Ucraina a atacat Crimeea, explozii masive fiind înregistrate în cursul zilei de marți.
O serie de explozii puternice au fost auzite din direcția unei baze militare rusești de la Novofedorivka. Baza militară se află în vestul Crimeei. Exploziile au fost înregistrate în cursul zilei de marți, transmite CNN.
Principala cauză a exploziilor de la aerodromul militar ar fi încălcarea cerințelor de siguranță la incendiu, a declarat pentru TASS o sursă din cadrul ministerului rus al apărării. Însă în cursul serii, Ucraina a confirmat că a bombardat baza militară.
Mai mult decât atât, atrage atenția precizia armelor folosite de către Ucraina. Statul major ucrainean a confirmat că pentru bombardarea bazei militare au fost utilizate echipamente de producție ucraineană. Ucraina nu a utilizat performantele sisteme americane HIMARS.
Baza militară Novofedorivka a fost bombardată de la o distanță de 218 km depărtare
Analiștii militari nu au formulat un punct de vedere cu privire la sistemele utilizate de Ucraina. Cert este că ucrainenii nu au utilizat HIMARS. De asemenea, având posibilitatea de a bombarda obiective aflate la sute de km distanță, teritoriul Rusiei este pus în pericol. Au fost auzite 12 explozii, Ministerul Apărării de la Kyiv, confirmând că Forțele Armate Ucrainene sunt în spatele atacului.
„Prezența forțelor de ocupație pe teritoriul ucrainean nu este compatibilă cu sezonul turistic”, au comentat ironic oficialii ucraineni
„În această dimineață a fost o veste bună, a avut loc o explozie foarte puternică în regiunea Henichesk”, a declarat marți la televiziunea ucraineană Serhii Khlan, consilier al șefului Administrației militare civile din Herson.
Imediat după ce exploziile au măturat baza armata rusă, șoselele s-au umplut de mașini care au părăsit în grabă stațiunile unde erau cazați turiști ruși
Peninsula Crimeea, care rămâne sub control rusesc, a fost scutită de bombardamentele intense și de luptele de artilerie care au avut loc în alte zone din estul și sudul Ucrainei de la 24 februarie, când președintele Vladimir Putin a ordonat forțelor armate rusești să intre în Ucraina.
Crimeea era considerată o regiune sigură, fiind extrem de bine apărată de către Rusia.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: Ucraina Crimeea explozii