Să luăm cazul unui candidat obișnuit la un interviu de angajare, care nu are „achievements” în cariera lui, așa cum e cazul celor mai mulți. Ceea ce chiar se poate numi „achievement”, desigur, nu că ți-ai făcut mereu treaba bine, și uneori poate chiar ai depășit așteptările. Acum la toate interviurile primești această întrebare, să spui care au fost cele mai importante achievements din fiecare job în parte, sau pe ansamblu.
Cum credeți că ar aprecia un recrutor cu experiență un candidat care ar spune că nu a avut achievements, chiar dacă a muncit cu dedicare și cu responsabilitate într-un job în care nici nu prea ai la ce achievements să te aștepți, orice ai face și oricât de mult te-ai strădui. Ar ieși pe plus sau pe minus candidatul cu un astfel de răspuns? Ați întâlnit vreodată un astfel de candidat? Credeți că ar fi mai bine, totuși, să enumere câteva realizări, oricare ar fi acelea și oricât de neînsemnate?
Ce e mai bine la interviu, să spună că nu a avut „achievements” notabile sau să găsească neapărat unele? Ce ar aprecia mai mult recrutorul?
Nu amestecați proiectele cu achievements, și pe acestea cu joburile în CV. Dacă chiar aveți ce spune (și numai atunci, fiindcă altfel mai rău vă faceți semnalând mărunțișuri), listați-le separat în anexa CV-ului, bine structurate și detaliate (dacă nu sunt detaliate și precise, vă compromiteți, și pe bună dreptate).
Astfel, CV-ul va rămâne de o pagină (rareori două), adică așa cum trebuie să fie, iar anexa poate avea oricât de multe pagini. Informați-vă bine despre felul în care sunt citite (și înțelese) CV-urile de către angajatori și recrutori înainte de a vă face planul CV-ului și a trece la scrierea lui. Achievements sunt vorbe goale în CV, fără nicio acoperire dacă nu sunt menționate proiectele din care au făcut parte.
Îți recomandăm:
Lista de proiecte (project list – dacă chiar există) are cu adevărat greutate, și asta vor angajatorii și recrutorii să vadă ca să poată evalua anvergura candidatului. E o pierdere pentru un candidat de senior management, care are o astfel de listă de proiecte solide și credibile, să nu și-o pună în CV (ca anexă, evident!).
Achievements sunt parte integrantă din project list, și de acolo își poate da seama cel care citește cu adevărat despre ce e vorba: dimensiunea proiectului, rolul candidatului în proiect, ce a realizat etc. Sigur, dacă ții cu tot dinadinsul, poți născoci și achievements care nu fac parte dintr-un proiect, cum ar fi: „Prin intuiția și sârguința mea de zi cu zi am reușit să cresc cifra de afaceri a companiei cu 31%.” Totuși, nu subestimați prea mult inteligența angajatorilor și a recrutorilor…