Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II – a Marii Britanii, era unul dintre puținii care își mai permiteau comentarii acide fără a fi penalizat.
El i-a spus, în 2003, preşedintelui Nigeriei, Olusegun Obasanjo, îmbrăcat într-un costum tradiţional: „Arătaţi de parcă v-aţi pregăti de culcare”. Unei trupe de dansatori de culoare, în 2009: „Sunteţi toţi din aceeaşi familie?”.
„Încă mai aruncaţi cu suliţe unii în alţii?”, l-a întrebat pe un aborigen în timpul unei vizite în Australia, în 2002. Şi i s-a adresat, în 1998, unui student britanic revenit dintr-o călătorie în Papua Noua Guinee: „Deci aţi reuşit să scăpaţi nemâncat?”
Umorul princiar pare să fi fost conectat la absurdul cotidian
El sesiza în comportamentul membrilor societății ridicolul, lipsa de coerență, dar și a celor 7 ani de acasă. Asta însă cu precizarea că rândurile de față nu doresc neapărat să tranșeze chestiunea simțului umorului. Ci doar să atragă atenția asupra diferenței dintre corectitudine și corectitudinea politică.
Dar poate că încercarea de a pune la colţ monarhia britanică şi Regatul Unit, în general, e legată de faptul că acelora care i-au pus gând rău le lipseşte simţul umorului.
Wikipedia: Prințul Philip, Duce de Edinburgh a fost membru al familiei regale britanice și soțul reginei Elisabeta a II-a. S-a născut în Grecia, din care familia sa a fost exilată din țară când era copil. După ce a fost educat în Franța, Germania și Regatul Unit, în 1939, la vârsta de 18 ani, prințul Philip intrat în Marina Regală britanică.
Din iulie 1939, a început să corespondeze cu prințesa Elisabeta, care avea 13 ani, și pe care o întâlnise pentru prima dată în 1934. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a slujit cu distincție în Mediterana și Pacific.
După război, regele George al VI-lea i-a acordat lui Philip permisiunea să se căsătorească cu Elisabeta. Înainte de anunțul oficial al logodnei lor în iulie 1947, el și-a abandonat titlurile grecești și daneze. A devenit un supus britanic naturalizat și a adoptat numele de familie al bunicilor materni, Mountbatten. S-a căsătorit cu Elisabeta la 20 noiembrie 1947. Chiar înainte de nuntă, i s-a acordat titlul de duce de Edinburgh. A devenit conte de Merioneth și baron Greenwich, cu calificativul Alteța Sa Regală. Prințul Philip a părăsit serviciul militar activ când soția sa a devenit regină (1952), după ce ajunsese la gradul de comandant. A primit titlul de principe în 1957.