adplus-dvertising

Ciprian Teleman (USR): Indiferent dacă se va mai reface coaliția de guvernare sau nu (…) de data aceasta “nu mai merge și-așa”

Ciprian Teleman, fostul ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, din partea USR PLUS, realizează o analiză a rezultatelor crizei politice prin care trecem în prezent.

Ciprian Teleman conchide că aceasta este prima victorie politică din ultimii 30 de ani. De data aceasta “nu mai merge și-așa” și nu se va mai “închide” sau tranșa contra unei prestații.

Redăm declarațiile integrale ale lui Ciprian Teleman:

“Mai devreme sau mai târziu, criza politică dintre PNL și USR ar fi apărut inevitabil, prin cele două acronime vorbesc de fapt despre personaje care gravitează pe orbite diferite ale sistemului Președinție – Guvern – Parlament și nu neapărat de zecile sau sutele de mii de membri ai celor două partide.

Ar fi putut să nu apară numai în circumstanțe paradoxale, acelea ca unul dintre partide să adopte chipul și asemănarea celuilalt, ceea ce este imposibil. Să rupi PNL-ul de resurse e ca și cum i-ai scoate cuiva plămânii, lucru care s-a văzut prin reacția la punerea sub lupă a PNDL 3, iar USR-ul fără principiile reformiste ar fi un partid decerebrat, tentativa premierului de a le atârna la grindă ducând la demisia miniștrilor USR.

Îți recomandăm:

Dacian Cioloș, reacționează dur la declarațiile lui Klaus Iohannis: Este nevoie sa repetăm niste lucruri

 

Indiferent dacă se va mai reface coaliția de guvernare sau nu, dacă se vor face reformele sau câte se vor face, rezultatul acestei crize va marca definitiv, în sens pozitiv, politica românească pentru că oricare ar fi decizia PNL sau a președintelui Iohannis, va fi prima victorie politică a principiilor în ultimii treizeci de ani. Va fi prima dată când nu va mai “merge și-așa“ și nu se va mai “închide“ sau “tranșa“ contra unei prestații. O parte a societății rămâne după această criză, definitiv vaccinată împotriva lozincilor scandate afon.

E nevoie de acest început la fel de acut cum e nevoie în aceste zile de vaccinare, medicamente, oxigen și paturi ATI.

Așa ne vom vindeca.”

Îți recomandăm:

Val de revoltă în tabăra Orban față de o majoritate PNL-PSD. Violeta Alexandru: „Florin, cum de ne-ai adus aici?”

Violeta Alexandru: Prefer să accept realitatea decât să mă păcălesc singură. Nu se va reface coaliția. S-a terminat

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate