Pandemia de intervenționism

Pandemia de intervenționism.

Istoria nu se repetă, dar rimează. Din când în când asistăm la o ascensiune a etatismului, a ideii că doar recurgerea la forță politică, la intervenția agresivă a guvernului poate rezolva problemele cu care se confruntă societatea

Aceasta stau lucrurile când se produce vreo criză. Parafrazând vechiul dicton „Războiul este sănătatea statului”, putem spune “Criza este sănătatea intervenționismului”. În momente de criză înfloresc ideile colectiviste, fasciste sau socialiste, presupunerea că libertatea nu mai slujește binele general și că acesta poate fi atins doar prin acțiunea politică.

Așa s-a întâmplat, de exemplu, în criza economică din anii 1930 cunoscută sub numele de Marea Depresiune

Marea Depresiune a reprezentat terenul fertil pentru creșterea ideilor socialiste. Economia de piață liberă și-a atins limitele – s-a spus. Într-un timp foarte scurt ideologia dominantă s-a schimbat drastic. Economistul John Maynard Keynes, apostolul ieșirii din criză prin intervenționism, a devenit cel mai cunoscut economist din secolul XX, iar ideile sale au ajuns să fie atât de larg îmbrățișate încât un coleg de breaslă a spus la un moment dat: „Suntem cu toții keynesieni acum.”

Înainte de Marea Depresiune ideile lui Keynes ar fi părut stranii

Însă în doar câțiva ani știința a fost răsturnată, iar majoritatea economiștilor și a intelectualilor au început să repete același refren: capitalismul duce la criză, economisirea este un păcat, statul trebuie să cheltuiască pentru a crea locuri de muncă ș.a.m.d. Politicienii și-au găsit o nouă menire: aceea de a păstori economia. Guvernele s-au extins și s-au umplut cu mii de birocrați specializați în statistică, lucrări publice, reglementarea piețelor.

Adevărul istoric este că Marea Depresiune nu a apărut prin jocul spontan al pieței, ci într-un anumit regim (politizat) de funcționare a activității bancare. Dar asta este prea puțin important. Mai important este că economia și-ar fi revenit și fără intervenția statului, așa cum își revenise, în America, cu doar un deceniu mai devreme, din cea mai acută deflație din istorie. Ba chiar și-ar fi revenit mai repede.

Cel mai important este că, sub influența activiștilor politici și a demagogiei conducătorilor, oamenii au început să creadă contrariul, anume că nu există soluție mai rapidă de ieșire din criză decât intervenționismul: cheltuielile publice, naționalizarea pensiilor, creșterea din pix a salariilor și tot soiul de alte amputări ale drepturilor și libertății economice

În acest sens a rămas consacrată vorba de duh keynesiană: „Pe termen lung suntem toți morți.” Cu alte cuvinte, chiar dacă este adevărat că am putea ieși din criză și fără stat, asta ar dura prea mult și nu ne interesează. Într-o cheie diferită am putea să oferim interpretare diferită, poate mai realistă, chiar dacă incorect politică: “chiar dacă intervenționismul are efecte negative pe termen lung, nu contează, fiindcă tot ce ne interesează este să rămânem noi la putere acum – ciocul mic.”

Au mai fost și alte crize. Fiecare episod de intervenționism se încheie, de regulă, prin falimentul intelectual al acestuia. De exemplu, anii 1970 au marcat falimentul ideilor keynesiene, odată cu creșterea puternică a inflației, un fenomen foarte nociv. A urmat apoi o epocă de liberalizare

Aproape un secol mai târziu de la Marea Depresiune, omenirea este încercată de Pandemia Covid-19 și liberalismul este din nou pus sub ghilotină. Activiștii politici au răspândit din nou ideea că doar prin restrângerea severă și de durată a drepturilor și libertăților se poate proteja sănătatea publică.

Să admitem, nu putem separa libertatea de politică; nu există economie de piață pură și perfectă (ce-o fi aia?); cu atât mai puțin, nu putem concepe o societate fără reguli. Conviețuirea în societate presupune o doză de politică, de alegeri publice, asta fiindcă binele comun nu poate fi slujit decât prin acțiunea concertată a cetățenilor. Însă politica trebuie să aibă întotdeauna baze științifice și să nu părăsească perimetrul moralei. Nu este permisibil ca politicul să sugrume știința, să cenzureze libertatea de exprimare.

Din păcate, criza pandemică decurge, din perspectivă intelectuală, ca o copie la indigo a Marii Depresiuni.

În primul rând, s-au ascuns cauzele reale ale pandemiei. Nici nu începuse bine pandemia și, în februarie 2020 un grup de autori a publicat în prestigioasa revistă The Lancet o scrisoare prin care “condamnau teoriile conspirative potrivit cărora Covid-19 nu are o origine naturală”. Publicul era astfel învățat că boala a apărut spontan; tot așa cum Marea Depresiune a fost rodul natural al capitalismului.

Unde suntem în prezent?

Săptămâna trecută, tot în revista The Lancet un numeros grup de cercetători a publicat un Apel la dezbatere științifică deschisă, obiectivă și transparentă, afirmând că „nu există dovezi validate științific care să susțină originea naturală” a viruslui. Interesant, nu? Merită menționat că prima scrisoare amintită mai sus a avut printre autori pe nimeni altul decât biologul Peter Daszak, colaborator al Institutului din Wuhan, implicat de mulți ani în modificarea genetică a virușilor. Nu ne rămâne decât să sperăm că, cine-știe când, adevărul va fi stabilit.

În al doilea rând, intervenționismul a căpătat tușe din ce în ce mai grosiere, culminând în două direcții: măsurile dure de restricție (lockdown) și vaccinarea obligatorie.

Măsurile de lockdown adoptate de toate statele după modelul Chinei au reușit doar să câștige timp, nu să rezolve problema, așa cum s-a insinuat inițial. Ideea eliminării Covid-19 s-a dovedit o fantasmă. Pe măsură ce pandemia a cuprins lumea, cu atât mai nefericite au devenit aceste măsuri, întreprinse în țări precum Noua Zeelandă.

În octombrie anul trecut mii de medici semnau The Great Barrington Declaration arătând costul medical, inclusiv în ceea ce privește declinul sănătății mintale, pe care îl are oprirea vieții economico-sociale. În prezent, medicii care mai susțin că putem scăpa de virus reprezintă o minoritate; majoritatea afirmă răspicat că, așa cum s-a mai întâmplat de sute de ori în istorie, omenirea va trăi cu virusul alături, căpătând o relativă imunitate în fața acestuia

Vaccinarea obligatorie este al doilea vârf de lance al intervenționismului. Numeroși decidenți politici au spus că vaccinarea va stopa pandemia. Declarația are un sâmbure de adevăr. Dezvoltarea rapidă a unor vaccinuri (cu ajutorul financiar al guvernelor) a salvat și va salva numeroase vieți. Dincolo de acest aspect, politizarea unui act medical discreditează știința. În doar câteva luni s-a dovedit cum țări campioane mondiale la vaccinare (Israel, Marea Britanie, Malta) au ajuns să cunoască valul 4 al pandemiei care s-a ridicat sau a depășit chiar nivelul valului din iarnă. Pur și simplu, din diverse motive, vaccinarea nu a stopat transmiterea virusului.

Da, vaccinul este eficient împotriva transmiterii, însă în condițiile „de laborator” în care a fost testat. În practică, atunci când se pune problema vaccinării întregii populații, acesta este un demers care cere timp. Scăderea eficienței vaccinului împotriva transmiterii după câteva luni face ca întreaga campanie să nu mai poată reproduce rezultatele din laborator.

Mai mult, supralicitarea intervenționismului (medical) și-a dovedit tăișul: dacă vaccinul este atât de eficient, atunci de ce este nevoie de a treia doză? Ba chiar de a patra doză, așa cum planifică autoritățile din Israel? Acestea sunt întrebări legitime pe care omul simplu și le ridică.

Cumva, lucrurile decurg precum în economia salvată din crize de intervenționismul keynesian

Da, creșterea cheltuielilor publice și injectarea de bani pe piață duce la crearea de locuri de muncă și a PIB. Scăpăm de șomaj. Însă, după o perioadă, dăm de inflație. Disiparea efectului stimulativ al deficitului bugetar provoacă o nouă criză, creșterea din nou a șomajului. Ce fac, atunci, politicienii? Accelerează injecția de masă monetară, cresc mai mult deficitul. Și, o perioadă, lumea încă trăiește cu iluzia bunăstării. Doar că problema de fond nu dispare, doar se rostogolește în viitor.

Datoria publică devine din ce în ce mai mare, ajunge ca pe timp de pace să fie cât era odinioară pe timp de război. Criza datoriei publice a ajuns, în cele din urmă, să fie soluționată prin programe de austeritate, programe care au declanșat crize sociale și care au pavat drumul către alte idei intervenționiste, către mai mult populism și demagogie. Criza se mută, din „privat” în „public”. În fond, viața economică nu se îmbunătățește prin intervenționism, doar se anesteziază durerile provocate de tensiunile existente. Lumea devine dependentă de drogul intervenționismului, populismul crește până când, în final, sistemul se prăbușește în colaps. Am fost acolo, am trecut prin asta.

Nu pretind că paralela cu intervenționismul medical este complet justificată. Cum spuneam la început, istoria nu se repetă, dar rimează

Ne-ar fi de folos un moment de sobrietate. Să recapitulăm ce știm, pentru a stopa pandemia de intervenționism.

Coronavirusul care ne infectează astăzi este un virus cu transmitere respiratorie, alături de sute de alte specimene. Natura lui este diferită de a altor viruși cu care omul poate lua contact prin diverse căi. Este greșit din punct de vedere științific să tratăm toate virusurile la fel și, implicit, să credem că soluția care a funcționat într-o parte poate funcționa peste tot.

O treime din populația afectată nu dezvoltă deloc simptome, deci nu se îmbolnăvește. Din restul de două treimi, 80% dezvoltă simptome minore sau medii, asemănătoare gripei

Celelalte persoane, adică circa 13% din populație dezvoltă forme severe, culminând cu spitalizarea sau decesul. O sumedenie de studii științifice au arătat că virusul nu afectează în mod egal pe toată lumea, deci nici soluțiile nu trebuie să fie egalitariste. Autoritățile americane, de exemplu, arată foarte clar că vârsta și diverse probleme medicale (hipertensiunea, obezitatea, diabetul etc.) sunt factori de risc foarte importanți care explică, în mare măsură, de ce oamenii ajung în spital. În România Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat că 95% din persoanele decedate cu Covid-19 sufereau de minim o comorbiditate, iar 86% au fost în vârstă de peste 60 de ani.

În lumina acestui diagnostic științific, este limpede că prin intervenționism deșănțat vom face mai mult rău decât bine

Este ca și cum am încerca să operăm un bolnav cu drujba, când de fapt el are nevoie de o intervenție chirurgicală. Abordarea corectă la criza pandemică actuală nu este una care să provoace încă mai multe pagube (disensiuni sociale, de pildă), ci una echilibrată, țintită care să vizeze categoriile vulnerabile, așa cum spun autorii The Great Barrington Declaration.

Convingerea vârstnicilor și a persoanelor cu probleme medicale să se vaccineze ar fi trebuit să reprezinte preocupare prioritară a decidenților politici. Nu vaccinarea copiilor, unde rata mortalității este extrem de redusă. Nu vaccinarea obligatorie, inutilă (imunitatea naturală este firească și dovedită științific) și potențial periculoasă pentru cei care au fost infectați relativ recent. Măsurile „one size fits all” distrug încrederea socială, afectează drepturile și libertățile, sunt ineficiente în raport cu pandemia.

Să sperăm că, așa cum s-a întâmplat și cu economia, știința medicală va fi repusă în drepturi și etatismul va fi ținut în lesă.

Bogdan Glăvan
Bogdan Glăvan este profesor universitar de economie, Director al Centrului de Economie Politică și Afaceri “Murray Rothbard” din cadrul Universității Româno-Americane (București). A publicat mai multe articole în American Journal of Economics and Sociology, Quarterly Journal of Austrian Economics, Independent Review, Betriebswirtschaftliche Forschung und Praxis și a îndeplinit rolul de referent pentru publicații științifice prestigioase, printre care British Journal of Sociology. De asemenea, a publicat în 2009 cartea "Împotriva curentului. Însemnări despre criza financiară actuală" şi este coautor al volumului "Capitalismul. Logica libertății", Editura Humanitas, 2013. In 2018 a publicat "Liberalismul care îmi place" la Editura Anacronic.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate