adplus-dvertising

Bogdan Bola, deputat PNL: „România se îndreaptă spre haos legislativ. Parcă suntem setați astăzi spre autodistrugere”

Ieșire dură a deputatului PNL, Bogdan Bola, în legătură cu haosul legislativ spre care se îndreaptă România, din cauza unui guvern ce nu este învestit cu atribuții depline.

Redăm mai jos comunicatul lui Bogdan Bola:

În locul unor decizii imediate și în interesul țării, Guvernul României se îndreaptă către o perioadă în care nu va mai putea adopta niciun fel de acte normative. Pe 20 octombrie se termină termenul limită de ministru interimar la Justiție, iar moțiunea de cenzură adoptată împotriva Guvernului Cîțu nu prelungește în niciun fel mandatele miniștrilor interimari. Nu există un text constituțional care să sprijine aceasta ipoteză, termenul stabilit de către art. 107 alin. (5) din Constiție fiind de cel mult 45 de zile”.

Domnul Lucian Bode a fost numit ministru interimar la ministerul justiției în data de 2 septembrie, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a lui Stelian Ion, iar noi, PNL, nu am făcut până acum o propunere de ministru plin

Asta înseamnă că, pe lângă actualele interdicții ale Guvernului interimar, acesta e în pericol să nu mai poată adopta nici hotărâri de guvern, întrucât acestea trebuie avizate de către Ministerul Justiției.

Îți recomandăm:

Ludovic Orban demisionează din funcția de președinte al Camerei Deputaților: Nu pot fi părtaș la acest proiect nebunesc care aruncă România în aer

Potrivit art. 110 din Constituție, Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern

În perioada de interimat, Guvernul nu poate să emită ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă şi nu poate iniţia proiecte de lege, mai arată Codul administrativ (art. 37). Iar într-o perioadă de grele încercări, un astfel de haos legislativ nu ar trebui să fie permis în guvernarea noastră, sub nicio formă.

Codul administrativ, intrat în vigoare la 3 iulie 2019, vine cu completări, precizând că Guvernul interimar poate emite numai acte cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova însă politici noi

În cazul încetării mandatului sau, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să emită numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi.

Prelungirea interimatului nu se poate efectua de la sine, fiind necesar un act juridic întemeiat legal or, normele constituționale nu conțin dispoziții referitoare la o astfel de situație

Procedurile constituționale trebuie folosite în scopul asigurării funcționării statului, a colaborării loiale între instituții, nu a blocării lui. Prin urmare, oricât de mult ar încerca unii și ar apela la jocuri politice nedorite de nimeni, Guvernul Cîțu nu va mai putea efectiv să guverneze până la instalarea unei noi echipe guvernamentale.

Toate astea în timp ce zilnic sunt peste 15.000 de persoane confirmate drept infectate cu Covid-19, nu mai există paturi la ATI și zilnic peste 300 de persoane pierd lupta în fața Covid-19. Iar colac peste pupăză, examenul de rezidențiat de luna viitoare este în pericol de a nu mai putea fi susținut atunci și de a fi amânat.

Când am fost aleși prin vot anul trecut, am promis că nu vom repeta greșelile PSD, iar noi acum ne îndreptăm cu pași repezi spre scenariul anului 2019!

Și atunci, din cauza lipsei semnăturii unui ministru, examenul de rezidențiat s-a amânat! Ieri, s-a dat Ordinul 2067/2021 privind aprobarea Metodologiei pentru desfăşurarea concursului de rezidenţiat, pentru sesiunea 21 noiembrie 2021, însă mai sunt încă două ordine necesare pentru susținerea examenului: cel prin care se desemnează comisia comuna centrală și comisiile locale pentru organizarea concursului și altul prin care se aprobă cifra de școlarizare la concurs.

Îți recomandăm:

În România, pandemia face sute de victime pe zi. Deși avem soluții, refuzăm să le aplicăm

În doar opt zile, nu vom mai avea ministru interimar nici la Sănătate, mandatul domnului Cseke Attila expirând pe 22 octombrie! Și prin urmare nu va mai fi nimeni să semneze acele ordine, care vor afecta în mod direct viața a mii de tineri medici!

Nu ne permitem acest lucru nici măcar într-o perioadă fără pandemie, d-apoi acum! Și uite așa, clamând lupta împotriva Covid, uităm de cei cu care spunem că ne mândrim, cei aflați în prima linie.

Sper din tot sufletul ca aceste lucruri să ajungă la urechile reprezentanților Guvernului, la cei care azi se țin de jocuri politice și mascarade ieftine, care ne costă scump! În loc să ne ținem de treabă și să avem o perioadă de stabilitate și predictibilitate, așa cum am promis oamenilor nu cu mult timp în urmă, noi parcă suntem setați astăzi spre autodistrugere!

Îți recomandăm:

Violeta Alexandru: Prefer să accept realitatea decât să mă păcălesc singură. Nu se va reface coaliția. S-a terminat

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Project-E
Project-E
Project-E formează o comunitate de autori ce doresc să împărtășească din experiența și cunoștințele proprii pentru a oferi o perspectivă pozitivă societății. Abordăm teme economice, vorbim despre societate, educație și despre experiențe de viață. Membrii comunității Project-E sunt profesioniști care prin exemplul propriu doresc să aducă un plus de valoare societății românești

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate