A amuţit artileria rusă?
În timp ce armata rusă atacă cu rachete oraşe ucrainene, bombardamentele de artilerie la scară largă de-a lungul frontului par să fi încetat. Specialiştii cred că s-a ajuns la un punct de cotitură în război.
De aici SUA împreună cu mai bine de 50 de state coordonează ajutoarele militare pentru Ucraina atacată, care ar putea obţine în aceste săptămâni o turnură a războiului: este o sală mare camuflată, cu cabluri de date instalate provizoriu, cu ofiţeri în uniformă din numeroase state vestice, care stau în faţa unor tablete şi ţin legătura în numeroase limbi cu statul lor major de acasă şi cu guvernul ucrainean.
Mai multe companii americane de presă au relatat asta la unison, după ce ziariştii lor au avut acces la “Patch Barracks”, o bază americană din Vaihingen, un cartier al metropolei Stuttgart, din sud-vestul Germaniei. În apropierea aeroportului şi autostrăzii se află comandamentul european al armatei SUA (EUCOM), aflat din iulie la ordinul generalului american Christopher G. Cavol. El s-a născut în 1964 la Würzburg, în familia unor militari americani staţionaţi în Germania. Este considerat un bun cunoscător al Europei şi Rusiei, fiind absolvent de studii est-europene în cadrul Universităţii Yale. Cavoli trebuie să asigure şi întărirea flancului estic al NATO, ca răspuns la invazia rusă în Ucraina.
Centrala pentru Ucraina în European Command
În Centrala pentru Ucraina a EUCOM, amenajată în mare grabă, ajung toate solicitările de sprijin militar şi logistic ale armatei ucrainene. Ziarul Washington Post a scris la sfârşitul lunii iulie că acolo domneşte “o atmosferă ca pe timpul aliaţilor din cel de-al Doilea Război Mondial”. Centrala a fost înfiinţată imediat după conferinţa donatorilor pentru Ucraina, organizată la iniţiativa SUA pe 26 aprilie în baza americană Ramstein din Germania. Între timp mai bine de 50 de state sprijină Ucraina cu livrări de armament, sub conducerea SUA. Aceste ţări stabilesc de câteva luni la nivel politic şi cine ce fel de armament poate livra Ucrainei, precum şi modalităţile de trimitere pe frontul ucrainean a armamentului greu, cum ar fi lansatoarele de rachete americane HIMARS sau obuzierele autopropulsate de mare calibru Panzerhaubitze 2000, livrate de Germania şi Olanda.
Rusia trebuie acum să reacţioneze la acţiunile Ucrainei
Este posibil ca acest ajutor să marcheze o turnură a războiului, susţine expertul german în materie de Ucraina, Nico Lange. “Chestiunea decisivă din ultimele zile este că Rusia se vede silită să reacţioneze la afirmaţii şi acţiuni ale ucrainenilor. Până acum a fost invers: ucrainenii erau siliţi să reacţioneze la acţiunile Rusiei”, a explicat el pentru DW. Prin atacarea precisă cu rachete HIMARS a depozitelor de muniţie şi a structurilor de comandă ale armatei ruse, s-a reuşit măcar reducerea substanţială a bombardamentelor de artilerie din estul şi sudul Ucrainei, după cum a declarat pentru DW consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.
În opinia lui Lange, “Rusia a transferat acum forţe considerabile în sud, atât în direcţia Herson cât şi în direcţia Zaporojie, pentru a-şi întări acolo poziţiile şi pentru a se concentra pe securizarea şi menţinerea sub control a teritoriilor cucerite”. Potrivit unui raport secret al Ministerului britanic al Apărării, unităţi ruse folosesc teritoriul din jurul celei mai mari centrale atomice din Europa, cea de la Zaporojie, de pe malul Niprului, pentru a se adăposti. “Trupele ruse au folosit probabil pentru refacerea militarilor perimetrul centralei şi oraşul învecinat Enerhodar”, se arată în raport. Rusia foloseşte “perimetrul protejat al centralei pentru reducerea riscului ca militarii şi tehnica de luptă să fie atacate de ucraineni pe timp de noapte.”
Prezenţa trupelor ruse în sudul şi estul Ucrainei
De aceea directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (IAEA) a şi cerut probabil acces la centrala nucleară deja la începutul lunii august. “Şi aici se poate vedea că războiul se modifică”, susţine Lange, “şi că Rusia este nevoită acum să reacţioneze la acţiunile Ucrainei”. Mitul că Rusia “ar putea nelimitat escalada războiul” este astfel contrazis fiindcă Rusia se confruntă cu “dificultăţi militare colosale”. “Atât la nord de Harkiv cât şi la Herson, în sud, ruşii au trecut la defensivă, demonstrând voinţa fermă de a păstra acele teritorii”, a mai afirmat expertul. Artileria rusă pare că a amuțit.
Contraatac ucrainean, inclusiv cu partizani?
De câteva săptămâni preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, tot anunţă că armata sa a trecut la contraofensivă în sud. Artileria rusă nu va avea nicio șansă. Lange crede că “un atac ucrainean nu va arăta precum cel al ruşilor, cu artilerie care distruge totul. Vor fi implicaţi şi partizani, vor fi răzmeriţe în oraşe care sunt sub ocupaţie, vor fi operaţiuni mobile în spatele liniilor inamice.”
Din Hersonul ocupat de ruşi tot apar în reţelele de socializare foi volante care conţin avertismente adresate ocupantului rus: “Cunoaştem toate rutele voastre de patrulare” sau “Hersonul este ucrainean” scrie pe ele. “Ruşii întâmpină mari probleme în a controla acele teritorii”, crede Lange. “În partea ocupată a regiunii Zaporojie, există numeroase activităţi ale partizanilor. Patrule ruse sunt ucise în timpul nopţii. Şi la Melitopol au fost afişate inscripţii împotriva ocupanţilor ruşi şi au fost răspândite manifeste cu acelaşi conţinut. Tot mereu apar inscripţii noi”, afirmă Lange.
Guvernatorul ucrainean al regiunii Lugansk, ocupată în mare parte de ruşi, a scris pe Twitter despre o acţiune a partizanilor în comuna Bilovodsk
Partizani ucraineni ar fi deschis focul asupra primarului şi viceprimarului instalaţi de ruşi, rănindu-i. Ruşii i-ar fi căutat apoi pe partizani dar nu au reuşit să-i captureze. Astfel de informaţii nu pot fi verificate din surse independente.
Surprinzător este locul acţiunii: Bilovodsk se află în adâncimea regiunii Lugansk, ocupate de ruşi, la doar 40 de kilometri de graniţa cu Rusia, la nord de fosta linie de contact, care a separat din 2014 până la începutul invaziei ruse din februarie partea ocupată de separatişti din estul Ucrainei de teritoriul regiunii Lugansk controlat de ucraineni. Mesajul pe Twitter al guvernatorului poate fi înţeles şi ca un semnal adresat susţinătorilor din vest: iată, lupta partizanilor se înteţeşte şi în regiunile mai îndepărtate.
Ucraina solicită rachete ATACMS
Localitatea se află în afara bătăii rachetelor HIMARS, tip M31, oferite până acum de SUA, care este de maximum 84 de kilometri. Dar sistemele de artilerie pot lansa şi rachete tip ATACMS (Army Tactical Missile System), cu o bătaie de maximum 300 de kilometri. Ucraina cere şi aceste rachete centrului de operaţiuni din Stuttgart. Dar până acum SUA ezită să le livreze, fiindcă trupele ucrainene ar putea bombarda cu ajutorul lor şi teritoriul Federaţiei Ruse. Totuşi, disponibilitatea livrării unor sisteme de arme mai inteligente s-a ameliorat în ultimele luni. Ministrul ucrainean de Externe, Dimitro Kuleba, a declarat că lui i se pare totul “ca într-un joc video”, în care miza este ajungerea la nivelul superior, deşi soldaţii ucraineni ucişi pe front nu au decât o singură viaţă.
sursa articol: Deutsche Welle / autor: Frank Hofmann
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: artileria rusă