adplus-dvertising

Săptămâna și atacul la pensiile Pilon II: o ambiguitate legislativă riscă să impoziteze pensiile private cu cotele de 15% sau 20% introduse pentru pensiile speciale

impozitare pensii private

APAPR atrage public atenția asupra unei ambiguităţi legislative în Codul fiscal, care crează premisele impozitării progresive a câştigurilor de capital din fondurile de pensii private (Pilonul II obligatoriu și III facultativ), asimilate în mod eronat cu partea necontributivă a pensiilor de serviciu (cunoscute public ca „pensii speciale”) începând cu 1 ianuarie 2024. Astfel, în loc de impozitarea plăților din fondurile de pensii private cu cota normală de 10% (ca în prezent și precum la pensiile plătite din sistemul public), de la 1 ianuarie 2024 regimul fiscal riscă să devină cel cu cotele progresive de 15% sau 20%, aplicabil câştigurilor de capital, cel mai nefavorabil dintre toate produsele de economisire / investire din România.

impozitare pensii private
impozitare pensii private

Aplicarea acestor prevederi ar fi injust de penalizatoare pentru participanții la fondurile de pensii private și beneficiarii plăților, astfel că APAPR a demarat, în dialog instituțional cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Ministerul Finanțelor Publice (MFP), procedurile pentru clarificarea cât mai urgentă a acestei ambiguități legislative.

Mai precis, APAPR solicită, inclusiv public, modificarea prin Ordonanță de Urgență a Guvernului a Codului Fiscal (Art. 100 și Art. 101) pentru a oglindi în mod corect diferența dintre principiul contributiv care guvernează prin excelență pensiile private și cel necontributiv al pensiilor speciale. În esență, APAPR solicită menținerea cotei actuale de impozitare de 10% în locul aplicării cotelor de 15% sau 20%.

Miza acestei necesare clarificări legislative constă în plăți de miliarde de lei anual către sute de mii de români, nivelul plăților realizate de fondurile de pensii private fiind în creștere exponențială. Până în prezent, toate fondurile de pensii (Pilonul iI și Pilonul III) au făcut plăți în valoare totală de peste 2,36 miliarde RON către aproape 210.000 de beneficiari. Doar pe Pilonul II, plățile sunt estimate să ajungă la 1 mld. RON în 2023, aproape cât suma de 1,1 mld. RON plătită în cei 15 ani din perioada 2008-2022, iar ritmul de creștere exponențial este estimat să continue și anii următori.

Îți recomandăm:

Un nou atac la Pilonul 2! Ultimele victime: angajații din IT

cuvinte cheie: impozitare pensii private

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate