Clubul Oamenilor de Caracter. Spre a ne reapropria valori fundamentale spre Binele nostru atât interior, cât și public nu poate fi niciodată prea târziu
Noi, cei maturi și care se presupune că s-ar cuveni să fim dacă nu formatori sau modele educative pentru cei mici sau pentru tinerii care vin după noi, ne vedem față în față și oarecum destul de neputincioși în raport cu așteptările pe care procesul de transformare al modalităților cheie de transmitere a valorilor prin Educație le așează înaintea noastră. Tocmai în această etapă de răspântie nu doar pentru zona noastră, ci pentru întreaga Lume de după pandemie.
De fapt, se manifestă doi curenți masivi care avansează pe lângă și odată cu noi, adică, pe de o parte, brutalele schimbări ale climei, inclusiv o obișnuire a noastră cu o anumită stare mai previzibilă și mai prielnică traiului și dezvoltării noastre ca societate, iar, pe altă parte, presiunea enormă a ”futuriștilor” sau vectorilor de schimbare care mizează aproape totul doar pe schimbările pretinse și așteptate din partea Inteligenței Artificiale. Aceasta din urmă tinde să preia dominația și controlul asupra celorlalte tendințe sau procese în care evoluează Lumea sau Planeta noastră.
De aceea, la prima vedere, viteza și puterea de influență a acestei ciocniri a celor două torente lasă impresia destul de legitimă că s-ar putea să ne trezim la un moment dat destul de depășiți de această răscruce ultra-provocativă care ne împinge, vrând-nevrând, spre a ne implica sau care chiar ne scurtcircuitează masiv alegerile, speranțele și dorințele proprii.
Au rămas și prea puțin spațiu și prea puțină motivație parcă a celor care decid și pentru sau în locul nostru, în multe privințe, pentru a mai contrapune fertil propria noastră perspectivă asupra cursului profund pe care Lumea ar merita să-l adopte cât de cât și în favoarea noastră ca fragili indivizi în fapt și prea trecători prin acest vârtej cronofag.
Altfel spus, într-un context în care vorbim tot mai apăsat de un An European al Competențelor de care deja avem nevoie sau mai ales vom avea nevoie pe viitor ar merita să ne referim prevalent și în paralel la acelea ce țin în mare măsură de convingerile, opțiunile și angajamentul pe care ni le formăm prin sau odată cu propriul caracter, îndeosebi prin educația timpurie.
Această schimbare de perspectivă nu mai poate fi considerată doar o ipoteza de lucru, mai ales pentru părinți și pentru formatori sau profesori
Aici, chiar am aflat recent și salut inițiativa non-profit a unor profesori din Capitală, care au pus bazele Clubului Oamenilor de Caracter, precum și a unui program educațional denumit ”Școala Caracterelor”, prin care toate categoriile amintite mai sus au oportunitatea să primească cunoștințe și ghidaj adecvat privind valorile, principiile și fundamentele de viață care să le servească drept călăuză în șlefuirea mai ales a acelor ”soft skills”, decisive pentru autodefinirea ca oameni și cetățeni europeni.
Motivația de profunzime a unor asemenea lăudabile inițiative pare cumva mai mult decât evidentă. Alfel, riscăm să fim prinși între cele două puternice fluxuri despre care vorbeam la început și să nu rezistăm cum se cuvine, să ne vedem dislocați, poate chiar într-o derivă sau în mijlocul unei entropii decizionale căreia să nu reușim să-i contrapunem tocmai amprenta sau tăria propriului eu, o fărâmă de trăinicie, între Mare și Cer, cum poate ar fi spus poetul Rainer Maria Rilke. în zadar vom da vina pe împrejurările exterioare ale vieții, pe consumism sau pe ”Domnia Banului” ca scop în sine.
Cu toate acestea, la îndemâna noastră stau încă multe posibilități de formare și auto-formare transferabile, mai cu seamă dinspre societățile mai bine închegate, mai coezive sau mai solidare nu atât economic, cât mai ales din unghi de vedere etic.
În acest sens, nu pare deloc întâmplătoare, de pildă, întâlnirea dintre mari spirite precum profesorul de inteligență emoțională Daniel Goleman și Dalai Lama ori, la Assisi, dintre grupul de economiști de sub auspiciile laureatului Nobel pentru economie, Jeffrey Sachs și actualul Papa Francisc.
Întrucat, privind dinspre diverse perspective, se poate întrevedea atât epuizarea resurselor vitale și, în genere, a mediului, a legăturilor noastre inerente cu Natura, cât și exigența de a ne reinventa, la rigoare, printr-o treptată implantare a unor valori precum acelea ale: empatiei, compasiunii, chiar nevoii de a consola și de a ținti starea de mai bine printr-o căutare a unei deloc utopice fericiri comunitare în accepția tibetanilor zen. A o întrezări nu doar în termenii și prin creșterea economică de tip tradițional, ci printr-o dăltuire a viziunii și a puterii de a o asuma precum niște suflete tari, cum ar fi spus Camil Petrescu, calitate nu doar în limitele unei abordări instrumentale prăfuite, ci a o resimți și experimenta la modul explorativ drept auto-șlefuire în favoarea unor valori pozitive. O asemenea abordare are darul să ne șlefuiască interior aidoma unui diamant între mâinile unui iscusit și vizionar bijutier.
Poate că, tocmai pentru că traversăm acum o serie de stări suprapuse de criză, ar fi momentul și unei posibile palin-geneze, a unei reîntoarceri la origini, în sens eleat, dar și al lui Nietzsche, anume a unei repoziționări prismatice. Aceasta poate fi cu adevărat posibil începând să învățăm a privi mult mai mult către noi însiși decât prin gaura cheii sau de a vâri ceea ce nu ne convine sau nu ne place sub preșul altcuiva.
Spre a ne reapropria valori fundamentale spre Binele nostru atât interior, cât și public nu poate fi niciodată prea târziu.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: Clubul Oamenilor de Caracter
