România nu a primit licenţa de fabricaţie a elicopterului sovietic de transport greu Mi-8
De la 24 februarie 2022 sunt menţionate frecvent în mass-media elicopterele Kamov Ka-52 „Aligator”, pe care forţele invadatoare ruse le folosesc pentru atacarea unor ţinte în Ucraina. În acelaşi timp, jurnaliştii care publică informaţii despre războiul din Ucraina nu manifestă nici un interes pentru aparatele de transport pe care armatele rusă şi ucraineană le utilizează în acest conflict.
Unul dintre cele mai cunoscute modele de elicoptere de transport fabricate în fosta Uniune Sovietică şi utilizate şi în zilele noastre este „veteranul” Mi-8
Acesta a avut iniţial indicativul V-8 şi proiectul său, realizat sub conducerea inginerului V.A. Kuzneţov, a fost analizat la 20 februarie 1958, într-o reuniune a Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. Spre deosebire de Mi-1, Mi-2 şi Mi-4, modelul Mi-8 (V-8) a fost conceput pentru a transporta 1,5-2 tone de echipamente şi personal (18 pasageri) pe o distanţă de 450 km, fiind considerat un elicopter greu de transport.
Primul zbor al prototipului V-8, prevăzut cu un singur motor, s-a desfăşurat la 24 iunie 1961, aparatul fiind pilotat de B.V. Ziemskov. După trei săptămâni modelul a fost prezentat în mod oficial la sol şi în zboruri demonstrative pe aeroportul de la Tuşino, locul predilect utilizat de autorităţile comuniste de la Moscova pentru prezentarea noutăţilor lor în domeniul aeronautic.
Deoarece Ministerul Apărării al U.R.S.S. a dorit un model sigur şi cu o capacitate mai mare de transport, inginerii sovietici au fost nevoiţi să modifice prototipul V-8 prin adăugarea unui motor şi întărirea structurii elicopterului, fapt care a determinat amânarea intrării în dotarea armatei sovietice până în anul 1967.
Forţele aeriene române şi poloneze au primit primele exemplare un an mai târziu, sub numele de Mi-8 (utilizat la fel de armata sovietică).
În cursul discuţiilor de la Moscova, desfăşurate în perioada 20-24 octombrie 1970, delegaţia militară sovietică mandatată să participe la acele tratative a declinat propunerea făcută chiar de către prim-ministrul Alexei Kosîghin în luna mai 1970 la Moscova, de cooperare cu România în scopul fabricării în comun a elicopterului greu de transport Mi-8 şi a maşinii de luptă a infanteriei BMP-1, astfel:
„Ţinând seama de volumul mare şi greutăţile în fabricarea maşinii de luptă BMP-1, industria URSS poate să participe într-o măsură minimă la fabricarea acesteia în R.S.R., participare care plecând de la posibilităţile existente, s-ar limita la transmiterea către R.S.R. a documentaţiei tehnice de licenţă şi la acordarea consultaţiilor necesare specialiştilor români, în URSS şi R.S.R., fără a livra produse de completare, subansamble şi piese.
În legătură cu aceasta, ar fi oportun ca partea română să analizeze problema eficienţei tehnico-economice a organizării fabricării maşinii BMP-1 în R.S.R., plecând de la necesităţile proprii în astfel de maşini şi exportul lor posibil în alte ţări participante la Tratatul de la Varşovia, având în vedere faptul că partea sovietică îşi va acoperi necesarul de maşini BMP-1 din producţie proprie şi din importuri din R.S. Cehoslovacia.
În cazul când partea română va hotărâ să organizeze în R.S.R. fabricarea elicopterului greu de transport, industria URSS va putea acorda doar un ajutor limitat în fabricarea acestui elicopter prin transmiterea către R.S.R. a documentaţiei tehnice de licenţă şi prin acordarea consultaţiilor necesare specialiştilor români, în URSS şi R.S.R., fără livrarea produselor de completare, a subansamblelor şi a pieselor. Asupra problemei privind transmiterea documentaţiei tehnice de fabricaţie a maşinii BMP-1 şi a elicopterului se va reveni ulterior, după luarea hotărârii de către partea română privind fabricarea lor în R.S.R.”.
Ca un fapt pozitiv, partea sovietică a acceptat în luna octombrie 1970 să acorde consultaţii, astfel încât inginerii români să cunoască în detaliu utilajele şi materialele necesare pentru organizarea producţiei militare în România, dar a precizat faptul că, până la punerea la punct a fabricaţiei, U.R.S.S. urma să livreze României materialele şi produsele de completare necesare doar în măsura posibilităţilor.
În raportul generalilor Constantin Şandru şi Vasile Ionel, întocmit la 29 octombrie 1970, s-a menţionat faptul că sovieticii puteau invoca în orice moment clauza respectivă „deoarece oricând refuzul va putea fi argumentat prin lipsa posibilităţilor”. Capacitatea limitată a industriei româneşti de a realiza rapid toate elementele necesare pentru armamentul, muniţia şi tehnica de luptă care se doreau a fi fabricate în ţară a asigurat dreptul autorităţilor de la Moscova de a interveni asupra cantităţilor şi a calităţii produselor militare româneşti realizate sub licenţă sovietică.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: Mi-8
