Florin Cîțu este un om politic cu viitor extrem de incert, ca să nu zic că e terminat. Și nu de când a declanșat criza politică prin încălcarea cuvântului privind promovarea PNDL, ci de când s-a aflat despre trecutul domniei sale în SUA.
A dovedit astfel că nu s-a schimbat, că nu s-a maturizat, că este la fel de iresponsabil ca în urmă cu 20 de ani. E drept, în “criza americană” USR PLUS nu a avut nicio reacție, nu era preocupat că, după cum scrie în moțiunea de cenzură, premierul e “un infractor care a fost încarcerat pentru faptele sale”.
La povestea de atunci s-au adăugat aparența de smuceală și lipsa de minimă capacitate managerială și politică.
Altfel spus, pentru că Florin Cîțu nu a reușit să conducă treaba fără să-l deranjeze și să-l expună. Știe că Florin Cîțu e decredibilizat și pe alocuri ridicol. Și probabil că dacă l-ar putea schimba cu alt șofer care să conducă fără să-l deranjeze ar fi mulțumit.
Îți recomandăm:
Cearta dintre PNL și USR PLUS este despre bani nu despre principii
Deci dl Ioahnnis are nevoie ca de aer ca dl Cîțu să intre în congres premier. Cu atât mai mult cu cât, din discuțiile mele în PNL, demiterea fulger a lui Stelian Ion i-a adus dlui Cîțu voturile multor primari liberali care îi detestă pe pluseriști. Pentru ei a demonstrat, cum ar veni, că are “telescoape”, mi s-a spus.
Nu e întâmplător că liberalii doreau verificarea semnăturilor de pe moțiune timp de nici mai mult nici mai puțin decât două săptămâni. Durata era ridicolă, demersul în sine nu. Dacă deodată nu mai acceptăm decât semnături originale la avizare, iar ceea ce vine pe fax e câh, nu văd de ce nu ar trebui să avem numai semnături originale pe moțiune. Nu?
Cred eu că dl Iohannis nu ar avea o problemă ca premierul Cîțu să pice după ce va fi câștigat congresul, ca să fie instalat un alt premier liberal, și eventual, după un timp, să fie organizat un nou congres și pentru evacuarea dlui Cîțu.
Dl Orban știe că un Florin Cîțu căzut acum prin moțiune devine carne de tun la congres, pentru că nu mai poate oferi niciun viitor. De aceea a și ieșit din mimata disciplină și luptă din răsputeri să pună moțiunea pe calea procedurală spre vot.
La rândul său, dl Iohannis transmite mesaje ostentative de susținere pentru premier, așa cum a fost întâlnirea de la Cotroceni pusă pe programul oficial al președintelui.
Îți recomandăm:
Ceea ce a făcut până acum PSD a fost să-i cumpere timp dlui Iohannis. Blat? Foarte posibil, în numele unor interese comune. Și interesul este legat cel puțin de aceeași aversiune față de USR PLUS.
Ne oripilăm? Doar dacă ne-am oripilat și de blatul cu actuala aripă conducătoare a PSD la căderea Guvernului Dăncilă, la instalarea Guvernului Orban, la pregătirea anticipatelor de anul trecut. Și doar dacă am crezut că numirea dlui Vlase la SIE a fost o mișcare întâmplătoare sau motivată de competențele actualului șef al spionilor.
Cât timp îi poate cumpăra PSD, aceasta este întrebarea. Pe de-o parte jocul pe procedură are o limită și social democrații pot fi acuzați ulterior că au ținut în funcție un guvern care a împins România în dezastrul facturilor la energie, de exemplu.
De menționat că Antena 3 cu analiștii săi de casă susțin frenetic USR PLUS în demersul moțiunii, iar reprezentanții USR PLUS citează din întrebările lui Bogdan Chirieac pentru liberali. Acesta devine un factor de presiune real pentru PSD.
Pe de altă parte, un om politic experimentat îmi amintea de testul bezelei: un copil primește o bezea pe care o poate mânca imediat, dar i se spune că dacă va aştepta câteva minute va mai primi una. Deci așteptarea îi va aduce încă o bezea bonus. Copiii care au așteptat au devenit în general adulți de succes.
Îți recomandăm:
Deutsche Welle: Stelian Ion, Cîțu și vasta lui operațiune de aruncat praf în ochii românilor
Dacă rezistă tentației și presiunii momentului și așteaptă ca PNL și USR PLUS să se regleze și să se mănânce între ele, PSD poate câștiga mai mult în 2024.
Dar ajutorul, poate decisiv, vine de la USR PLUS, care, prin depunerea demisiilor miniștrilor deschide procedura pentru votul de încredere care împinge decizia după Congresul PNL. În aceste condiții, îngroparea moțiunii e și mai ușoară.
De ce au făcut-o pluserștii e încă greu de spus. Poate pentru că au realizat grozăvia asocierii cu AUR, poate pentru că încetează să mai forțeze mâna președintelui care i-a chemat la discuții. O ipoteza susținută de schimbarea tonului lui Dan Barna.
Vicepremierul se dezice cumva de teza lansată de Stelian Ion că președintele a rupt coaliția ca să puna mâna pe justiție.
Deci după demisiile miniștrilor USR PLUS, e foarte probabil că deznodământul să se amâne până după alegeri când dl Cîțu, în mod paradoxal, să devină președinte PNL, dar să rateze votul de încredere, pe care PSD nu i-l poate da, și să plece de la guvern. Altă soluție viabilă nici nu cred că există.
Dacă insultele, isteriile, acuzațiile lansate acum vor putea fi depășite de PNL și USR PLUS rămâne de văzut și răspunsul nu e simplu deloc.
Autor: Ioana Ene Dogioiu / SpotMedia
Îți recomandăm:
Deutsche Welle: PNL față cu un premier cu „doctorat” în gafe