Experiența unui italian stabilit de șase ani la Sibiu: La început m-am îndrăgostit de oraș, dar apoi mi-am dat seama că aveți un spirit de turmă foarte mare
Italianul Luca Ciccorelli are 40 de ani și vine din Sudul Italiei, din orașul Foggia. De șase ani, bărbatul locuiește în Sibiu și a dorit să împărtășească toată experiența pe care a avut-o până acum în țara noastră. A vrut să cunoască mai multe despre România și despre Sibiu, în mod special. Descurajările pe care le-a primit nu l-au împiedicat pe italian să-și susțină examenul de Bacalaureat în Sibiu și să înceapă cursurile unei facultăți, de un an Luca fiind student al Facultății de Drept din Sibiu. Despre integrare, despre piedicile pe care le-a întâlnit, dar și despre cum percepe Sibiul după șase ani, am aflat de la Luca într-o amplă discuție pe care am avut-o la mijlocul acestei săptămâni, relatează Turnul Sfatului.
A început de la zero pentru că nu știa deloc limba română și nici mare lucru despre țara noastră. Avusese contact cu români și dorea să le înțeleagă mai bine gândirea și percepțiile. Asta l-a făcut ca în anul 2012 să înceapă cursurile de Limba Română în Italia, la Accademia di Romania din Roma.
„Familia mea nu are nicio legătură cu această țară. Vin din Puglia, aproape de Bari, acolo unde este și ambasada României. Noi în Italia avem români, dar nu toți lucrează în țara noastă. Avem români și avem românii din regiunea Moldova, Iași, Focșani, Bacău, Galați și apoi mai sunt romii sau țiganii, cum le spuneți voi. Aceste persoane la noi în Italia fură foarte mult.
Eu am avut o persoană foarte apropiată mie din Timișoara și am constatat o diferență de comunicare spre deosebire de noi, italienii. În anumite situații avea câteva reacții la care nu m-aș fi așteptat. Dacă eu vorbesc cu un italian, am percepția dacă a înțeles lucrurile, dacă nu a înțeles, dacă este fericit, dacă este deranjat. Dar când vorbesc cu un român nu am această parte de percepție, nu înțeleg când un român este supărat sau nu, dacă vrea să vină cu mine la o bere pentru prietenie sau doar pentru că se simte obligat.”
Am fost puțin mai diferit decât ceilalți italieni, nu am judecat înainte să cunosc ceva, nu am făcut asta. Eu am vrut să înțeleg cultura, gândirea, toate aspectele. Am făcut școala de limba română privată, în Sibiu, unde sunt și acum, școală care face cursuri pentru cetățenii străini din orice parte a lumii”, a povestit Luca pentru Turnul Sfatului.
Primul contact cu orașul Sibiul-a avut în anul 2015
În anul 2015 Luca a pășit pentru prima dată la Sibiu. Deși după șase ani are cu totul o altă impresie față de oraș, pe atunci i se părea că și-a găsit liniștea și pacea.
„Atunci a fost momentul în care am venit pentru prima dată la Sibiu. Când am venit în Sibiu m-am îndrăgostit, nu doar mi-a plăcut, era liniște, mi-a plăcut locul, nu era un fel de haos cum este la noi în Italia, cu mașinile care claxonează, care fac zgomot, cu oamenii care se ceartă. Cum s-ar zice la noi în Italia, m-am simțit în pace.
Așa a fost în primul an. Anul următor încă nu luasem decizia să vin la Sibiu, am continuat să rămân în Italia, am continuat cursurile de limba română și acolo, după care în 2017 am revenit la Sibiu. Cursul nu înseamnă doar învățarea limbii române, mergem la muzeu, la câteva evenimente, la filme, la concerte muzicale. În anul în care am venit am nimerit la evenimentul Cântecele Munților, mi-a plăcut foarte tare că oamenii nu doar stăteau. Toți dansau, este un fel de emoție, au împărtășit și ei aspectul acesta. Mi-a atras atenția acest lucru, toți oamenii mi s-au părut egali în momentul de față”, a spus Luca despre primele amintiri din Sibiu.
Și-a găsit loc de muncă în Sibiu, dar s-a simțit discriminat
În Italia, ultimul loc de muncă pe care îl avusese fusese la un call center. Salariul său era destul de mic, astfel că Luca a luat legătura cu profesoara de la școala privată, i-a spus că-i place Sibiul și că și-ar dori un loc de muncă în orașul nostru. A trimis apoi un CV și a avut un interviu la o firmă din Cluj-Napoca, cu sediul în Sibiu, specializată tot în servicii de call center. A primit astfel primul său loc de muncă în România, pe servicii de call center pentru limba italiană.
„Le-am explicat că nu am unde să locuiesc, firma mi-a spus că mă ajută ea, mi-au găsit apartament, au plătit prima lună de chirie. Era un contract nedeterminat cu o perioadă de trei luni de probă, am început în noiembrie 2017 la ei și am terminat în februarie 2018. Nu mi-am dus mai departe poziția pentru că munca era scăzută, nu puteau să aibă patru angajați dacă nu aveau apeluri pentru toți”, a adăugat Luca.
A găsit apoi un alt loc de muncă într-o altă firmă, din martie 2018 până în august 2019. Acolo au fost și primele momente în care italianul a început să se simtă discriminat. A mers cu firma respectivă în instanță și a și câștigat.
Au încercat să mă trateze acolo ca un sclav. Eu sunt o persoană foarte atentă, eu știu, am un salariu de bază, am tichete de masă, bonus de performanță și un bonus suplimentar pentru ceea ce vând acolo. Dacă eu știu că salariul este 2.100 de lei net, știu că am lucrat zilele respective pentru că și eu mi le-am însemnat în caietul meu, știu câte tichete de masă trebuie să iau, apoi bonusul de performanță, apoi câte produse am vândut, la final știu cât trebuie să fie salariul meu.
La final am adunat 100 de ore suplimentare, mi s-a zis că nu este adevărat, că nu le-am lucrat, chiar dacă eu aveam un extras în Excel, un program unde fac un log in și log out (n.r. conectare și deconectare) și mi-au spus că nu este adevărat
Eu le-am spus că dacă nu o să fiu plătit o să merg mai departe în instanță, nu mi-e teamă. M-au chemat în meeting (n.r. întâlnire), m-au certat, era și o doamnă de la HR, drept martoră. Șefa mi-a zis că trebuie, orice frază era cu trebuie, eu le-am zis nu, tu trebuie să mă plătești pe mine, eu nu mănânc la casa ta, tu nu-mi plătești facturile, este dreptul meu, tu mă respecți pe mine, dacă eu te respect pe tine. Am fost dat afară ca abatere disciplinară, dar am câștigat în instanță, am revenit la lucru”, a mai spus acesta.
A revenit la lucru, însă parcursul său în firma respectivă nu a mai durat mult.
„Au găsit altceva să mă dea afară din nou, dar de data aceasta chiar dacă nu i-am dus în instanță, instanța era pro firmă, nu era de partea mea. Problema e că dacă call center-ul nu are clienți, nu ai cum să plătești angajații. Problema cea mai urâtă a fost că în aprilie 2021 am avut o evaluare anuală, mi s-a spus „bravo” de când m-am întors, dar apoi în mai am primit un mail prin care ni se spunea că firma închide biroul în Sibiu toți ne mutăm în București sau lucrăm de acasă.
Am avut acel moment de panică pentru că nu era o schimbare de contract, era un nou interviu. Ni s-a spus că redeschid pozițiile, cine vrea aplică, cine nu vrea, renunță. Am ales să rămân după care mi s-a zis că nu pot face acest lucru pentru că nu știu limba engleză. Am avut întâlnirea de evaluare, dar acolo nu mi s-a spus nimic despre vreun anume curs de engleză. Dacă mi s-ar fi zis că trebuie făcut, aș fi făcut”, a mai explicat el.
A dat Bacalaureatul în Sibiu și l-a luat „din prima”
După aceste experiențe s-a gândit să aplice pentru șomaj în România. Cum suma era foarte mică și cum Luca nu avea reședință în România, el a reușit să depună toate actele pentru a obține șomajul din Italia. Deși a fost descurajat de oamenii din jur a decis să facă mai mult pentru el și să dea și Bacalaureatul în România.
„Am luat Bacalaureatul în România în anul 2022, m-am dus la Liceul Independența, am făcut un curs cu frecvență redusă, a fost foarte greu, mai ales literatura română. Am dat la Română, Geografie și Istorie și competențe la informatică, franceză și română, dar toate le-am trecut fără probleme. Din momentul în care mi-am dat Bacalaureatul, am constatat că românii, nu toți, au un fel de cultură închisă. De exemplu, au am vorbit cu câțiva români care mi-au spus „hai lasă, Luca, este greu pentru noi românii un bacalaureat, este imposibil, n-are rost, este inutil.
Am vorbit cu Inspectoratul Școlar Județean, mi s-a dat un profesor de română, un profesor de Istorie. La Română am făcut meditații de vreo două trei ori pe săptămână, iar la istorie o dată pe săptămână, dar cu româna a fost aproape imposibil. Profesoara mi-a zis că pot face toată viața limba română, dar nu ai cum să înveți limba română perfect nici în scris nici în vorbit deoarece structura italiană este diferită. Văd că scrii, văd că ai exprimare, că ai conținut, dar creierul tău, memoria ta gândește totul tot în limba italiană, mi-a spus ea”.
„Ce am constatat este că românii nu sunt capabili să integreze persoane”
Toate experiențele prin care a trecut îl fac pe italian să afirme că românii sunt persoane care integrează cu greu alte persoane, mai ales străinii.
„Ce am constatat este că românii nu sunt capabili să integreze persoane care nu sunt români în sensul că, eu, de exemplu, nu sunt împotriva nimănui, dar încerc să-l ajut, să-l chem alături de alții, trebuie să te simți liber, că nu ești minor sau superior față de alții. Aici am simțit un fel de tu ești tu, noi suntem noi.
M-am înscris la Facultatea de Drept anul trecut în septembrie 2022, dar nu mi-a prea plăcut situația în sensul că în România cultura ar trebui să fie o armă, dacă eu învăț, pot să dezvolt și țara. Dacă eu învăț Drept, de exemplu, faptul că eu mă duc acolo să învăț drept trebuie să fie văzut ca un instrument pentru a dezvolta și țara și persoana respectivă. Dacă nu ai bani, dacă ești mort de foame, există o bursă socială până la 35 de ani. În Italia nu este așa, ți se spune ai problema asta, să vii la noi, să ai un document, evaluarea care transmite puterea economică, dacă este mică, eu ca stat te ajut. În Italia am văzut că se dau burse după această evaluare, m-am gândit de ce în România se dau aceste burse după vârstă și nu după coeficient economic”.
Nici integrarea la facultate nu a fost ușoară, spune el. S-a lovit de tot felul de situații care i-au întărit ideea că oamenii nu sunt deschiși la nou.
„Colegii sincer nu știu din ce parte de lume vin, culturală, de identitate. Eu, de exemplu, sunt om, aud ceva, sunt curios, caut, încerc să înțeleg. Ei spun ceva de genul eu știu, asta este, bunicii mi-au zis asta, străbunicii mi-au zis asta, asta este. Este o mentalitate foarte îmbătrânită, deloc deschisă.
În prima zi de facultate a venit o colegă la mine și m-a întrebat câți ani am. Am întrebat-o de ce și mi-a spus că au făcut un pariu. Când eu am simțit că s-a făcut un pariu după vârsta mea, am zis dar ce câștig eu dacă îți spun. Le-am spus că am 40. Primele zile au fost mai amabili oamenii, dar apoi au devenit mai distanți, mai acizi, mai închiși”, mai spune el.
„Aveți un spirit de turmă foarte mare între voi, nu aveți acest spirit de a schimba situația”. Nu-și dorește să rămână la Sibiu, vrea să-și finalizeze studiile și să se întoarcă în Italia.
„România este o țară foarte frumoasă, merită mai mult decât are, dar am învățat o expresie nouă, aveți un spirit de turmă foarte mare între voi, nu aveți acest spirit de a schimba situația. Așa e la facultate, avem o problemă la facultate, să zicem, scaunele sunt rupte toate, nu doar al meu, eu am plătit taxa, tu ai plătit taxa, de ce nu spui?
Vreau să termin Facultatea de Drept, să fac un curs pentru mediator european ca să mă pot întoarce în Italia și să lucrez. Nici nu vreau să schimb orașul pentru că Clujul este mai scump decât Sibiul, Bucureștiul la fel, Timișoara și ea e mai scumpă”, a spus acesta.
Cum vede orașul Sibiu după șase ani: trei lucruri pozitive și trei lucruri negative
La final l-am rugat pe italian să ne spună trei lucruri care l-au impresionat la Sibiu și trei lucruri care nu îi plac. La categoria aspectelor pozitive a găsit doar două însă. Le redăm mai jos.
„Două lucruri pozitive:
1. Este liniștit, nu este haos, în afară de momentul în care trec ambulanțele, e liniște, oamenii nu se ceartă în bloc.
2. Este un fel de echilibru între prețul vieții și salariile care sunt câștigate.
Trei lucruri negative:
1. Administrația publică. De exemplu, eu în Italia dacă mă duc la primărie sau mă duc la un tribunal sau mă duc la ANAF, cer audiență, am audiență. Aici ai audiență, dar trebuie să insiști, dacă spui că vrei să vorbești cu șeful de departament. La tribunal am cerut să vorbesc cu domnul judecător, dar mi s-a spus că nu vorbesc cu cetățenii. Eu sunt cetățean, plătesc taxe în Sibiu, în momentul în care plătesc ceva am și eu drepturi, nu am doar obligații.
2. Discriminare, societatea este foarte închisă, răutatea e foarte mare, oamenii sunt răi cu străinii.
3. Nu este curățenie cum era înainte”.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: Sibiu
