“Noi suntem doar îngeri cu o singură aripă, nu putem zbura decât îmbrățișați” (Luciano De Crescenzo)
Poate că până la pandemie aș fi trecut pe lângă acest citat cu distanță, răceală, oarecare cinism, specific oamenilor care au trăit destul de mult singuri, și-au luat niște lecții și cărora le e teamă să mai riște.
Poate că mulți se regăsesc în această situație; unii însă nu și-o recunosc nici lor înșiși, din păcate.
Ne-am învățat să fim independenți, să facem totul singuri, ne-am hrănit această credință că putem să facem orice vrem, când vrem, că până și sărbătorile de iarnă pot să treacă ușor. Ne-am “auto-educat” să ne fie atât de bine cu noi încât am devenit asemenea lui Procust, cel care umbla cu patul după el și îi tăia pe ceilalți după mărimea acelui pat. Nimeni nu mai e suficient de bun, ne sare țandăra din orice, nu mai știm ce înseamnă să vedem și perspectiva celuilalt, să înțelegem, să fim toleranți, să facem compromisuri, nu mai știm să fim cu ceilalți.
Cred că o mare provocare în și după această pandemie este să învățăm să fim împreună, după ce am învățat să fim singuri. Într-un fel, societatea a mers către individualism. Am tins către civilizația vestică, progres; aceasta însă a venit și cu un nivel mare de individualism, egoism, la pachet. A fost greu la început, dar a devenit un mod de viață.
În vremuri dificile însă, oamenii au supraviețuit împreună, nu izolați.
Să înveți să fii împreună presupune multă adaptare, înțelegere, empatie, să iți pese, să lași de la tine din când în când, să accepți că relația este deasupra orgoliilor personale, că nu ne luăm jucăriile și plecăm de tot. Limbajul comun apare când fiecare face efortul de a-l înțelege pe celălalt.
Împreună înseamnă să nu trecem, că două trenuri, unul pe lângă altul, să nu fim în situația în care să vedem dar nu să înțelegem ce suntem. Ideea lui împreună este nu doar să mă fac eu înțeles ci să te înțeleg pe tine.
Acest împreună poate fi raportat la relații personale dar și la job. Un grup de oameni va deveni o echipă atunci când aceștia au scopuri comune, împărtășesc aceleași valori. E greu să facem pasul de la celebrul “eu, eu, eu” către Noi. Oricât de comod și “sigur” ar putea părea să fim doar noi singuri, în mintea noastră, la un moment dat nu mai avem unde să creștem. Vom supraviețui și ne vom dezvolta în interacțiune cu alții, în grup, protejați de ceilalți. Altfel, pericolele pot fi de multe feluri.