adplus-dvertising

Mădălin Hodor: Barca lui Putin se zguduie din toate încheieturile. Putin vrea armistițiu cu orice preț (…) ar fi o greșeală imensă

De ce își dorește Vladimir Putin un armistițiu?

Mădălin Hodor publică pe propriul cont de socializare o opinie cu privire la intențiile lui Vladimir Putin față de un armistițiu cu Ucraina. Îl redăm mai jos:

Este normal ca Putin să caute, dacă nu un armistițiu, măcar niste negocieri de pace. Ceva, orice, care sa îl ajute sa iasă din impas. Situația de pe front este un dezastru. Pentru cine nu știe, la Herson rușii au avut crema trupelor lor (parașutiști, trupe speciale ale Armatei și Ministerului de Interne, brigăzi de elită blindate etc).

Nu este deloc clar cât din ele au reușit să evacueze și cât au pierdut. Tăcerea Moscovei pe subiect ar indica ideea că retragerea nu a fost deloc un succes. Așadar rușii nu numai că au pierdut Hersonul, ci odată cu el și ce aveau mai bun în materie de trupe în Ucraina. În perspectiva pregătirilor ucrainene pentru o noua ofensivă, lucrurile arata rău de tot.

Calculul inițial al lui Putin că poate aștepta iarna s-a dovedit și acesta greșit

Între timp economia rusă se prăbușește încet și sigur. Semnul principal este întărirea rublei. Aparent asta ar fi un semn că sancțiunile nu au efect. Dar este exact invers. Economistii occidentali spun că o rublă puternică este semnul clar că importurile sunt în picaj. Pe românește, rușii nu cumpără mai nimic din afară, căci dacă ar face-o ar trebui să plătească în dolari, iar rubla s-ar deprecia.

Și nu se depreciază. Unii spun că importurile au scăzut constant până la 40% față de februarie 2022. Înca ceva. Asta înseamnă și că rușii nu mai produc practic deloc mașini, avioane și, partea cea mai îngrijorătoare pentru Putin, nu mai produc armament nou. Deoarece nu mai au acces la cipuri, electronice, etc. de care Federația Rusă era 100% dependentă din importuri.

Comerțul pe usa din spate cu Turcia și China nu prea merge. În nici un caz nu suplinește cererea uriașă. Faptul că rușii recurg la arme din ce în ce mai vechi, la rachete din generație veche este din acest motiv

Nu mai au cu ce produce armament nou. Destul de rău pentru Putin dacă intenția lui era să prelungească razboiul. Cum mai duci războiul dacă nu mai produci armament? Cerșind drone de la iranieni?

În plus. Mobilizarea și militarizarea întreprinderilor a dus la ceva ce în Rusia s-a întâmplat în anii 80′

Au apărut centre locale de putere, oameni care acum au armate locale (oameni pe care ei i-au mobilizat și înarmat), au economia zonei pe mână. Cât va dura până când acești noi baroni locali se vor întoarce la instinctul de a acapara mai multa putere și vor reîncepe spirala corupției din anii 90′? Atunci oligarhii aveau armate personale alcătuite din veteranii veniți din Afganistan, iar Mafia era mai puternica decât statul. Ar fi o întoarcere la epoca Elțin.

Barca lui Putin se zguduie din toate încheieturile și evident că soluția lui este să ajungă la un compromis de moment care sa ii permită să respire și să își revină

De aceea nu cred că ce s-a întâmplat în Polonia a fost un act deliberat al rușilor. Ar fi ceva împotriva intereselor lor. De ce ar escalada un război pe care îl pierd oricum, într-un moment foarte prost pentru ei? Fosta mea profesoara de latină din liceu ne spunea mereu atunci când aveam de analizat o situație să ne punem întrebarea: cui prodest? Cui prodest? Nu lui Putin sigur.
Nu. Putin vrea armistițiu cu orice preț. Dar cred că a i-l oferi, chiar și în condiții care pot părea avantajoase (sa terminăm odată cu războiul asta că ne-am saturat!) ar fi o greșeală imensă.

Putin și-ar reveni și în câțiva ani am avea din nou război

Cred că până când rușii nu vor fi alungați din Ucraina orice negociere cu ei este greșită. Desigur daca nu acceptă, Putin să se retragă singur, ceea ce evident nu va face.
Istoria ne învață că niciodată nu a fost bine sa negociezi cu rușii altfel decât de pe poziții de forță. Orice alta variantă este greșită. Gândiți-va că Stalin era pregătit să renunțe la aproape toată Rusia europeană în 1941. Doar sa mai câștige timp.

Îți recomandăm:

Andrei Zubov: „De ce avem nevoie de Putin?”, se vor întreba oligarhii. „Ne-a dus într-o fundătură, nu ne-a dat nimic, dar ne-a luat totul.”

cuvinte cheie: Vladimir Putin armistițiu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate