adplus-dvertising

Din păcate, nu avem decât o viață, dar scriind, trăiesc mai mult. Vreau ca prin ceea ce scriu, să le spun oamenilor: Evadați! Fiți liberi!

dezvoltare personală

Am început să scriu pe la 11 ani. Nu pentru că mă simțeam specială, nici pentru că aveam impresia că am ceva de spus, ci pentru că mă plictiseam, iar mintea voia să evadeze. Scrisul e pentru mine evadare. Din orice: o zi monotonă, o noapte albă, o relație plină de frustrări, o ceartă cu sinele. Doriți dezvoltare personală? Evadați!

Și într-un fel, vreau ca prin ceea ce scriu, să le spun oamenilor: Evadați! Fiți liberi! Cum? O soluție la îndemână este prin pasiunile voastre

Prin clipele acordate lor, care va fac sufletul să danseze. Da, scrisul e un dans cu neuronii sălbatici, ce nu vor să se supună, să stea drepți când li se cere, să accepte orice doar pentru că mulțimea își dă acordul. Fiecare avem astfel de neuroni, doar că uneori îi reducem la tăcere, alteori îi ucidem prin indiferență, ori înfometare, ori pur și simplu, lăsându-i acolo, pe podeaua rece a unei pivnițe cu mucegai.

Fără să fie mega filozofic, ori plin de neologisme care te fac să stai cu dicționarul lângă ține, ori fără structuri pompoase din care să reiasă geniul, romanul Sunt dislexic și nu-mi plac canapelele, acest puzzle psihologic e construit tocmai pe idea eliberării acestor neuroni sălbatici și chiar invitația pentru cititori de a începe un tango cu ei. Ori salsa. Ori sârba. Orice. Esențial este să-i bage în seamă.

Scrisul e pentru mine și o experiență infinită

Din păcate, nu avem decât o viață, dar scriind, trăiesc mai multe. Cea a lui Sebas, personajul din roman, e ofertantă: e liceanul obișnuit dintr-un liceu bucureștean ori e artistul care cucerește lumea ori lunaticul dintr-o clinică de reabilitare (eu pot alege) Tu în ce personaj te-ai oglindit ori ți-ai fi dorit să-i trăiești viața? Orice pasiune e o experiență fără granițe. Nu o subestima. Nu o considera o pierdere de timp. Ori o porcărie, într-o lume grăbită, concretă, nemiloasă cu visătorii. Pasiunea nu înseamnă visare, ci cel mai mare dar pentru ține.

Scrisul e pentru mine și calea spre descoperire. A mea și a celor din jur. Creionând personaje (Sebas, adolescentul dornic de libertate, cu un sine fără granițe, care trăiește orice clipă ca și cum e ultima, care nu vrea să mai simtă trecutul și nici să-și imagineze un viitor, despre care nu știe nici cum arată, cum se simte și nici dacă există. Domnul George, afaceristul cu charisma unui rock star. Ori Nani, cea care vrea să-și depășească condiția, învățând permanent), mă creionez, de fapt, pe mine. Mă rescriu, dacă din nu știu ce motive, tușul se subțiază în unele locuri. Ori din contră, se îngroașă. Mă rescriu, dacă literele încep să se amestece pentru mine și pentru cei din jur. Vreau să știu cine sunt.

Îți recomandăm:

Marea „demisioneală”. Dezvoltarea profesională precară a angajaților va afecta grav companiile

Scrisul e pentru mine și eliberarea minții

Pot pune în șirurile de litere fiecare emoție, indiferent de intensitatea ei, fiecare gând ce zbârnâie ca un frigider stricat, fiecare simțire ce mă inundă, Astfel, le fac o gaură mică prin care să iasă la suprafață și să curgă în exterior. Să știe și alții că nu sunt singuri. Să știu şi eu că nu sunt singură. Scrisul, dar de fapt orice pasiune, este și despre a împărtăși celorlalți și prin asta, să se creeze conexiuni, chiar și între oameni care nu se cunosc. Pasiunea e opusul izolării, chiar dacă vorbim de scris ori pictat. Până la urmă cărțile și tablourile se vor întâlni cu admiratorii lor.

Pasiunea te ține activ, conștient, concentrat și ancorat în prezent, fiind o minunată metodă de a experimenta mindfulnessul:

Sunt un libertin, având ca unic scop proslăvirea prezentului, totalmente dezinteresat de viitor, căci nu-mi plac himerele. Dacă cineva a văzut viitorul să-mi zică şi mie cum arată, miroase şi se simte la atingere. Și sunt dezinteresat şi de trecut, doar transformând amintirile în soția lui Lot şi pedepsind orice privire înapoi. Piatră sub mâna stângă, cenușă sub cea dreaptă, iar trecutul e precum Sodoma şi Gomora: ars și ras de pe fața pământului. Am să-l numesc fosta viaţă. Prezentul e singurul diamant ce merită şlefuit şi arătat lumii de pe soclu înalt de sticlă (frag. din Sunt dislexic și nu-mi plac canapelele).
Reiterez sfatul: Evadați! Fiți liberi! Prin pasiunile voastre.

cuvinte cheie: dezvoltare personală

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Georgiana Găbrian
Georgiana Găbrian
Pasionată de domeniul resurselor umane şi dezvoltare personală, Georgiana Găbrian a îmbinat studiile Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, completate cu programele de master de Comunicare şi managementul resurselor umane şi Management Intercultural, cu experienţa profesională de peste 10 ani în domeniu. Din octombrie 2012 până în noiembrie 2016, s-a implicat în proiecte europene destinate diferitelor grupe vulnerabile ale societăţii din punct de vedere profesional: persoane cu dizabilităţi, persoane cu vârsta de peste 45 de ani etc, oferind consultanţă şi creeând două ghiduri privind adaptarea rezonabilă şi primii paşi în afaceri pentru persoanele cu dizabilităţi. Pe lângă aceste arii de interes, scrierea creativă e hobby-ul prin care îşi manifestă expresia de sine.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate