Amintiri din epoca de aur, „când aveam o țară dezvoltată și eram mândri că suntem români”.
În spațiul public circulă tot felul de teorii cum că pe vremea lui Ceaușescu lucrurile mergeau strună și că în România curgea lapte și miere. Vedem tot felul de poze cu falnica stemă de stat a României socialiste. Este jenant că unii regretă acele vremuri. Probabil, mulți își regretă doar tinerețea.
Dar vreți să știți cum era înainte de 1989? Câteva amintiri din epoca de aur sunt necesare pentru reîmprospătarea memoriei. Înainte de 1989, cele mai multe bunuri de consum se cumpărau „pe sub mână”. De exemplu, șeful de măcelărie sau aprozar era cel mai respectat personaj din cartier. De aceștia depindea dacă pe masă vom avea gheare de pui sau o bucățică de carne de porc. Am zis bucățică, da? Nu kilogram sau kilograme.
Sub dinastia Ceaușescu, România se îndrepta pe drumul pe care a luat-o Coreea de Nord. De fapt, înainte de 1989 România era Coreea de Nord a Europei. În acei ani priveam cu jind la Ungaria, Iugoslavia, Polonia sau Cehoslovacia, tot țări comuniste, dar mai bine administrate decât propria noastră țară.
Pentru reîmprospătarea memoriei, înainte de 1989 produse precum pâinea, uleiul și zahărul se cumpărau cu porția, pe cartelă. Pentru o sticlă de lapte, părinții noștri se trezeau de la 5 dimineața pentru a-și lăsa sticla de lapte goală la coadă. Da, pe vremuri pentru un produs banal, precum laptele, stăteai la coadă de la 5 dimineața.
În alimentare nu existau produse din carne. Dar aveam gheare de pui și mulți creveți din Vietnam, aceștia fiind asemănători cu chipsurile din ziua de astăzi. Se găsea însă pește, românii mai aveau puțin și deveneau delfinii Europei.
Nu-i așa că nu știți ce era acela un aparat video?
Prețul unui aparat video VHS, la care puteai urmări filme pe casete era de 50-60.000 lei. Un aparat video, care în Vest costa câteva sute de dolari, în România costa cât un apartament. Însă nu oricine putea avea în casă un aparat video. Deținerea unui astfel de aparat era ilegală. Dacă cumva un vecin te turna că deții așa ceva, te trezeai cu miliția la ușă. Se pare că regimul comunist se ferea de producțiile de la Hollywood. Nu-i așa că nu înțelegeți logica?
Românii care locuiau în apropierea graniței cu Bulgaria, Iugoslavia sau Ungaria, erau mai „fericiți”, aveau șansa de a vedea actori de la Hollywood vorbind bulgărește, în maghiară sau sârbă. Existau chiar antene speciale care se înălțau falnic pe blocuri, să aibă un semnal cât mai bun.
Dacă acum sunteți nemulțumiți de platformele de streaming și de cele 200, cel puțin, programe tv, aflați că pe vremea marelui cârmaci românii aveau un singur canal tv și două ore de program tv pe zi. Din aceste două ore, Ceaușescu vorbea jumătate din timp. Apoi, urmau știrile, program de muzică populară și un documentar cu marile realizări ale comunismului. Și da, mai erau și desene animate cu Mihaela, 10 minute pe zi. Filme? Cele comuniste, despre cum românii mergeau la câmp și plantau cartofi, în timp ce producția agricolă duduia.
Citește și: Epoca de Aur otrăvește mințile tinerilor debusolați
Dar la muncă cum era? Acum mulți își aduc aminte că statul îți „dădea” loc de muncă și casă. De fapt, statul nu „dădea” nimic…
Nu aveai niciun fel de libertate de alegere. Dacă statul îți lua casa pe care o aveai sau te muta cu forța la etajul 10, la periferia unui oraș, asta era… Nu aveai ce face.
Legat de job, ăla pe care ți-l „dădea” statul, dacă nu aveai pile și relații ajungeai la Dâlga, indiferent cât de capabil erai.
La acel loc de muncă pe care ți-l „dădea” statul, trebuia să te ferești de tot felul de turnători la securitate și miliție. Aceștia se găseau însă în toate sectoarele de activitate. Iar dacă nu erai membru de partid, adio promovare. Dădeai la șaibă toată viața, în timp ce un analfabet venit de la Cucuieții din Deal îți dădea ordine, doar pentru că era membru de partid.
În acele case pe care statul ni le „dădea” nu aveam căldură, electricitate și apă caldă. Le primeam cu porția. Românii făceau dușuri sâmbătă seara, după ce curgea apa vreo jumătate de ora, căci rugina de pe țevi se revarsă fix în cadă. În restul săptămânii, românii se spălau la lighean.
Cum erau pe vremuri concediile în Italia sau Spania?
Șoc! Pe vremuri nu existau concedii în Italia sau Spania. De fapt, era greu să ajungi și pe litoralul Mării Negre. Imaginați-vă că trăiați la Brăila sau Galați și nu ajungeați niciodată la Mamaia sau Neptun. Dacă acum nu știți unde să mergeți în concediu, că „Italia nu mai este ce era” și Spania vă stă în gât, aflați că pe vremea comunismului nu aveai dreptul de a părăsi țara. De fapt, dacă voiai să treci granița erai oprit de glonț, că așa înțelegeau comuniștii să țină cu forța oamenii în țară. Dacă un membru al familiei reușea să evadeze din „raiul comunist”, întreaga sa familie cădea sub incidența legii. Mulți își pierdeau locul de muncă și urmau ani de interogatorii la securitate.
Mulți dintre nostalgici bălesc după comunism, în timp ce călătoresc în Occident și se plimbă în mașini premium din Vest. Ireal!
Dacia, of, Dacia 1300, era poate singura opțiune a românilor înainte de 1989. Strângeai bani 10 ani și era posibil sa nu îți vină niciodată rândul să o poți cumpăra. Stăteai și priveai cu mândrie carnetele de CEC.
„Minunata” noastră industrie era „floarea” Republicii Socialiste România. Dar cu datoria externă a României cum stau lucrurile?
Este necesar de spus că în Vest exportam legume, fructe și produse agrare. Produse industriale exportam pe piețe slab dezvoltate, de cele mai multe ori la preț de dumping, în goana după valută. Când s-a prăbușit CAER, România a pierdut toate piețele externe.
„Nu aveam datorii”: este o afirmație corectă aceasta. Însă nu aveam nimic, noi, ăștia care am plătit acea datorie. De asemenea, în 1981 România a dat faliment, „experții” comuniști au băgat țara în gard. În decurs de 8 ani, importurile s-au prăbușit, iar România a devenit Coreea de Nord a Europei. Încă ceva, dintre țările comuniste din Europa, România a fost cel mai prost guvernată. Asta s-a văzut nu doar în 1989, țara noastră având cel mai redus PIB pe cap de locuitor din Europa, ci și după Revoluție, când industria noastră, aia comunistă „performantă”, a ajuns la fier vechi.
După 1989, românii au plecat din țară fix din zonele cele mai sărace ale României. Da, ce rău este acum și ce bine era înainte de 1989, „Gizăs Craist”…
P.S. Și încă ceva, dacă vă plângeți că acum trăiți mai rău decât părinții voștri, înainte de 1989, sau dacă credeți că înainte de căderea comunismului era mai bine, sigur ați făcut la un moment dat niște alegeri personale greșite
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: amintiri din epoca de aur
