Bătălia pentru Donbas a început. Forțele ruse din Donbas, în estul Ucrainei, au început marți asaltul asupra oțelăriei Azovstal din Mariupol. Acesta reprezintă ultimul punct de rezistență din oraș.
„Din câte știu eu, unele grupuri de asalt, alese special pentru această misiune, și-au început deja activitatea şi, pentru aceasta, ne ajută şi Federația Rusă, cu aviația și artileria sa”, a declarat Eduard Basurin, purtătorul de cuvânt al malițiilor din autoproclamata republică populară Doneţk
Un comandant al regimentului Azov, care apără Mariupol, a spus într-un mesaj transmis pe Telegram liderilor lumii, că forțele ruse trag intenționat și „fără discernământ”, folosind toate tipurile de artilerie. Atacurile asupra fabricii de oțel Azovstal din Mariupol, unde se adăpostesc sute de femei și copii, sunt concertate. Fabrica de oțel Azovstal este ultimul bastion al apărării ucrainene din orașul-port Mariupol. Tot acolo se află și trupele ucrainene care apără orașul.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat marți că Moscova începe „o nouă etapă” a ceea ce numește „operațiunea militară specială” în Ucraina, despre care susține că va avea o „evoluție semnificativă”.
După 55 de zile de război Rusia a suferit pierderi însemnate. Ministerul Apărării din Ucraina a publicat lista pierderilor suferite de către Rusia:
- 20800 soldați
- 169 avioane
- 150 elicoptere
- 802 tancuri
- 386 piese de artilerie
- 2063 transportoare blindate
- 4 sisteme balistice
- 8 nave
- 1495 vehicule
- 158 drone
Pierderile materiale ale Rusiei sunt de ordinul a peste 5 miliarde de dolari. Pierderile umane sunt de două ori mai ridicate în războiul din Ucraina decât în 10 ani de război în Afghanistan (1979 – 1989)
Îți recomandăm:
Bătălia pentru Donbas a început în forță. Forțele armate ale Rusiei și-au lansat luni noaptea ofensiva așteptată în estul Ucrainei, vizând străpungerea apărării ucrainene pe aproape întreaga lungime a frontului.
Statul Major al Forțelor Armate Ucrainene a declarat marți dimineața că scopul ofensivei rusești este de a captura regiunile Donețk, Lugansk și Herson. Vestul Ucrainei este vizat de atacuri cu rachete.
Noua ofensivă a Rusiei merge „foarte precaut” și va eșua deoarece forțele Moscovei nu au puterea de a sparge apărarea ucraineană, a declarat consilierul prezidențial al Ucrainei Oleksiy Arestovici.
Bătălia pentru Donbas. Analiza Institutului American pentru studiul războiului
În sprijinul declarațiilor lui Oleksiy Arestovici vine și analiza Institutului American pentru Studiul Războiului (ISW). ISW evaluează că este puțin probabil ca ofensiva rusă în Donbas să aibă un succes mai mare decât cele anterioare, dar forțele ruse ar putea „obține câștiguri limitate”.
Argumentele ISW:
- Forțele ruse nu au luat pauza operațională care era probabil necesară pentru a reface unitățile avariate retrase din nord-estul Ucrainei.
- Trupele retrase din jurul Kyivului și care s-au întors să lupte în Donbas au fost, în cel mai bun caz, completate cu soldați din alte unități ce au suferit pierderi.
- Rușii au probleme semnificative de moral și de aprovizionare.
- Este puțin probabil ca armata rusă să își fi rezolvat problemele principale cu care se confruntă. Rușii au coordonare slabă, incapacitatea de a conduce operațiuni pe teritoriul altor țări și au un moral scăzut.
- Forțele ruse ar putea slăbi pozițiile ucrainene în estul Ucrainei prin concentrarea puternică și prin sporirea numărului de atacuri. Dar probabil vor înregistra costuri ridicate.
- Un succes brusc și semnificativ al ofensivei ruse rămâne însă foarte puțin probabil.
În același timp ajutoarele din Vest continuă să susțină efortul de război al Ucrainei
Marea Britanie va trimite în curând blindate lansatoare de rachete în Ucraina. Este un gest asumat al Marii Britanii după ce Rusia și-a început ofensiva la scară largă. Obiectivul fixat este preluarea controlul estului țării.
Marea Britanie va trimite lansatoare de rachete de mare viteză Stormer (HVM), de 13 tone, care pot ajunge pe front în câteva zile, cu avioane de transport C-17. Ucraina va mai primi și 120 de lansatoare personale (MANPADS) de rachete Starstreak. Stormer este fabricat de BAE Systems. Sistemul are nevoie de doar trei persoane pentru a-l opera și folosește rachete Starstreak. Acestea pot fi folosite pentru a doborî aeronavele care zboară la altitudine mică.
„Nu este un secret pentru nimeni că Regatul Unit s-a angajat să ajute Ucraina cu capacitățile sale antiaeriene”, a declarat o sursă pentru The Sun.
Așa cum au scufundat crucișătorul Moscova fără să aibă flotă sau fără să poarte vreo bătălie navală, ucrainenii ar putea obține și supremația aeriană, cu aceste arme performante, chiar dacă nu mai au aviație.
Bătălia pentru Donbas va însemna probabil și ultimul act al războiului dintre Rusia și Ucraina. Rezultatul acestei confruntări va influența, fără doar și poate, rezultatul negocierilor.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: Bătălia pentru Donbas