Tocmai ce am depășit o perioadă de instabilitate la nivelul alianței de guvernare Suprapusă peste anul de greutăți cauzate de pandemie ne-a făcut să ne punem întrebări în legătură cu forța parteneriatelor interumane.
Într-o perioadă în care sunt multe focuri de stins, pompierii nu reușesc să se înțeleagă cine conduce mașina de intervenție. Ce speranțe mai sunt ca parteneriate de afaceri, să meargă într-un context cu mai puțină presiune totuși? Mai ales că impactul pe care eșecul unui parteneriat normal nici nu poate fi comparat cu cel al unei alianțe care conduce o țară. În politică, afaceri sau chiar în viață, în general, stabilitatea unui parteneriat sau a unei alianțe, este direct proporțională cu numărul de interese comune pe care membrii alianței respective le au.
Cu toții știm zicala “spune-mi cu cine te însoțești, ca să îți spun cine ești”. Suntem definiți inclusiv de oamenii din jurul nostru
Ne facem prieteni și căutăm aliați, punem cu toții pe masă abilitățile și punctele noastre forte. Ulterior, cel puțin pentru o perioadă nedefinită de timp, suntem mai puternici împreună. Dar mai e o zicală celebră care se potrivește când vorbim despre parteneriate – “nu judeca oamenii în funcție de parteneri, pană și Iuda avea prieteni impecabili”. Parteneriatele sunt bune, te ajută sa realizezi obiective mai ușor, doar că trebuie să fim atenți cine ne este alături și cum definim parteneriatele.
Înainte de a începe un parteneriat și a face analiza celor alături de care vei lucra. Fii mai întâi obiectiv în analiza personală
Definește clar ceea ce poți face și ce plus valoare aduci tu parteneriatului. Astfel știi exact ce poți să oferi și ce poți cere în schimb partenerilor tăi. Putem să ne gândim la o comparație cu decizia de a te căsători. Rareori se întâmplă peste noapte. Motivația e diferită, dragoste versus beneficii materiale, dar procesul de analiză este cumva asemănător. Vă cunoașteți, aflați defectele și calitățile fiecăruia și după ce găsiți dorințe, principii și planuri de viitor similare, puteți trece la pasul următor. În același timp, fii pregătit să faci compromisuri, oamenii se schimbă, contextul se transformă și e posibil să descoperi că ești într-un loc în care nu te simți mereu confortabil.
În faza inițială, de definire, alianța trece printr-o lună de miere, totul este grozav
Interesele comune sunt clare și toată lumea este încântată de viitorul luminos ce poate fi realizat împreună. Este momentul în care puteți să clarificați toate elementele pentru că există comunicare bună. Construiți un cadru, stabiliți etapele de urmat, obligațiile și responsabilitățile fiecăruia. Câștigați încrederea și respectați promisiunile. Se poate discuta și despre punerea tuturor ideilor într-un contract, dar dacă nu avem încredere și integritate, de cele mai multe ori valoarea contractelor este inferioară celei a hârtiei pe care sunt scrise.
În a doua etapă, parteneriatul începe să producă rezultate, cei implicați văd semnele așteptate
Există si posibilitatea unor eșecuri. Oamenii sunt schimbători. Contextul poate să difere și uneori, când lucrurile nu merg așa cum ne doream, nu toată lumea este dispusă să lupte mai tare. Când avem scenariul optimist cu profit, succes și dezvoltare, partenerii au câștiguri de împărțit. Soluția depinde foarte mult de acțiunile pe care le-am întreprins în prima etapă. Trebuie să fie foarte clar care sunt responsabilitățile celor implicați si cota parte din realizări. Mai mereu, cel puțin unul dintre cei implicați, este convins că merită mai mult și că acțiunile lui au fost cele decisive.
Hai sa fim realiști, la final toată lumea pune interesul personal pe primul loc
Parteneriatul va funcționa doar atâta timp cât aveți aceleași obiective și apreciați implicarea celorlalți. Țineți minte că nimic nu este pentru totdeauna; mai devreme sau mai târziu veți ajunge în momentul când vă veți dori ceva diferit chiar dacă ceea ce aveți acum este foarte bun. Sfatul pentru această ultimă etapă în parteneriat – păstrați o relație bună cu foștii parteneri. Ați lucrat bine împreună o vreme, vedeți viitorul asemănător și nu se știe niciodată când veți ajunge să lucrați împreună din nou. Mai mult decât atât, ajută să avem karma bună.
Una din cele mai des întâlnite greșelile unui parteneriat este sa îl creați împreună cu un prieten sau cu cineva din familie
Speranța este că veți reuși translatarea relației personale în relația de business, dar nu foarte des este o tranziție reușită. Încercați prin urmare să evitați parteneriate bazate doar pe prietenie sau relații de familie. Daca nu aveți interese comune și viziuni asemănătoare de business, e mai bine să salvați prietenia. Riscul ca după o vreme să pierdeți și un partener și un prieten este real. Eșecul vine cel mai des pentru ca prietenia vă faceți sa fiți mai relaxați în etapa inițială în care stabiliți detaliile și responsabilitățile. Sunteți prieteni și cu siguranță veți fi corecți unii cu ceilalți, nu?
Am intrat in parteneriate fără să îmi fac temele complet. Am ieșit din parteneriate din diferite motive. Poate nu toate cele mai obiective
Am plecat pentru că îmi doream mai mult și în locul în care ajunsesem nu vedeam oportunitățile. Am plecat pentru că partenerii mei și-au încălcat promisiunile și pentru ca uneori principiile mele nu mă lăsau sa mai rămân acolo. Dar si pentru că am fost uneori subiectiv și am crezut că merit mai mult. Mi s-a întâmplat și să ies dintr-un parteneriat dar să aflu după câteva săptămâni.
Să ieși dintr-un parteneriat la momentul potrivit este cel puțin la fel de important ca începerea acelui parteneriat
E obligatoriu să fii obiectiv cu tine, să diagnostichezi evenimentele prin care ai trecut. De obicei ruptura apare o dată cu pierderea încrederii. Prima dată când o promisiune este încălcată putem sa facem un compromis și să acceptam situația în speranța ca nu se va repeta. Tocmai am trecut peste o situație de genul acesta la nivelul guvernului. Alianța PNL USR a reușit sa facă un compromis și sa depășească o situație complicată. Rămâne sa urmărim cum va continua parteneriatul si poate să fim martori la încă un moment asemănător. Istoria nu ne da motive de optimism, vor mai apărea momente complicate. Se spune că dacă tai o funie e simplu să legi cele două părți si să ai din nou o bucată întreagă, dar vei avea mereu un nod vizibil.