Andrei Caramitru prezintă soluția pentru ca opoziția actuală să preia puterea în 2024, cu ocazia următoarelor alegeri.
Într-o postare pe propria pagină de socializare, Andrei Caramitru descrie pe scurt mecanismul pe care opoziția trebuie să îl pună în aplicare pentru ca în 2024 să nu înregistrăm o cotă înaltă privind absenteismul la urne. De asemenea, Andrei Caramitru susține că o alianță între forțele opoziției va putea câștiga alegerile în 2024, pe un model al anilor 1990.
Redăm mai jos mesajul lui Andrei Caramitru:
„Singura soluție pentru opoziție ca sa aibă o șansă sa preia puterea în 2024 e următoarea. Si a funcționat, a fost făcută de Coposu în anii 90 când a fost învins Iliescu.
Singura soluție este următoarea: alianță între USR, noul partid al lui Orban si o coaliție a societății civile (pe model Alianța Civică). Foarte important, pe liste comune. PMP poate fi invitat – ca sa aibă alternativa la fuziunea cu PNL
De ce ar funcționa?
Așa o alianță ar merge pe mesaje clare, reforma si anti-corupție, atât (fără chestii marginale gen Coaliția pentru familie vs. progresisme. Astea sunt fumigene și nu sunt tema de acum. Orice om din Romania găsește ceva care sa îi placă. Dacă nu îți place USR, îți place Orban. Dacă urăști politicienii, vrei pe cei din Alianța Civică. Si așa o construcție SIGUR ia mai multe voturi decât PSD sau PNL. Deci ar fi pe primul loc si preia puterea.
Dacă nu, USR va lua 14 la sută, Orban 7 la sută. Și 70% din populație va sta acasă
Deci viitorul e clar atunci. Vreți sa schimbați viitorul, doar așa se poate. NU prin fragmentare, elitisme stupide si tâmpenii tribale, nu prin mesaje revoltate pe Facebook, ci prin alianțe puternice si smart.”
De notat că în urma alianței dintre PSD și PNL, aceste două partide dispun de o largă susținere în parlamentul României, susținute fiind de UDMR.
Îți recomandăm:
Andrei Caramitru: „Acum e control total, punct. Am ieșit în stradă si votat cam degeaba? Clar”
alegeri 2024