Chirie Constanța… Navigând pe internet, am văzut un anunț de închiriere cameră curată, cu acces separat, baie, condiții excelente, preț acceptabil. Aventurile mele au început căutând pe Google… Chirie Constanța. Și de Chirie Constanța am avut parte.
Am zâmbit în sinea mea recapitulând experiențele chiriilor din orașul de la malul mării.
„O să te rog să ai grijă să pui plasticul în sacul de plastic!”, zise gazda mea profund preocupată de sănătatea planetei.
În tot acest timp, ascultând lecții despre mediu, priveam în jurul meu. Mă minunam cum puteau trăi în astfel de condiții. De la șosea, lucrurile se vedeau altfel. Erau total diferite față de celelalte locații pe unde umblasem în căutarea unor condiții decente.
Legumele, carnea și toate cele necesare zăceau pe o masă de fier ruginită. Erau spălate la o chiuvetă în curtea din spate, plină de noroi, cu vase de tot felul aruncate de-a valma. Toate ustensilele purtau urmele bătăliilor duse de-a lungul anilor.
Priveam în jur și aveam impresia că am ajuns în groapa lui Ouatu din romanul lui Eugen Barbu
Stăpâna casei povestea că vremea asta umedă apar o mulțime de melci, ce distrug grădina de legume. Și nu aveam de ce să nu o cred. Gazda mea vorbea nonstop, spunându-mi despre pasiunea ei pentru gospodărie, bucuria de a avea păsări, grădina bogată, animale.
Mi-a arătat plină de mândrie locul în care urma să gătim pe timp de vară. Căci ea gătește în fiecare zi. Face chiar și dulciuri, cozonaci, pentru diverse cliente iar senzația mea de greață s-a amestecat cu lacrimi. E bine că cei care mănâncă acele dulciuri și cozonaci nu au habar de locul în care se plămădesc!
Bucătăria de vară în care urma să ne împărțim veleitățile gospodărești arăta groaznic. Folia de aluminiu ce zăcea pe aragazul vechi din perioadă comunistă.
Pe jos, peste mochete uzate zăceau cartoane de toate felurile și dimensiunile, menite să apere minunățiile culinare. Am călcat pe ele și m-am dus ușor în jos. Mi s-a spus că șobolanii ar fi ros podeaua de lemn a micuței bucătării. Lipsa de fonduri i-a împiedicat să o mai repare. Dar nu trebuie să îmi fie teama, au scăpat de șobolani!
Îți recomandăm:
Când am deschis frigiderul, m-am simțit ca în laboratorul groazei așteptând să iasă de acolo urmașii lui Frankenstein
Dincolo de toate pliantele puse să nu murdărească rafturile deja murdare ale frigiderului, în interior zăceau diverse chestii.
Am închiriat camera știind că nu voi sta prea mult. Nu voi găti, nu mă voi aventura în spate. Mă voi mărgini la lumea lustruită din față, făcută să păcălească aventurierii ca mine.
Constanța este o zonă exagerat de scumpă în timpul verii.
În calitate de chiriaș, cu buget redus, în doar câteva luni schimbasem deja 4 locații. De vizionat, vizionasem nenumărate.
Apoi, din nou, chirie Constanța
Două săptămâni am locuit la madam X. O doamnă respectabilă în aparență, cu două romane la activ. Trei câini ce se plimbau prin living. Cinci pisici fătau permanent. În perioada cu pricina, am conștientizat că prezența atâtor animale în casă, nu este compatibilă cu mine. Pe gazda mea literată părea să nu o deranjeze părul de câine ce trona în living și în camere. Nu era deranjată nici părul de pisică fin, invizibil unui ochi obosit și fără ochelari.
După ce am renunțat să mai caut chirie Constanța, am decis să plec din oraș. O nouă aventură începea
În încercarea de a fugi din casa animalelor neîngrijite, am ajuns și în Murfatlar. Vocea de la telefon părea serioasă, a unui om ce știe ce vrea și are ce oferi. M-am dus târziu, seara, să văd locația ce se intitula „cameră de închiriat în vilă cu intrare separată”. Locația de pe GPS m-a plasat cu mașina în fața unui serviciu funerar. Sicriele și coroanele împodobeau parterul „vilei”. În acest timp, un cuplu îndoliat, aștepta să vină proprietarul sicrielor pentru înfăptuirea celor creștinești.
Am întrat cu proprietarul în vilă, la etaj, acolo unde părea să fie ceea ce căutam. Mai multe camere se întindeau de-a lungul unui hol, scopul lor fiind acela de a fi închiriate. Toate erau dotate cu sobe pe lemn. În Murfatlar nu există gaze. O singură baie și doar o bucătărie deserveau cele 6 camere. Când am deschis ușa la baie, am și închis-o.
La bucătărie se gătea intens, se prăjea pește în sunet de manele. Văzând reacția mea uimită și strâmbătura din nas, proprietarul a scos asul din mânecă. Mi-a mărturisit, plin de el, că are și două apartamente la mansardă. Prețul era, evident, altul. Apartamentele erau pentru oameni subțiri așa cum păream eu a fi. M-am uitat în jur nedumerită și am întrebat: „Unde?”. Din capătul scării pe unde urcasem, în tavanul vilei, se căsca o gaură ce părea a duce spre ceruri. Insalubră , periculoasă, cu niște trepte de lemn nefinisate, lipsite de balustradă. Gaura aceea era calea spre cele două apartamente de vis!
Nu m-am dat bătută. Din nou… chirie Constanța
Trei săptămâni am locuit aproape de malul mării, la doua străzi distanță de plajă. Acea zonă se dorea a fi rezidențială. Vecinii se urau cu toții în mod sincer și nejustificat. Niciodată nu găseam loc de parcare. Asistam în fiecare dimineața la aruncări de diferite obiecte peste gardul vecinului. Asistam la priviri urâte și vorbe printre dinți. Peste tot erau mașini parcate ostentativ. Sticle de 5 litri erau plasate strategic, astfel încât să marcheze propriul spațiu de parcare.
Gazdele mele erau cu câțiva ani mai în vârstă decât mine. Apucăturile lor erau triste și îmbătrânite devreme, ceva între Hagi Tudose și Harpagon. Orice discuție începea de la lipsa banilor și se termina cu problemele de sănătate. Păreau că nu trăiesc, ci doar se chinuiesc să supraviețuiască. Mișcarea acelor de la contorul de apă, de gaze sau curent erau tot atâtea motive de supărare și nefericire. Nu ieșeau în oraș, nu se distrau. Doar închiriau, găteau, făceau vizite la medici și îndeplineau sarcinile date în mod regulat de copii.
Ce am învățat din căutările mele?
Chiria e ceva extrem de prețios în Constanța, caracterul de oraș-port îndreptățind proprietarii să solicite chirii de capitale europene, de multe ori în mod nejustificat .
Proprietarii, cu excepția profesioniștilor, sunt în general oameni disperați de un câștig în plus. Motivele sunt diverse. Oamenii doresc să își suplimenteze pensia mică sau a-și ajuta fiica divorțată. Unii își ajută nepoții plecați la studii. Alții economisesc pentru nunta tardivă a unui copil ce nu înțelege să se așeze la casa lui.
Curățenia este un subiect tabu pentru mai toate locațiile vizionate în acest timp
Ceea ce lor li se pare curat, mie îmi pare murdar, lustruit doar la suprafață.
Proprietarii nu știu să păstreze demarcația aceea dintre chiriași și proprietari. Li se pare firesc să îți intre în casă oricând, fie că ești sau nu prezent. Li se pare normal să îți caute prin lucruri. Ești întrebat în permanență ce salariu ai și când îl încasezi. Mulți consideră că este normal să ceară în avans chiria că stau prost cu banii.
Veți spune că „așa e peste tot”? Ei, bine, nu! În țara asta, încă mai există zone în care cunoașterea este la îndemâna fiecăruia iar drepturile chiriașului sunt respectate.
Acum, pe perioada verii, am renunțat la statutul meu de chiriaș. M-am retras undeva, departe de orașul obosit, aglomerat, dezlănțuit în urma invaziei de turiști. Acum, eu sunt cea care îmi fac propriile regulile. Încerc, pe cât posibil, să nu păstrez metehnele proprietarilor prin casele cărora m-am perindat.
Cât timp vă dura statornicia mea, nici măcar eu nu știu. Căci prin venele mele curge ceva din neliniștea poeziei lui Topârceanu: „Rămâi sănătoasă, cucoană, Că-mi iau geamantanul și plec!”
Dar dacă o să doresc să trăiesc din nou senzații tari, știu ce am de făcut: chirie Constanța.
Îți recomandăm:
Strategia de dezvoltare a județului Constanța: falimentul, lipsa de viziune și subdezvoltarea
Constanța nu este un pol al dezvoltării, ci un județ care trăiește două luni pe timp de vară
