Am citit fugitiv propunerile de modificări ce ar urma să fie aduse Codului Fiscal din vară, anunțate săptămâna trecută dinspre Finanțe și am analizat oportunitatea celor mai importante.
Ca preambul, precizez că am analizat propunerile dintr-un unghi al politicilor de stânga, coroborat și cu situația bugetară a României. Bugetul public este unul deja destul de întins.
Tenta propunerilor este într-adevăr una de stânga și asta e logic, pentru că avem o guvernare de stânga. Vom vedea că totuși nu sunt pe atât de stânga pe cât ne-am dori.
1. Propunerile legate de imobiliare și proprietăți
Deși nu ne-a fost încă precizat clar ce ar trebui să fie “multe proprietăți”, pot afirma că am decodificat mesajul, și acesta seamănă cu retorica Democraților americani, anume impozitarea marilor averi. De la declarații până la implementare este oricum cale lungă, când vine vorba de impozitarea sau taxarea bogăției.
Dacă ne referim totuși la impozitele pe proprietăți, ar merita o precizare, și anume faptul că acestea contribuie destul de puțin la bugetele publice locale. În 2019, de exemplu, taxele pe proprietate din cele 103 municipii ale României au reprezentat în medie doar 12,8% din veniturile bugetelor locale. Destul de puțin.
Îți recomandăm:
Calitatea vieții în Cluj. Am ajuns să ne milogim de dezvoltatorii imobiliari? Mesaj pentru Emil Boc
Dincolo de asta, este clar că aici trebuie totuși “ruptă o pisică”. Adică atunci când vorbim de 10 proprietăți la o persoană fizică, toate închiriate, este clar că e vorba de un business în sine și ar trebui tratat ca atare. Adică tratat ca o afacere, cu înființarea unei firme și fiscalizarea acesteia în mod corespunzător, la fel ca în cazul celorlalte afaceri din piață.
Momentan, atunci când vine vorba de impozitarea chiriilor din imobiliare, România se află printre ultimele țări din Europa, cu un impozit pe chirie mediu de 6%, conform Global Property Guide.
Pe de altă parte, dacă vorbim de 1-3 proprietăți, personal nu cred că sunt multe și ar trebui tratate la fel ca și până acum. Unde ar merita făcută totuși o distincție sau adâncit un diferențial ar fi la arealul geo-economic de unde face parte fiecare proprietate.
Concret, o proprietate situată într-o zonă de lux (oraș mare, PIB/capita mare, preț/mp mare), zonă deja ticsită, ar trebui impozitată corelat cu deviația zonei față de media națională
Iar o proprietate aflată într-o zonă săracă sau rurală ar trebui impozitată zero sau chiar negativ (facilitate). Motivul este dat de un decalaj deja destul de mare dintre cele câteva orașe mari cu garsoniere mici (dacă permiteți jocul de cuvinte) și zona rurală lăsată oarecum de izbeliște.
Ar fi un moment bun pentru a se revedea grila națională de impozitare a clădirilor, nu atât în sensul scumpirii, cât de a se armoniza grilele locale cu diferențele deja destul de mari dintre prețurile (pe metrul pătrat) ale diferitelor zone.
De exemplu, conform unei analize Friedrich Ebert Stiftung, în 2020, amplitudinea grilei de impozitare (cote între 0,08 – 0,2% din valoare), exprimată ca raport între max și min, era de 2,5, pe când amplitudinea prețurilor / valorilor proprietăților din orașele României depășea valoarea de 5. Așadar putem constata o decuplare a taxării de la evoluția prețurilor și, practic, aici ar putea fi o portiță bună de ajustare fiscală, mai ales că procentul efectiv al impozitului este actualmente lăsat la latitudinea autorităților locale.
2. Domeniul IT
Ideea de a renunța la facilitați, considerând aportul în PIB al sectorului IT (mai ales de rangul al doilea), respectiv deficitul bugetar, mi se pare contraintuitivă. Dacă modul în care își cheltuie IT-iștii banii este o problemă, pai atunci ar trebui să îi canalizăm (non-coercitiv) spre ceva cu efect de antrenare în economie mai mare.
De exemplu, să le considerăm cheltuieli deductibile de la impozitul pe venit toate investițiile la bursă, fonduri de investiții locale, investiția și alimentarea cu cash (capex și opex) a unui Start-Up etc. Dar nu să le luăm facilitatea cu totul.
Îți recomandăm:
Impozitarea progresivă. Cum ne vor fi afectate veniturile de aplicarea unei astfel de decizii?
3. Domeniul construcțiilor
Facilitățile trebuie extinse, total de acord, pentru că România are deficit de infrastructură și deficit de personal cu care să o construiască. Poate chiar aici ar trebui îndreptate facilitățile, spre infrastructură. Am construit anii anteriori multe spații moderne de birouri, multe ansambluri imobiliare și poate că a venit în sfârșit rândul autostrăzilor, spitalelor, porturilor, gărilor de cale ferată etc.
Personal, văd un mare decalaj de calitate între clădirile de sticlă și oțel ale sediilor de companii și stațiile de metrou sau gările de tren folosite de angajați pentru a ajunge acolo.
Totodată, dacă tot suntem la capitolul acesta, ar trebui corectat faptul că o mare parte din angajații din acest domeniu sunt privați de Pilonul 2, încă aproximativ 7 ani, ca urmare a unei ordonanțe din 2018. Având salarii mici pe cartea de muncă, angajații din construcții vor avea și pensiile de stat la fel de mici. Așadar, în perspectiva aceasta, au nevoie de Pilonul 2 ca sursă suplimentară la pensie.
4. Legat de noile taxe și impozite, în general
Mi-a plăcut ideea cu taxa pe zahăr. Simpatică. Bun, e îndreptată spre sănătate și asta are efect de rang 2 pozitiv (oamenii mai sănătoși sunt mai productivi, lipsesc mai puțin de la muncă, statul cheltuie mai puțin pe serviciile medicale etc.).
Dar, dacă tot suntem într-o guvernare de stânga, de ce nu aducem în discuție și impozitarea consumului de produse de lux și a pensiilor speciale? Consider ideea de a taxa veniturile și averile mari inoportună și ineficientă, pentru că nu face decât să le gonească peste hotare, pe când ideea de a taxa consumul de bunuri de lux poate fi una extrem de utilă. Cu ocazia aceasta mai creștem un pic și educația financiară.
5. Impozitarea progresivă a veniturilor
Nu văd realistă copierea sistemului din SUA, într-o țară cu grad redus de colectare a taxelor și impozitelor. Cred că, în primul rând, mai avem de lucru la capacitatea de colectare a taxelor până să adoptăm un sistem bazat pe încredere de a ne declara singuri veniturile și a ne calcula impozitele. Să nu uităm că suntem pe loc codaș în Europa la colectarea taxelor, atât a celor din muncă, atât a impozitului pe profit / venit, cât și a TVA.
Destul că taxele pe muncă sunt printre cele mai mari din Europa, impozitele mai mari pe veniturile mari vor reduce motivația, productivitatea și spiritul de inovație ale managerilor și specialiștilor. Și asta dacă nu îi gonește peste hotare, mai întâi.
Așadar, doctrina de stânga se poate pune în practică eficient, nu atât prin taxarea diferențiată a veniturilor cât prin taxarea diferențiată a consumului.
Adică stimulăm oamenii și firmele să producă, nu încurcăm pe nimeni, evident atât timp cât activitățile sunt 100% legale, dar putem interveni pe categoriile de consum.
Și când vine vorba de consum:
- consumul de produse de lux ar putea fi accizat suplimentar și aria de aplicare extinsă;
- importurile cu omolog românesc ar putea fi impozitate suplimentar;
- producția locală ar trebui stimulată, mai ales cea care se și exportă.
În felul acesta se va regla și deficitul balanței comerciale.
În concluzie, setul de măsuri conține idei bune (coerență în sectorul imobiliar, stimulente în cel al construcțiilor), dar și unele mai puțin inspirate (eliminarea stimulentelor din IT sau impozitarea progresivă a veniturilor). Importante vor fi input-urile societății civile și ale mediului de afaceri, cât și abilitatea de a le pune în practică a unei coaliții politice doctrinar scindată. Pentru că în politica din România, drumul de la intenție până la implementare este unul lung și anevoios.
Îți recomandăm:
Scumpirea energiei este utilă statului, plouă cu bani la buget. Abia astăzi am auzit o veste bună
cuvinte cheie: modificări codul fiscal
