potrivit companiei de cercetare Adamas Intelligence în 2019.

Cum domină China piața de pământuri rare? Nu respectă normele de mediu

Pe lângă faptul că deține circa 34% din resursele mondiale de pământuri rare, China are un „atu“. Nu respectă normele de mediu. Pământurile rare apar, de obicei, în concentraţii scăzute şi se găsesc amestecate între ele sau cu elemente radioactive, precum uraniul şi toriul.

Proprietăţile chimice ale pământurilor rare le fac dificil de separat de materialele din jur, iar prelucrarea generează deşeuri toxice. Dar standardele de mediu laxe au permis Chinei să-şi dezvolte dominaţia în pământurile rare în ultimele decenii, pe măsură ce producătorii occidentali au părăsit industria.

Ce fac europenii și SUA în fața asaltului mașinilor electrice chinezești

Cum cota de piață a mașinilor electrice produse în China a ajuns la 8% în acest an și se previzionează că ar putea urca până la 15% în 2025, oficialii europeni au intrat în priză și, în septembrie 2023, Comisia Europeană a lansat o anchetă cu privire la mașinile electrice produse în China, acestea fiind suspectate că fac concurenţă neloială pe piața europeană pentru că au beneficiat de subvenţii de stat.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat ancheta cu privire la mașinile electrice produse în China în discursul despre Starea Uniunii din 13 septembrie.

Aceasta va stabili dacă se justifică o eventuală creştere a tarifelor vamale, pentru a proteja producătorii din UE de „avalanşa“ de importuri de vehicule electrice chinezeşti mai ieftine.

Top 20 cele mai vândute mașini electrice, inclusiv plug-in hybrid, la nivel mondial (septembrie 2023)

preț mașini electrice chinezești
preț mașini electrice chinezești / top 20

Top 10 cele mai vândute mașini electrice în Europa (septembrie 2023)

1. Tesla Model Y: 29.309 (-1%)

2. MG 4: 7.313 (+887%)

3. Peugeot e-208: 6.637 (+62%)

4. Fiat 500e: 6.059 (+19%)

5. Volkswagen ID.4: 6.033 (-9%)

6. Skoda Enyaq: 6.002 (+29%)

7. Dacia Spring: 4.590 (-5%)

8. Mercedes EQA: 4.497 (+114%)

9. Audi Q4 e-tron: 4.495 (+119%)

10. Kia Niro EV: 4.318 (-5%)

Dar, cum un rezultat al anchetei CE nu este așteptat mai repede de 13 luni, potrivit vicepreședintelui CE Maroš Šefčovič, Franța s-a mișcat deja.

De la 1 ianuarie 2024, Franța devine prima țară UE în care mașinile electrice făcute în China pierd eco-bonusul acordat de stat (un fel de „Rabla Plus“).

Acesta nu va mai fi acordat decât pe baza unui „scor de mediu“ care ține cont de o serie de factori, precum modelul (numărul de locuri, autonomia etc.), locul unde este asamblat, volumul (greutatea materialelor, cu excepția bateriei), caracteristicile bateriei (greutatea și locul de fabricație) și defalcarea planului logistic (transportul și distanța parcursă între locul de producție și locul de vânzare).

Pe scurt, acest „scor de mediu“ va reflecta performanța de mediu a fabricării mașinii electrice respective și, prin urmare, va exclude majoritatea vehiculelor electrice produse în Asia, în special în China (cum ar fi modelele Dacia Spring și MG).

Lista finală a mașinilor electrice care se califică la obținerea eco-bonusului de 7.000 € în Franța în 2024 va fi comunicată pe 15 decembrie 2023.

Dar pe lista provizorie figurează deja trei dintre cele mai vândute mașini electrice pe piața franceză, Tesla Model Y, Tesla Model 3 și Dacia Spring, cea mai ieftină electrică la ora actuală de pe piața europeană.

De asemenea, pe „lista neagră“ se află și modelul MG4 al grupului chinez SAIC, care, în ultimul timp, a câștigat în fiecare lună un loc în topul celor mai bine vândute 100 de mașini din Franța, și modelele BYD, al doilea producător mondial de mașini electrice, care tocmai a lansat Dolphin, un concurent pentru Megane E-Tech, de exemplu, la un preț destul de agresiv în Franța – 29.000 €, cu 1.000 € mai puțin decât MG4.

„Vom înceta să subvenționăm vehiculele electrice care au o amprentă de carbon slabă“, ceea ce „ne va permite să recompensăm producția industrială cea mai virtuoasă“, a declarat ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire.

„Dăm un avantaj companiilor franceze și europene care fac efortul de a-și reduce amprenta ecologică“, a punctat și Agnès Pannier-Runacher, ministrul francez pentru Tranziția Energetică.

Mai mult, din 2025, calculul „scorului de mediu“ pentru mașinile electrice vândute în Franța va ține cont și de alte trei informații, și anume capacitatea de reparare a bateriilor, încorporarea de materiale plastice reciclate și încorporarea de materiale din surse bio.

Preț mașini electrice chinezești. Și SUA sunt cu ochii pe mașinile chinezești, deși, teoretic, pericolul e mai mic.

Taxele vamale în UE sunt de 10% pentru produsele venite din China și în SUA de 27,5%, de exemplu. Totuși, în august 2023, SUA au început războiul bateriilor pentru mașini electrice cu China, supunând verificărilor, conform legii UFLPA, bateriile și alte piese auto provenite din această țară.

Până acum, aplicarea legii americane UFLPA, vechi de un an, care interzice importul de bunuri fabricate în regiunea Xinjiang, China, s-a concentrat în principal pe panouri solare, roşii şi îmbrăcăminte din bumbac.

Dar, începând din august, componentele auto care pot include baterii litiu-ion, anvelope şi materiile prime majore pentru automobile, aluminiu şi oţel, sunt din ce în ce mai mult supuse reţinerii la graniţele SUA.

O inspecţie sporită a produselor destinate fabricilor de asamblare auto de către Serviciul Vamal şi Protecţiei Frontierelor din SUA (CBP) ar putea semnala vremuri dificile pentru producătorii de automobile care vor avea nevoie de dovezi solide că lanţurile lor de aprovizionare nu au legături cu o regiune în care SUA consideră că autorităţile chineze au stabilit tabere de muncă forţată pentru uiguri şi alte grupuri minoritare musulmane.

Ce sunt pământurile rare de care depind mașinile electrice și unde se găsesc

Pământurile rare sunt un grup de 17 elemente esențiale pentru tehnologia de ultimă oră, de la lasere şi echipamente militare până la magneţii găsiţi în vehicule electrice, turbine eoliene şi electronice de larg consum, cum ar fi iPhone-urile.

Cele 17 elemente sunt: lantan, ceriu, praseodim, neodim, prometiu, samariu, europiu, gadoliniu, terbiu, disproziu, holmiu, erbiu, tuliu, iterbiu, lutetiu, scandiu, ytriu.

China se estimează că are 44 de milioane de tone de oxid de pământuri rare (ROE) echivalent în rezerve, sau 34% din totalul mondial, conform datelor USGS. Apoi, se estimează că Vietnam, Rusia şi Brazilia au puţin peste 20 de milioane de tone fiecare, în timp ce India are 6,9 milioane.

Îți recomandăm:

Gigantul auto Volkswagen vrea să recurgă la concedieri de mii de angajați la nivel mondial, ca parte a planului de reducere a cheltuielilor cu 10 miliarde de euro în trei ani: „Costurile mari și productivitatea scăzută fac mașinile VW necompetitive”

cuvinte cheie: preț mașini electrice chinezești

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate