Par eu chiar atât de prost?
Întotdeauna le recomand clienților să nu se ia după experiență când angajează pe cineva. Le recomand să se uite la educația, la caracterul și la personalitatea omului, înainte de orice altceva. Așa am făcut și eu întotdeauna când am angajat pentru mine, chiar si IT-iști. Dar nu știu de ce mi-o fi venit sa fac altfel acum câteva zile, când am angajat pe cineva care trebuia să se ocupe de unul dintre proiectele mele culturale. Om la casa lui, pe la cincizeci, cu două facultăți la stat și cu experiența lungă, lungă, exact în domeniul în care eram si noi.
Nu ne-am tocmit la bani, i-am dat cât a cerut, fără niciun alt comentariu. Mi-a explicat că mult mai bine pentru toată lumea ar fi să lucreze de acasă, pentru ca are acolo biblioteca, că mai bine ar sta să scrie în timpul acesta, decât să du-te-vino până la birou și înapoi, că sunt niște duhuri bune în zona care contribuie la inspirație, și alte asemenea. Sigur, aveau logică toate.
I-am dat să scrie despre niște oameni, instituții, evenimente, adică lucruri pe care le făcuse dintotdeauna. Mai ales că a trăit și a muncit toata viața chiar în mijlocul lor. A rămas ca ne vedem peste o săptămână să-mi arate ce a scris. Aaa, și încă ceva: i-am atras atenția să nu copieze textele de pe alte site-uri, deși mă simțeam stingherit sa îi spun așa ceva. Tocmai lui, om pe la cincizeci și cu două facultăți la stat, dintre care una la Teologie, să nu-l jignesc…
Îți recomandăm:
Peste o săptămână vine cu un stick de memorie cu zece fișiere pe el. Fiecare cam între un sfert și o jumătate de pagină, despre zece oameni, foarte cunoscuți toți, într-adevăr
Era acolo, pe fiecare pagină, textul de pe Wikipedia cu linkuri cu tot, cu referințe, inclusiv cu bullet-urile si cu capetele lor de tabel. Deschid fiecare fișier, la fel, identic… Ba nu, mint! La unul dintre ei era un paragraf de pe alt site, si acela cu tot cu linkuri si cu referințe.
M-am uitat la el, m-am uitat la fișiere, le-am deschis din nou, m-am uitat până jos, să văd daca nu cumva erau niște pagini ascunse. Dar nu, nu erau! Le-am numărat din nou, tot zece mi-au ieșit la socoteală. Deci, asta ai lucrat o săptămână? Da!, zice el zâmbitor și cu un aer foarte mulțumit.
Ca să nu o mai lungesc, i-am spus ca nu îl mai țin, i-am dat banii pe o săptămână și l-am trimis acasă. A fost șocat, uluit, nu-i venea să creadă. Mi-a explicat că nu am înțeles eu bine, că în fișierele acelea nu e chiar ceea ce părea a fi. Apoi, văzând ca scepticismul nu mi se ștergea de pe față, a încercat altceva. Că abia acum a înțeles el de ce aveam eu nevoie, și că, evident, își ia angajamentul să așa și pe dincolo.
A plecat până la urmă. De tot. Dar tare îngrijorat m-a lăsat… Deci omul acela, cei cincizeci de ani și cele două facultăți ale lui s-au uitat la mine, m-au măsurat, m-au evaluat, și apoi au ajuns la concluzia că ei lucrează o jumătate de ceas într-o săptămână (sau, hai să las de la mine, să zicem că un ceas, dacă are o conexiune mai lentă), mai fac și ceva ilegal pe deasupra, iar eu voi continua să-i plătesc salariul. Oare par tuturor chiar atat de prost, sau doar lui?
Si unul dintre cele zece fisiere (click pentru a deschide) – cel în care a pus și altceva în afară de Wikipedia…
