Proiectul de țară al României: prostia
În România, prostia a devenit fudulă, apoi a fost aleasă în parlament. În România, prostituția a ieșit din cotloanele întunecate și umede ale orașelor și a devenit televiziune. În România, minciuna a devenit artă și se numește comunicare. În România, superstiția și casele de pariuri sunt proiecte de țară. În România, banii se preling ca o glumă proastă din buzunarele politicienilor. În România, dacii liberi, fluturând crucea legionară și dansând vulgar pe Pink Floyd cer “libertate”, în aplauzele Moscovei.
Există oameni extraordinari în această țară. Există tineri deștepți, există profesori și cercetători dedicați, există medici care sunt gata să-și dea viața pentru semeni, arhitecți care construiesc viitorul, avocați care mai cred în dreptate. Există oameni de toate vârstele care au intrat în politică sperând că pot îndrepta moral (insist: moral, nu politic) ceva din năravurile putrede ale celor din jur. Există elevi și studenți care sunt adevărate miracole în marasmul din jur. Există scriitori, există poeți, există artiști, există cineaști. Dar peste toți acești oameni se întinde osânza spectrală a lui Șoșoacă și coafura unei dezaxate care otrăvesc zi de zi, ore în șir, fără încetare, de ani de zile, orice ar putea părea sănătos, curat, optimist.
Am convingerea că nu am atins încă fundul prăpastiei.
De altfel, e foarte posibil ca fundul prăpastiei să nu poată fi atins niciodată și să continuăm să ne prăbușim câtă vreme cei mai mulți dintre oamenii buni vor alege (repet: vor alege deliberat, conștient, interesat) să tacă și să-și întoarcă privirea de la revărsarea toxică de ticăloșie din jur. Cunosc și eu, ca fiecare dintre noi, mulți oameni de mare calitate profesională și (oarecum) morală care aleg să tacă. Au motivele lor: loc de muncă, rate, salariu, obligații. Dar fiecare tăcere e o abdicare de la rațiune, de la adevăr, de la revendicarea dreptății. Fiecare tăcere, fiecare compromis, este o încurajare pentru prostie și pentru lipsa de moralitate care devin, pe zi ce trece, stăpâne peste noi.
Cred că putem să ne scufundăm și mai mult. Pentru că nu văd ce anume și cine anume, în ce fel, ar putea să spună la un moment dat: gata, ajunge! Ajunge cu minciuna, ajunge cu manipularea, ajunge cu compromisul! Nu o face nimeni, pentru că, deși nu reformăm nimic, deși nu reparăm nimic, între noi e călduț și e bine așa.
Din când în când ne hlizim la obscenitățile unei senatoare și la miracolele unei ciudate, asta face parte din spectacol, dar nu avem nici puterea, nici disponibilitatea de a tăia răul din rădăcină. Nimeni, nicăieri nu pare capabil și dornic să taie răul din rădăcină. Nici măcar jandarmii, deveniți, vai, atât de înțelegători cu încălcarea legii. Pentru că, nu-i așa?, cum am mai putea fi noi cei buni dacă nu am avea în fața noastră, zi de zi, răul obez lăfăindu-se pe cântece patriotice și pe îndemnuri idioate la refuzul educației?
Îți recomandăm:
România, falimentul unei țări în care lipsa educației a devenit regulă
cuvinte cheie: Proiectul de țară al României
