Economiștii consideră în mod tradițional că oamenii, în acțiunile pe care le adoptă, se manifestă rațional, adică folosesc cele mai potrivite mijloace pentru atingerea obiectivelor pe care și le propun. Homo oeconomicus există și în politică, doar că aici nu se produc mărfuri, ci proiecte politice. Politicienii sunt doar cetățeni într-un anumit rol. În rolul de antreprenori politici, scopul lor fundamental fiind acela de convinge publicul să îi voteze în număr cât mai mare. Analiza economică a acțiunii politice formează un domeniu distinct al științei economice și poartă numele „Public Choice”, contribuțiile în această arie fiind premiate inclusiv cu Premiul Nobel.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat o propunere care a stârnit reacții aprinse: Introducerea impozitării progresive
Majoritatea analiștilor și a specialiștilor au criticat ideea. Vehemența reacției a fost atât de puternică, încât domnul Ciolacu și-a nuanțat ulterior poziția.
În lumina celor întâmplate, pare că președintele PSD a comis o eroare, măcar pentru faptul că a stârnit un viespar de opinii și reacții într-o perioadă în care, în mod firesc, interesul politic ar trebui să fie acela de evitare a tensiunilor sociale: orice confruntare pierdută nu face decât să erodeze partidul, care mai are încă mult timp de stat la guvernare până la alegerile din 2024.
Dar oare a comis o eroare? În cele ce urmează voi avansa ipoteza că nu așa stau lucrurile și, afirmând asta, o voi face de pe bazele solide ale analizei economice, care prezumă că oamenii sunt raționali în demersurile lor; că nimic nu e întâmplător.
Așadar, dacă domnul Ciolacu nu a comis o eroare, cum prea ușor ne-ar plăcea să credem, care este explicația celor întâmplate? Există o singură alternativă: domnul Ciolacu are un obiectiv pe care noi nu l-am înțele foarte limpede, iar propunerea revenirii la impozitarea progresivă se înscrie în strategia de atingere a acestui scop.
Cu alte cuvinte, impozitarea progresivă nu este obiectivul PSD, ci mijlocul de care se folosește. Ca să ajungă unde? Așa cum am spus din capul locului, la maximizarea numărului de voturi în 2024 și la păstrarea puterii.
Argumentul pare contradictoriu: dacă PSD urmărește să culeagă cât mai multe voturi iar reacția publicului a fost mai degrabă critică față de impozitarea progresivă, nu înseamnă totuși că partidul a comis o eroare?
Nu. Pentru a înțelege acest fapt, trebuie să înțelegem corect situația politică actuală și dezideratul deja exprimat de Marcel Ciolacu în diverse ocazii. PSD se află la guvernare împreună cu PNL. Formează o alianță de guvernare. Sau un cartel, cum spun economiștii. Acest cartel se mișcă în sus sau în jos în preferințele electoratului, în funcție de ceea ce livrează. Putem opera cu presupunerea rezonabilă că alianța PSD-PNL se mișcă în jos și va continua să se erodeze, în contextul fenomenelor negative cu care se confruntă, dar poate și ca urmare a propriilor decizii.
Îți recomandăm:
Astfel, în 2024 “cota de piață” a cartelului PSD-PNL va fi semnificativ mai mică decât cea de la momentul formării alianței (bazată pe rezultatele alegerilor din 2020, când cele două partide s-au diferențiat, atrăgând segmente diferite de electorat). Acest lucru este firesc; în economie, un exemplu de cartel care și-a erodat puterea de-a lungul timpului este OPEC, care deținea două treimi din piața mondială a petrolului înainte să scumpească petrolul în anii 1970, scăzând în decenile care au urmat la jumătate. De ce? Fiindcă apar alternative. Statele au căutat alternative la aprovizionarea cu petrol, iar cetățenii caută la rândul lor alternative în politică.
Să repetăm: care este obiectivul PSD? Să câștige multe voturi astfel încât să rămână la guvernare, în aceeași alianță cu PNL, după 2024. Marcel Ciolacu a și mărturisit că își dorește un sistem german de guvernare – haideți să cităm cu litere mari:
„ÎN SISTEMUL GERMAN, FIECARE CANDIDEAZĂ ȘI PE URMĂ PUN ÎN ACELAȘI COȘ.”
Bun, acesta este obiectivul. Cum ajunge să îl îndeplinească? Mergând în alegeri la braț cu PNL? Evident, nu, asta și spune. Dacă ar merge la alegeri în alianță, atunci probabil alianța ar obține puține voturi, care ar împiedica-o să constituie majoritatea în parlament.
Și atunci care este mijlocul potrivit pentru atingerea scopului? Separarea, diferențierea. Mimarea competiției, pentru că de o competiție reală cu PNL nu poate fi vorba, din moment ce idealul domnului Ciolacu este sistemul german, menținerea cartelului.
Astfel, interesul politic îi dictează domnului Ciolacu să creeze o caricatură de competiție, o aparentă diferență față de PNL. Prin diferențiere, atât PSD cât și PNL speră (și au șanse) să câștige mai multe voturi decât ar obține dacă s-ar prezenta în alegeri împreună.
Pentru asta PSD trebuie, desigur, să convingă lumea că este un partid diferit de PNL. Și ce instrument mai convingător poate folosi decât atacul la cota unică și propunerea de impozitare progresivă, considerată îndeobște o viziune “de stânga”, care se opune așadar, “dreptei” – reprezentată teoretic de PNL care, evident, a dat cu capul în mingea ridicată de PSD, protestând și apărând cota unică.
Îți recomandăm:
În concluzie, din perspectiva Public Choice, propunerea domnului Marcel Ciolacu nu este nici ciudată și nici vreo eroare, ci tocmai mijlocul rațional prin care acesta încearcă să își atingă obectivul fundamental: rămânerea la guvernare după 2024. Poate reuși acest lucru doar dacă mimează concurența cu PNL, urmând, evident, să refacă alianța în secunda doi după încheierea alegerilor.
În realitate, PSD și PNL vând aceeași marfă. Ambele partide guvernează împreună și colaborează excelent, se simt bine împreună. Ambele partide și-au propus să continue alianța după 2024: cine va vota PSD va primi la pachet PNL, cine va vota PNL va primi la pachet PSD. Doar că se jenează să afirme asta în momentul alegerilor. Este profitabil, ca strategie de vânzări, să arate publicului că, chipurile, ele reprezintă opțiuni electorale diferite. Dar, pe fond, ele reprezintă același produs comercializat sub două brand-uri, întocmai cum fabricanții de automobile vând atâtea mașini practic identice, doar sigla și bordul fiind diferite.
cuvinte cheie: Marcel Ciolacu
