adplus-dvertising

Radu Burnete: „Dacă nici invazia Ucrainei nu justifică ruperea Europei de șantajul energetic rusesc ce așteptăm? Rachete la București la Berlin?”

Radu Burnete formulează un punct de vedere privind șantajul energetic rusesc. Opinia autorului a fost publicată pe propriul cont de socializare.

Redăm, în continuare, postarea lui Radu Burnete:

În șantajul energetic al Rusiei, ca în cazul oricărui șantaj, partea cea mai dificilă este până te hotărăști să îi reziști. Atunci e punctul culminant în care forța agresorului este maximă.

Panta până la punctul culminant este și ea abruptă și plină de frământări: ce s-ar putea întâmpla, oare ai prevăzut bine toate consecințele, oare nu e mai bine să cedezi sau să amâni momentul decisiv?

Decizia de a opri șantajul pune în joc trei forțe:

agresorul trebuie să pună toate cărțile pe masă și elimină din joc necunoscutul;

– presiunea psihologică dispare fiindcă ai luat o decizie;

– de la acel punct încolo trecerea timpului aduce o distanțare de agresor, o schimbare de comportament și ameliorarea treptată a situației.

Noi trebuie să înțelegem câteva lucruri simple. Momentul nu mai poate fi amânat

Dacă nici invazia Ucrainei nu justifică ruperea Europei de șantajul energetic rusesc ce așteptăm? Rachete la București la Berlin? Rusia nu va înceta în viitorul apropiat să folosească energia ca armă. Dacă cedăm Moscova va folosi din nou acest laț când va avea chef. Nu există un moment ideal în care să rupem șantajul, unul în care situația să fie în favoarea noastră. Agresorul care șantajează nu va permite niciodată asta și se va folosi de șantaj pentru preveni acest parcurs. Ne va șantaja din nou în clipa în care simte că armele șantajului își pierd ascuțimea pentru a nu le irosi.

Nu o să fie foarte plăcut și e posibil să doară această rupere bruscă, dar fiecare lună care trece, fiecare iarnă în care Europa găsește surse alternative de energie și economiile se reașază ne vor îmbunătăți poziția

O economie liberă se adaptează de regulă mai repede decât anticipăm. Dacă ne oprim oricând după ce am luat decizia suntem ca Sisif și vom fi sortiți să o luăm de la capăt. Adică proști. Asta nu înseamnă că nu vom mai cumpăra niciodată energie din Rusia. Poate că o vom face cândva în viitor. Dacă avem chef. În termenii noștri și la un preț rezonabil fără să alunecăm înapoi unde eram pe 24 februarie.

Nu există altă cale rațională acum că toți demonii au fost scoși de pe unde erau ferecați. Nu doar că Rusia trebuie să piardă militar în Ucraina și să plece de acolo cu coada între picioare, dar trebuie să piardă economic în războiul energetic cu Europa. Suntem mai puternici decât ei. Mult mai puternici. Atâta doar că ne-am obișnuit cu confortul permanent. Trebuie să fim conștienți că un sacrificiu acum – chiar unul semnificativ – ne va ajuta să evităm un dezastru mult mai mare în viitor. Rusia trebuie să piardă.

Îți recomandăm:

Radu Burnete: Putin va opri gazul la iarnă / Visează să controleze Estul Europei din nou. Nu doar Ucraina, ci tot ce avea URSS înainte de 1989

cuvinte cheie: șantajul energetic rusesc

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate