refugiate Ucraina
Constanța, orașul înghesuit de la malul marii nu prea ne încape pe toți. Ne strecurăm și noi printre turiști și ne prefacem a fi din aceeași categorie. Lăsăm mașina în parcarea unui supermarket capitalist și țopăim în pas voios spre shopping. Doar am venit la mare, la plajă și e musai să ne asortam un coș mare de cumpărături. Așa este la Constanța…
Dacă in afara sezonului valsezi lejer printre rafturile pline, în sezon estival toate supermarketurile arata de parcă au scăpat cu greu din ghearele hunilor, goților, vizigoților și a altor neamuri de popoare migratoare și cotropitoare despre care am învățat la istorie
Legumele sar nervoase din teurile lor și aterizează prin toate colțurile. Frunze de salată se zdrobesc triste de mozaicul gri și murdar. Firele de pătrunjel și mărar sunt smulse precum firele de păr din capetele a două femei ce se bat pe același bărbat. Produsele de patiserie dispar precum culturile sub invazia lăcustelor. Baxuri de apă, bere, sucuri se cumpără compulsiv, nervos, de parcă nu ar mai sosi niciodată marfă…
Este o agitație și o nervozitate permanentă. Localnicii se simt atacați în fiecare vară de invazia turiștilor de weekend, care nu doar plajele le cuceresc, ci și supermarketurile
Vânzătoarele așteaptă resemnate sfârșitul sezonului estival. La prima oră, printre oameni în șlapi, cu ochelari de soare și pălării ce atârnă leneș, dai de oamenii locului. Majoritatea sunt pensionari, ce se înghesuie pentru a siguri ca produsele bune, proaspete, unele la reduceri. Caută produse pentru a nu dispărea definitiv în coșurile vizitatorilor.
Înarmată în mod derutant cu un cos exagerat de mare pentru cele câteva cumpărături ale mele, privesc distrată toată această agitație pe care nu o înțeleg. Viața e frumoasă. Afară este soare. Încă avem ce pune pe mese, războiul e încă departe de noi, guvernul ne-a oferit gratis 50 bani la combustibil… Chiar nu e așa de rău de trăit!
Prin contemplarea asta a mea, în mijlocul întregii agitații, zăresc trei femei total rupte de context, ce par a nu aparține acestei mulțimi
Trei generații, bunica, fiica și nepoata, suple. Sunt elegante, cu o frumusețe și liniște aristocratică așezată pe chip. Bunica și fiica minione, slăbuțe, îmbrăcate lejer, de vacanță. Au ținute de in, deschise la culoare, răcoroase. Nepoțica, înaltă, suplă, cu alură de fotomodel, cu parul strâns într-o coadă groasă, ce atârnă pe spate, îmbrăcată neglijent cu o rochie gen tricou. Dar tocmai această neglijență o face fermecătoare.
Ele nu se agită, nu sunt nervoase. Nu smulg produsele. Nu aruncă nervos în coș, să fie sigure ca au prins ceva. Ele privesc atent. Citesc cu grijă. Aleg produse sănătoase, puține, căci știu că foametea mondială nu va da iama chiar de mâine. Le urmăresc printre rafturi cum se mișcă pe o muzică doar de ele știută și mă lasă mută atâta frumusețe și liniște.
Privesc la cea care pare a fi bunică și îmi spun în gând ca așa mi-aș dori să îmbătrânesc și eu, purtându-mi elegant ridurile și firele de păr alb la vedere, mandră de ele și de vârsta mea
Încerc să mă apropii pentru a desluși discuția lor. Sunt curioasă ce subiecte pot avea aceste 3 femei în mijlocul acestei agitații.
Ascult și înțeleg! Nu sunt românce. Sunt refugiate din Ucraina. De aici liniștea, detașarea, înțelepciunea lor. Ele au înțeles că toate aceste cumpărături pot fi fără rost. Ziua de mâine îți poate aduce multe surprize, tot ce ai avut și ți-a conferit un anumit statut în societate poate dispărea într-o noapte.
Și cum mă pierdeam eu așa în admirație, liniștea din creierul meu a fost sfâșiată de țipătul unei femei
„Mai deschideți o casă, mai deschideți o casă!!!” – Țipa cât o ținea gura, de parcă aveai impresia că pereții, rafturile și toate produsele din magazin o cotropesc, se prăvălesc peste ea, o acoperă definitiv, urmând a fi în veci prizoniera acestui supermarket, casa aia de marcat fiind singura ei soluție salvatoare.
Nu mi-am putut abține râsul, am râs de strania situație! Liniștea femeilor refugiate într-o țară străină și disperarea femeii din propria țară. Nu cred ca vom avea șanse să ne însănătoșim ca națiune. Dacă mâine s-ar da bomba nucleară, cu toții ne-am îngrămădi la supermarket să ne aprovizionăm! Așa ne-ar găsi arheologii mileniilor viitoare, îngrămădiți printre rafturi, luptându-ne pentru o conserva în plus.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: refugiate Ucraina
