Ne va putea asigura Pilonul 2 de pensii private o pensie decentă? Nu trebuie să fii liberal ca să aperi Pilonul 2 de pensii, trebuie doar să vrei să ai pensie
Când vorbim despre pensii folosim adesea cuvântul „de stat” pentru a ne referi la Pilonul 1 de pensii, respectiv „privat” pentru a caracteriza Pilonul 2 de pensii. Însă diferența dintre Pilonul 1 și Pilonul 2 nu privește în principal regimul proprietății; cu alte cuvinte, diferența dintre cele două sisteme nu este precum diferența dintre două companii, una de stat și una privată, care altminteri produc același lucru.
Desigur, știm că firmele private dispun de stimulente adecvate pentru a funcționa cu o eficiență ridicată, în vreme ce companiile de stat dispun de stimulente contrare, de a trage mâța de coadă și de a risipi banii, pe principiul amuzant din epoca ceaușistă – „Timpul trece, leafa merge, noi muncim cu spor!” Dincolo de problema stimulentelor, cele două companii produc același lucru, să zicem, automobile. Astfel, în timp, am putea observa că firma de stat produce mașini mai proaste, iar firma privată produce automobile mai bune; cam asta ar fi diferența.
Însă în ceea ce privește pensiile, diferența nu este una de calitate a produsului, ci una încă mai radicală. Diferența dintre pensia din Pilonul 2 și pensia din Pilonul 1 este aceea că prima chiar reprezintă o pensie, în vreme ce a doua nu este altceva decât un ajutor social. Altfel spus, pensia așa-numită „de stat” pretinde că este pensie, dar, în realitate, nu este. Doar pensia „privată” este pensie pe bune.
Să intrăm puțin în detalii.
Așa-numitul „fond” de pensii publice nu este, de fapt, fond. Dacă fondul de pensii chiar era FOND de pensii, atunci el nu avea cum să fie vreodată pe deficit (și nici pe excedent). Putea să fie mic, mare, dar niciodată pe deficit.
Această sintagmă este o mistificare cu care oamenii au fost induși în eroare timp de multe decenii. În realitate, nu există fond de pensii. Părinții mei, ambii pensionari, nu-și primesc venitul lunar dintr-un FOND. Într-un fond în adevăratul sens al cuvântului banii se acumulează constant printr-un flux de contribuții. Acest lucru este valabil doar pentru pensia bazată pe acumulare (adică pentru pilonii 2 și 3 de pensii). Într-un „fond” adevărat nu ai putea avea vreodată excedent (în raport cu ce?) și nici deficit; cât ai adunat, atât primești.
Însă pensiile publice sau de stat reprezintă doar o cheltuială contabilă, un transfer – așa se și cheamă: „pay as you go”; ele reprezintă un ajutor social oferit prin intermediul unui sistem de redistribuție dedicat.
Statul culege bani din taxe pentru a avea din ce să achite aceste cheltuieli / pensii. Mereu când statul promite creșterea „pensiilor”, asta înseamnă un impozit pe cârca celor care muncesc acum și a generațiilor viitoare. Taxa dedicată acestui scop se cheamă contribuție de asigurări sociale. Dar e doar o invenție lingvistică; în realitate, este o taxă ca oricare alta. Și când statului nu-i ajunge taxa asta pentru a acoperi promisiunile față de vârstnici, atunci are „deficit”. Trebuie să pună alte biruri, să lase drumurile în paragină, să nu finanțeze educația copiilor etc. astfel încât să acopere cheltuielile cu pensiile. Istoria a consemnat cazuri în care așa-zisul fond de pensii n-a mai valorat doi lei, din cauza hiperinflației, iar pensionarii au murit de foame, cu pensia lor de sute de zerouri cu tot.
Dar stați! Pretenția că sistemul „pay as you go” chiar oferă pensii este încă și mai ridicolă! Sistemul de pensii de stat nu are nicio legătură cu conceptul de asigurare. Asigurarea presupune existența unui eveniment incert, care se poate produce și împotriva căruia te asiguri. De asemenea, sistemul de asigurare se bazează pe faptul că nu toți asigurații vor suferi de pe urma respectivului eveniment și, drept urmare, prima de asigurare plătită de ei va fi folosită pentru acoperirea prejudiciului suferit de persoanele ghinioniste. Așa funcționează, de exemplu, asigurările de locuințe sau de mașini.
Este evident că „asigurarea de bătrânețe” este o absurditate: fiecare dintre noi îmbătrânește, inevitabil; bătrânețea nu este un accident, un eveniment împotriva căruia să ne protejăm, ci o constantă implacabilă a vieții umane.
Prin urmare, noi nu ne „asigurăm” pentru bătrânețe, ci eventual economisim pentru bătrânețe, știind că va veni ziua în care nu vom mai putea lucra. Mai mult, dacă studiem sistemul public de pensii, vedem că el nu seamănă deloc cu funcționarea unui fond de asigurare, prin care „norocoșii” îi salvează de fapt pe „ghinioniști”; salariații cu venituri mici vor avea pensii mici, iar cei cu venituri mari vor avea și pensii mari; și ni se pare perfect echitabil să fie așa, doar că nu are nici o legătură cu ce se întâmplă în asigurări.
În plus, impozitele specifice pentru pensie, așa-numitele contribuții sociale, au fost inventate nu pentru că ele ar fi fost necesare. Din moment ce plata pensiilor și întreg circuitul banilor trec prin bugetul statului, prin cazanul comun în care se contopesc veniturile și cheltuielile guvernului, născocirea unui nou impozit era, economic vorbind, inutilă.
„Contribuțiile” au fost inventate din considerente politice, pentru a da impresia salariaților că „aici sunt banii dumneavoastră”; cu alte cuvinte, s-a urmărit prinderea în capcană a muncitorilor cu momeala că banii preluați de stat reprezintă de fapt baza unui drept viitor, acela de a beneficia de sumele acumulate.
Schema asigurărilor sociale a reprezentat doar o metodă de extindere a impozitării pe marea masă a oamenilor, de creștere a bazei de impozitare în rândul salariaților. Schema este doar o „inginerie”, o șmecherie care intitulează diferit niște impozite, ca să dea lumii impresia că nu sunt impozite.
Așadar, banii pe care eu îi „cotizez” la așa-zisul sistem „public” de pensii nu au vreo legătură cu pensia pe care urmează să o primesc peste câteva decenii – după cum bine se vede din istoria ultimului secol. Naiba știe ce „pensie” voi primi când voi ajunge la 65 de ani sau la ce vârstă va considera respectivul guvern că merit să primesc „pensie”. Cert este doar nivelul impozitării pe care îl suport acum. Adevărul este că plătesc impozite în prezent, urmând să beneficiez de o asistență socială, la cheremul politicienilor, peste un număr mare de ani. Asta e tot.
Să privim problema din partea opusă, din perspectiva pensionarilor. Ei bine, pensia pe care părinții mei o primesc de la stat nu are în spate nimic, absolut nimic decât preferința guvernului de a mări sau de a tăia pensiile (așa cum s-a întâmplat, pe ascuns, în 2022), mai exact capacitatea guvernului de a pune taxe și disponibilitatea forței de muncă de a plăti aceste taxe.
Ori de câte ori guvernul se schimbă sau se răzgândește, pensia de stat are de suferit; dacă baza de impozitare se erodează, atunci pensia are din nou de suferit.
Pensia publică este o simplă promisiune, care nu are legătură nici cu anii de cotizare, nici cu vârsta de pensionare, nici cu suma cu care pensionarul a contribuit de-a lungul vieții – deși socialiștii încearcă din răsputeri să-i dea o brumă de credibilitate, chipurile ancorând-o de toate aceste elemente.
Însă, în realitate, pensia REALĂ de stat pe care un cetățean aflat azi în câmpul muncii o va primi peste, să zicem, 30 de ani, este doar un semn de întrebare: nimeni nu știe ce resurse va avea statul peste 30 de ani, ce priorități, câți contribuabili vor mai trăi în România la acel moment; nimeni nu știe cum va arăta țara peste 30 de ani și câți bani va avea atunci statul să achite promisiunile făcute în prezent.
De fapt, cel mai probabil este că lucrurile vor arăta mai rău decât în prezent.
Românii continuă să emigreze, forța de muncă se micșorează, în timp ce ponderea populației vârstnice – căreia i s-au promis pensii – crește. Estimările profesioniste arată că pensia pe care o voi primi eu peste aproape 20 de ani va fi mai mică decât pensia pe care o primesc acum părinții mei, raportată la salariul câștigat în timpul vieții active.
Ajungem acum la Pilonul 2 de pensii, cel care chiar oferă o pensie autentică. De ce? Fiindcă pensia se bazează pe acumulare. Practic, lună de lună o parte din acele contribuții sunt transferate într-un fond care le investește. Repet, nu le consumă, ci le investește. Randamentul obținut prin investire este reinvestit. Astfel, banii din contul de pensie al fiecărui salariat se tot înmulțesc. Cetățeanul va putea beneficia de suma acumulată când ajunge la vârsta de pensionare; în caz de deces, moștenitorii săi pot beneficia de această pensie.
În concluzie, diferența dintre Pilonul 1 și Pilonul 2 nu este în principal aceea că primul este „de stat” și al doilea „privat” (adevărul este că Pilonul 2 este obligatoriu, deci nu voluntar), ci aceea că pensia din Pilonul 1 nu este pensie, ci un ajutor social, iar pensia din Pilonul 2 este pensie autentică, bazată pe un fond în care se acumulează în timp contribuții bănești care sunt investite și care stau la dispoziția titularului de cont la vârsta pensionării.
De ce urmăresc socialiștii să faulteze Pilonul 2? Deoarece urăsc pensiile! Deoarece ei vor să îi țină pe oameni în iobăgie, ca beneficiari de ajutoare sociale. Aceasta este filosofia socialistă: să îi țină pe oameni dependenți de stat, să îi poată folosi ca masă de manevră electorală momindu-i cu fantasmagorice creșteri de „pensii”, pe care ulterior să le taie pe ascuns prin inflație, după care să-i momească din nou cu ocazia următoarelor alegeri.
Îți recomandăm:
Cât o să fie pensia privată de la Pilonul 2? Un calcul pesimist și unul moderat
cuvinte cheie: Pilonul 2 de pensii private pensie
