adplus-dvertising

Momentul în care cei care au cumpărat mașini Tesla își plâng în pumni: compania lui Elon Musk a ieftinit automobilele cu până la 20%

Tesla preț

Tesla a scăzut prețurile cu până la 20%, inclusiv în România, SUV-ul compact Model Y fiind automobilul cu cea mai mare ieftinire. Mișcarea aceasta a Tesla are explicații și context, cu adânci urme de manipulare și dispreț față de clienți.

Faptul că prețurile au scăzut chiar și cu aproximativ 10.000 de euro într-o singură zi arată clar presiunea sub care se află Tesla. Presiune venită din partea celorlalți producători auto și din partea guvernelor care elimină sau reduc subvențiile pentru electrice.

Totodată, este și un indicator despre valoarea reală a mașinilor Tesla. Cu siguranță compania va vinde în continuare mașini în condiții de profitabilitate, chiar și după scăderea prețului cu 5.000-10.000 de euro. Este, așadar, momentul în care cei care au cumpărat Tesla până acum realizează cât de umflat a fost, de fapt, prețul pe care l-au plătit.

Tesla second hand, o idee proastă

Totodată, valoarea pe piața second hand a automobilelor Tesla vândute anterior se va prăbuși rapid. Semnalele deja au început să apară încă de la final de 2022.

De ce să cumperi o Tesla la mâna a doua, de 1-2 ani vechime, cu 50.000 km rulați, la preț redus cu 10.000 euro față de prețul de listă (devalorizare naturală) când inclusiv mașina nouă devine cu 10.000 de euro mai ieftină față de cum era în urmă cu o săptămână?

Sunt fericiți cei care comandă acum, iar clienții mai vechi plâng în pumni. Prețul mașinilor Tesla seamănă foarte mult cu prețurile acțiunilor pe bursă. Sunt fluctuații mari de preț, în timp scurt. Unii pierd, alții câștigă. Iar unii – mai puțini – câștigă întotdeauna.

Niciun alt producător auto n-a făcut vreodată astfel de ajustări masive de preț. Au avut, cel mult, campanii punctuale de reduceri pentru un număr limitat de mașini, stocuri vechi, promoții, etc… Dar niciodată n-au existat scăderi de până 20% din prețul de listă al mașinilor, într-o zi.

După orice standard al lumii civilizate, o astfel de mișcare este manipulatoare și disprețuitoare față de clienți. În special față de clienții existenți.

Citește și: Președintele Toyota spune că „majoritatea tăcută” nu este convinsă de viitorul vehiculelor electrice

Un fel de Black Friday

Schema seamănă izbitor de tare cu manipulările de preț care se întâmplă de Black Friday. Adică un comerciant crește prețul semnificativ, trece un timp, apoi anunță ieftinirea.

De regulă ieftinirea nu-i atât de mare pe cât a fost creșterea de preț.

Pentru a pierde urma schemei mai bine, scumpirile se aplică în 2-3 valuri mai mici. Astfel, se obține o scumpire mai mare, dar cu un impact (perceput) mai mic. Iar ieftinirea se face într-o singură fază, care e mai mare decât un val de scumpiri (singular, petrecut anterior). Așadar, ieftinirea ajunge să fie mai mică decât toate valurile de scumpiri adunate. Deci pentru clientul final aparenta ieftinire este, de fapt, o scumpire față de un preț de referință anterior, nu foarte îndepărtat în timp.

Iată o mică cronologie a evenimentelor, ca să aveți un pic de context despre ce se întâmplă la Tesla:

Iunie 2022 – Tesla scumpește semnificativ mașinile, cu mii de euro

Decembrie 2022 – Scandalurile în care este implicat șeful Tesla, Elon Musk, în raport cu activitatea sa la Twitter, lasă o amprentă urâtă asupra producătorului auto american

2022-2023 – Diverse țări, precum ChinaGermania și Suedia, încep să diminueze formele de bonus financiar la achiziția de mașini electrice sau să renunțe complet la orice formă de stimulare financiară

Ianuarie 2023 – Tesla ieftinește masiv mașinile, cu mii de euro

Ianuarie 2023 – Șeful Tesla, Elon Musk, ajunge în instanță pentru „o postare frauduloasă”, care a manipulat bursa

Ianuarie 2023 – Presa vorbește despre o criză a cererii pentru mașinile Tesla, iar semnalele incipiente ale acestei crize au dus la situația descrisă în acest articol: Tesla a scăzut prețurile cu până la 20%

Tesla, o marcă născută dintr-o combinație a principiilor bursei, împletite cu noțiuni de cripto-monede, se vede în fața unui an 2023 extrem de dificil.

sursa: 0-100.ro

Îți recomandăm:

Paul Krugman, laureat al premiului Nobel, compară Tesla cu Bitcoin și spune că nu ar avea încredere în Elon Musk nici să-i hrănească pisica

cuvinte cheie: Tesla preț

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate