Am văzut de curând o scurtă prezentare a Prof. Michael Porter (Harvard Business School) despre crearea de ”shared value”. Nu este o greșeală de tipărire, nu este vorba de ”shareholder value” (crearea de valoare pentru acționari) ci mai curând despre crearea comună de valoare pentru societate și business.
Este adevărat că Milton Friedman spunea că business-ul creează valoare pentru societate prin obținerea profitului, dar se pare că nu mai este suficient. La ce se referă Porter? Se pare că deși corporațiile produc profituri din ce în ce mai mari, în timp, valoarea acestora pentru societate scade. Poate că pare un pic socialist, dar nu este chiar 100% așa, profiturile nu sunt excluse ci este vorba despre dezvoltare durabilă, etică, mediu, responsabilitate socială.
Câteva exemple (ipotetice) pentru a se înțelege mai bine:
1. Companiile manufacturiere produc afectând mediul (câteodată iremediabil) creând valoare pe termen scurt pentru acționari și pentru clienți, dar pe termen lung valoarea pentru societate este dezastruoasă.
2. Companiile producătoare de alimente folosesc ingrediente care nu sunt reglementate (E-urile) ce pot dăuna pe termen lung consumatorilor. Produc valoare pentru acționari, dar pe termen lung societatea poate suporta consecințele (boli care apar datorită ignorării unor semnale care indică nocivitatea acelor ingrediente).
3. Lanțurile de supermarket-uri pun presiune pe lanțul furnizor să taie costuri, aceasta conducând spre exemplu la folosirea mâinii de lucru ieftine, condiții de lucru nesigure pentru angajați etc ceea ce afectează societatea pe termen lung.
Exemplele ar putea continua puteți să vă imaginați și altele. Michael Porter nu exclude profiturile, dar, susține Porter, modalitatea în care acestea sunt generate sau împărțite pe lanțul de distribuție nu aduc în acest moment întotdeauna beneficii societății pe termen mediu și lung. Ba mai mult, Porter crede că dacă corporațiile ar schimba optica din ”shareholder value” în ”shared value” profiturile pot fi și mai mari pe termen lung deoarece ar răspunde mai bine nevoilor societății.
Ideile lui Porter m-au făcut să mă gândesc la cum anume s-au putea aplica în asigurări. Cred că una dintre cele mai mari probleme ale industriei asigurărilor, care conduce la o lipsă de încredere a consumatorilor, este transparența scăzută a industriei. Este, pentru a folosi o metaforă, ca ”un diamant ascuns într-o cutie”. Da! Industria asigurărilor este foarte frumoasă și producătoare de ”shared value” pentru societate, dar atâta timp cât nu se dezvăluie publicului larg, percepția valorii pentru societate este ca și inexistentă. Iar percepția este realitate!
Veți spune că Pilonul III din Solvency II sau IDD-ul sunt cele care au introdus transparența industriei de asigurări pentru consumatori, dar oare câți dintre ei știu să citească un raport ORSA (engl. own risk and solvency assessment) al Solvency II sau cum anume se fac ofertele de către brokeri, sau câți consumatori înțeleg condițiile de asigurare când le sunt prezentate sau cum funcționează o societate de asigurări sau percep valoarea adăugată a intermediarilor în asigurări.
Lipsa de transparență este oarecum de înțeles, jucătorii din piața de asigurări sunt într-o competiție pe o piață ”însângerată” (n.a. opusul ”blue ocean”) și ca atare le-ar fi teamă ”să nu dea din casă” să piardă business către competitori. Poate că este nevoie de mai mult efort de comunicare din partea tuturor celor care lucrează în industrie pentru ”deschiderea cutiei și punerea diamantului în lumina” pentru înțelegerea valorii adăugate (”shared value”) pentru societate a industriei asigurărilor . Dar pentru acest lucru mai este nevoie de ceva și anume ca cei din industrie să construiască business-uri prin care să nu copieze competitorii și anume, modele de business greu replicabile.
Nevoile societății sunt într-o continuă schimbare, iar dacă industria nu se adaptează apare un decalaj față de ceea ce oferă industria, iar valoarea pentru societate scade. Într-un astfel de business de asigurări inovația trebuie să fie o competență cheie, iar etica și transparența să fie valori principale. Este oare posibilă această schimbare de paradigmă în industria asigurărilor?