Val de revoltă a parlamentarilor PNL din tabăra Orban față de o înțelegere PNL – PSD pentru asigurarea unei majorități care să susțină guvernul Cîțu.
În total, un număr de 32 de parlamentari din tabăra Orban au adoptat o poziție dură împotriva formării unei majorități alături de PSD.
Violeta Alexandru (PNL București):
„PSD cere. PSD comandă PNL ceea ce trebuie să facă. PSD să fie servit. PSD așteaptă ca PNL de la guvernare să îi rezolve urgent ….. x, y, z. Indiferent de argumentele de bun simț. Florin, are you kidding me? Cum de ne-ai adus aici? Tu lângă PSD și negociindu-se pentru tine cu PSD? Incredibil.”
Ioan Cupșa (PNL Bihor):
„În calitate de deputat al Partidului Național Liberal, am fost ales să reprezint Bihorul într-o majoritate #faraPSD. Am fost ales să sprijin dezvoltarea României astfel încât nicio regiune a țării să nu fie lasată în urmă. NU voi susține și nu voi accepta nicio alianță cu PSD, nicio majoritate în Parlament, care să aibă in componență PSD, pentru că nu am uitat cum aceștia au blocat dezvoltarea României”
Îți recomandăm:
PNL, sinucidere în direct. Ultimul partid istoric merge pe drumul PNȚ
Deutsche Welle: PNL față cu un premier cu „doctorat” în gafe
Sabin Sărmaș (PNL Cluj):
„Ideea unui abandon ferm pentru fiecare român care și-a pus speranța într-o guvernare a noastră, a liberalilor, fără PSD! N-am întâlnit nici măcar o persoană care să ne voteze cu gândul că într-un oarecare viitor ne-am putea alia cu PSD. Am întâlnit, mai degrabă, reproșuri cu privire la parteneriatele nefirești din trecut. Dincolo de bariere ideologice, de diferențe majore de viziune, absolut firești, în opinia mea, orice colaborare cu PSD nu poate reprezenta decât trădare supremă pentru electoratul nostru, al Partidului Național Liberal.”
Îți recomandăm:
Deputat PNL, reacție dură la adresa taberei Cîțu: Ludovic Orban nu va încălca Constituția!
Ionel Dancă (PNL Vrancea):
„În calitate de deputat al Partidului Național Liberal, am fost ales de cetățenii județului Vrancea pentru o guvernare liberală fără PSD, pentru dezvoltarea Romaniei, în care nicio regiune nu va mai fi lăsată în urmă, și nu voi accepta și nu voi susține o nouă majoritate în Parlament cu PSD care a blocat dezvoltarea județului Vrancea și a multor regiuni din țară #faraPSD”
Costel Barbu (PNL Teleroman):
„Votul românilor, primit de #PNL, a fost un vot împotriva PSD!
Ca deputat de #Teleorman, am luptat împotriva PSD și am promis teleormănenilor o viață fără influența toxică a PSD! Un guven PNL, susținut de PSD, nu intră în viziunea adevăraților liberali! Votul dat PNL-ului exprimă voința tuturor românilor care s-au săturat de minciuna și manipularea PSD-ului. Toți cei care urmăresc o majoritate cu PSD nu fac altceva decât să întoarcă PNL cu ani în urmă, distrugând tot ce #LudovicOrban a reușit să obțină pentru PNL, nu fac altceva decât să condamne proiectele de dezvoltare a economiei și societății române la neîmplinire, nu fac altceva decât să ne forțeze, pe toți liberalii care am luptat cu bună credință împotriva PSD la nerespectarea promisiunilor făcute românilor.”
Constantin Sovăială (PNL Sibiu):
„PSD trebuie să rămână în opoziție! PNL a primit un mandat clar din partea românilor – să aducă dezvoltarea și creșterea economică în fiecare comunitate. Actuala criză politică trebuie să înceteze. Avem nevoie de un dialog onest cu partenerii din coaliție și să reluăm proiectele începute. Mai avem de construit drumuri și autostrăzi, să gestionăm o criză sanitară, să ajutăm românii să-și plătească facturile la energie, să finalizăm recalcularea pensiilor și să oferim o direcție României, trebuie să gestionăm banii veniți prin PNRR. Nu avem timp de șicană politică, spectacol și supărări. PNL rămâne la masa negocierilor și va depune toate eforturile ca această majoritate politică să ducă la bun sfârșit toate aceste proiecte.”