Un glonț în inimă n-a omorât niciodată un erou
În literatura veche, aproape că nu existau povești fără eroi dintre cei mai remarcabili: literatura de factură istorică sau a conflictelor militare, care descriau faptele de vitejie ale unor conducători destoinici, literatura care urma viața de la curte, cu portretizări ale regilor și împăraților, sau chiar literatura de basm, cu prinți și prințese gata oricând să salveze regatul. Personajul excepțional, așadar, era condiția necesară pentru ca o operă literară să existe.
Cu timpul, imaginea acestuia s-a mai atenuat, iar în romane au început să fie portretizate personaje din rândul oamenilor celor mai normali: personajele din literatura modernă au spaime, frici, conflicte interioare, suferințe, romancierii ajungând chiar la distrugerea completă a ideii de erou și construirea genului de personaj numit „antierou“. De regulă, filmele de autor păstrează linia literaturii înalte. Peliculele pentru marele public, însă, aproape că nu se pot concepe fără un erou. Nimeni nu vrea să vadă un film de acțiune în care, în loc să fie curajos și să împuște băieți răi, personajul principal meditează la viața de după moarte, la faptul că a ucide un om este odios sau la suferința nevăzută a bolnavilor de cancer. Nu, publicul vrea un om curajos, energic, gata oricând să zdrobească țeste. Doar că, de foarte multe ori, excepționalitatea eroului dă naștere unor situații comice.
Iată o scurtă listă:
În realitate: calci strâmb, îți luxezi piciorul, stai o săptămână (sau mai mult) în pat.
În filme: te rostogolești cu mașina, se trag gloanțe în vehiculul în care te afli, apoi ajungi sub un tir și ieși de acolo puțin ciufulit și un pic murdar.
În realitate: nu poți să bagi o ață în urechile acului, te închei strâmb la cămașă, nodul de la cravată pare un șoarece sufocat. În filme: n-ai văzut în viața ta o bombă, dar ai un minut să dezamorsezi una. Ai mereu un cuțitaș la îndemână și nimerești întotdeauna firul potrivit. Evident, cu o secundă înainte de explozie.
În realitate: nu știi niciun număr de telefon pe de rost. În filme: îți suni iubita, îi formezi numărul din memorie. Suni la o ambasadă, la fel; suni la telefonul public dintr-un parc, normal că și pe ăla îl știi. Creierul tău pare făcut din pagini aurii.
Îți recomandăm:
Imagini emoționante. Un soldat rus izbucnește în plâns când primește mâncare de la civilii ucraineni
În realitate: ești polițist și nu poți să faci un puzzle. În filme: dezlegi enigme, oprești răufăcători, rezolvi cazuri vechi de zeci de ani. Ești erou
În realitate: un copil aruncă o pietricică spre tine, iar ea îți aterizează direct în cap.
În filme: ești singur împotriva a 100 de oameni. Ei trag toți cu gloanțe uriașe înspre tine. Nimeni nu te nimerește. În schimb, tu îi omori pe toți, unul după altul, de parcă ar sta în fața ta ca la fotograf.
În realitate: ești pe stradă și doi tipi te înghesuie într-un colț să îți ceară portofelul. Li-l dai și pleci fericit că n-ai nicio vânătaie pe corp. În filme: ai cinci vlăjgani în jurul tău și toți așteaptă să te bată. Dintr-o mișcare ca de balet, pe doi dintre ei îi bați. Te răsucești în aer și mai bați încă doi. Al cincilea fuge de frică.
În realitate: ești pompier și abia ai timp să te odihnești. În filme: ești pompier, iar în restul timpului cânți la pian, gătești, citești și faci voluntariat.
În realitate: vrei să furi un portofel. Te urci în autobuz, încerci să iei unul de la un bătrân. Nevasta lui te vede și îți dă una cu bastonul. Tot autobuzul te ocărăște. Cobori la prima stație cu ochii în lacrimi și cu capul în pământ. În filme: jefuiești o mare bancă, iei toți banii și fugi. Poliția e pe urmele tale, dar la îndemână ai mereu o motocicletă sau o mașină gata pornite, pe care le poți conduce nebunește prin oraș. Într-un sfert de oră ești la clasa întâi, într-un avion spre o insulă cochetă.
În realitate: ești medic și, înainte să intri în operație, îți dezinfectezi și ultima celulă. În filme: operezi pe stradă, în gară, în aeroport. Îți dezinfectezi ustensilele cu vodca unui cerșetor aflat în apropiere. Nimeni nu se alege cu nicio bacterie. După zece minute de la terminarea operației, pacientul se ridică și o ia la fugă.
În realitate: trebuie să ajungi repede la etajul 25 al unei clădiri, iar liftul e ocupat. Îl aștepți. Știi că, oricât de repede ai alerga tu, tot ascensorul e mai rapid. În filme: o iei la fugă pe scări. Până ajunge liftul, ai omorât doi tâlhari și ai arestat încă doi.
În realitate: un criminal te-a înjunghiat și sângerezi rău de tot. Într-un sfert de oră ești mort. În filme: un cuțit ți-a străpuns ficatul și rinichiul drept. Mâna stângă o ții pe rană, iar cu mâna dreaptă tragi în adversar. Îl dobori. Între timp ajung și poliția, și ambulanța. Faci glume cu asistenta și îi spui că sângerezi din cauză că te-a ciupit un țânțar. Până să te urci în ambulanță ești ca și vindecat.
Filmele cu personaje excepționale au, desigur, farmecul lor. Sunt alerte, fastuoase, impresionante, într-un cuvânt, un spectacol. Însă trebuie să recunoaștem că multe dintre ele cad în ridicol, tocmai din cauza exagerării calității personajelor principale, care nu se vor super-eroi, adică dintr-un alt aluat decât oamenii normali, ci se vor, în același timp, oameni care dimineața au tabieturi dintre cele mai banale, iar după-amiaza îi omoară pe cei din gașca rea. Virtuțile sunt lucruri admirabile. Dar, fără simțul măsurii din partea regizorului, ele se transformă în kitsch.
Dacă sunteți interesați de filme, Societatea Calderon vă invită sâmbătă, 5 martie, la ora 11:00, la o discuție cu regizorul Nae Caranfil. Înscrierile se fac pe pagina următoare:
www.societateacalderon.ro/cinema
cuvinte cheie: erou
