Ultimii 4 ani în Statele Unite s-au arătat a fi o perioadă în care efectul deceniilor de conducere alternantă a celor două partide, Democrat și Republican, de multe ori împotriva interesului cetățeanului american de rând și câteodată a comunității internaționale, au culminat într-un paroxism al unei mișcări populiste, dogmatic anti-elită, crescută pe rețelele sociale și hrănită de manipulare în masă.
Meritele acestei mișcări și toate micile decizii, toate micile jigniri la adresa americanului de rând, fie prin acțiuni, fie prin vorbe ale politicienilor (să ne amintim de H. Clinton și “Basket of deplorables”), pot fi dezbătute la nesfârșit și contextualizate în așa fel încât ce s-a întâmplat în clădirea Capitoliului să pară doar o simplă și normală consecință.
Contextul cultural în care această mișcare înoată este unul piperat de idei și concepte care, unele pe bună dreptate, sunt catalogate drept teorii ale conspirației sau extremiste. Fabrica de roboți care activează cu atât de mult succes în adâncul serviciilor de informații din Rusia manipulează cu o acuitate impresionantă aceste idei, folosindu-se, într-un act de perversitate culturală, de platformele digitale create în America și de transparența cu care poporul american își desfășoară viață de zi cu zi.
Divizând publicul american în tabere opuse în jurul unui subiect radioactiv ales dintr-un meniu foarte bogat (Stop the Steal, Biden = pedofil, grupuri pro-BLM, grupuri anti-BLM, grupuri pro-2nd Amendment, grupuri anti-2nd Amendment, etc.), cu un minim de cheltuială și cu atât de importantul “plausible deniability”, Kremlinul reușește să destabilizeze o întreagă cultură. Agentul KGB care conduce Rusia nu a fost niciodată mai mândru.
Dar ar fi un deserviciu adus americanilor dacă am pune în poala rușilor orice idee revoluționară sau polarizantă care apare în cultură și alimentează această mișcare. Mișcarea populistă, a cărui avatar este Donald Trump, nu a apărut peste noapte, problemele și cerințele exprimate de mișcare nu sunt toate ieșite din comun sau nejustificate, ar fi existat indiferent de implicarea forțelor externe în diseminarea lor și, cel mai important, sunt o expresie a voinței unei pluralități din poporul american.
Acum probabil va întrebați unde duce acest preambul și ce legătură are cu evenimentele din 6 Ianuarie 2021 din clădirea Capitoliului.
Poate va fi util să trecem în revista actorii principali din această scenetă:
1. Donald Trump – actualul Președinte al S.U.A;
2. Congresul american;
3. Grupul de simpatizanți Trump;
4. Forțele de ordine;
Constituția americană, prin al 12-lea amendament, obligă ambele camere ale Congresului (Camera Reprezentanților și Senatul) să se adune în ședința comună pe dată de 6 ianuarie pentru a valida rezultatele colegiului electoral.
În mod normal această procedura constituțională este doar o formalitate, lucru ranforsat de faptul că Joe Biden a câștigat 306 voturi electorale comparat cu 232 pentru Donald Trump.
Dar ultimele luni au arătat în mod clar că președintele Trump a încercat în repetate rânduri prin diferite metode să pună la îndoială rezultatul acestor alegeri.
Dogmele că Trump era un politician “nou”, venit dinafară sistemului, care se luptă cu sistemul care încerca la orice pas să îi pună piedici, că elită ocultă ce controlează mass-media încearcă să ne ducă pe toți către o pseudo-dictatură a feminiștilor, neo-marxiștilor, socialiștilor, internaționaliștilor, că întreg procesul electoral a fost fraudat defovorizându-l pe Trump, au venit în forță și ca spuma care se formează când un val ce se sparge la mal, s-au prăbușit pe plajele capitalei Americii.
Această spumă, această distilare a diferitelor mișcări (Proud Boys, Stop the Steal, Biden is a Paedophile, confederații, anti-COVID) s-au adunat în Washington precum schijele feroase se adună în jurul unui magnet demagogic.
Cu câteva ore înainte de votul în Congres, Donald Trump a susținut un discurs în aer liber pentru masele de susținători strânși în capitală, cu prilejul căruia a ținut să aducă minte tuturor faptul că el a câștigat alegeri “by a landslide” (în condițiile în care Biden a primit 7 milioane de voturi mai mult decât el și 306 de voturi electorale din 270 necesare) și a îndemnat masele de suporteri să defileze către clădirea Capitoliului.
Spus altfel, aici avem cel mai puternic om de pe planetă îndemnând o grupare de susținători (majoritatea cărora probabil au fost radicalizați în furnalul platformelor digitale fie de către Trump, fie de proprii concetățeni, fie de campaniile de dezinformare comandate din exterior) să defileze în masă asupra locului unde reprezentanții poporului erau strânși să valideze rezultatul unui vot care îl va înlătura din putere.
Dotați cu steaguri și cu bannere exprimând o varietate de mesaje și lozinci care pot fi găsite în bulele informaționale create de platformele digitale, aceștia au ajuns în masă la clădirea Capitoliului și după demonstrații violente împotriva forțelor de ordine care au fost ușor depășite de situație, au pătruns în clădirea Capitoliului unde, dezorientați și zbuciumați, s-au plimbat fără un scop anume prin clădire dar prin prezența lor, asigurând evacuarea congresului și amânarea votului.
Cum poate fi interpretat acest eveniment? O interpretare care încearcă să picteze tot evenimentul într-o aură benignă, că doar o altă demonstrație, spune că ce s-a întâmplat nu este doar ceva normal, ci și un semn al vitalității democrației americane. Această interpretare vine, în opinia mea, dintr-o perspectiva pur ideologică, desprinsă de realitate și de opinia majorității, o perspectivă care a fost cucerită de o metaforă a lui Ronald Reagan ce spunea că America este “A shinning city on a hill”, unde nimic nu poate merge rău, unde totul nu este decât un progres natural către o stare și mai elevată a democrației.
Perspectiva mea, una sobră, este că aici avem de-a face cu un lider megalomaniac, cu tendințe autoritare, care își manipulează ca un geniu malefic suporterii apelând la cele mai primitive sentimente umane ale trădării, excluziunii celuilalt, minciunii și invidiei, manipulare menită să mențină la putere cel dintâi fiu al poporului, cel mai bun președinte de la Lincoln încoace, un paragon al americanului “de rând” (toate acestea fiind caracteristici implicite în felul în care Trump se autocaracterizează). Forțele externe care își doresc că experimentul american să sfârșească în eșec complet văd în toată această mișcare un levier care poate fi manipulat pentru a produce rezultatul dorit.
Algoritmii rețelelor sociale americane, care încurajează segregarea mentală și intelectuală a maselor pentru a le modifica comportamentul spre a deveni consumatori mai previzibili asigura o ușa de intrare larg deschisă pentru oricine își dorește să manipuleze opinia americană, fie ei Trump, fie agentul KGB de la Kremlin.
Actualul președinte al Americii, călărind acest taur într-un magazin de porțelanuri, a încercat o mișcare care, în multe feluri, seamănă cu o tentativă de lovitură de stat. Și întrebarea care poate clarifica toată confuzia este ce s-ar întâmplă dacă încercarea lui Trump ar fi reușit?
Faptul că democrația americană pare că a reușit să treacă cu bine prin acest eveniment șocant este un semn bun al rezilienței democrației dar un lucru nu trebuie uitat: democrația nu este un concept infailibil care trăiește în eter separat de om ci este un fenomen care este alimentat și susținut de fiecare dintre noi prin atitudinea și prin deciziile pe care luăm și prin liderii pe care alegem să îi susținem. Democrația este un fenomen care depinde de muncă și dedicare asiduă a celor care operează în interiorul instituțiilor și a celor din exterior care le susțin.
La fel cum un baraj, o dată ce a fost construit, are nevoie de întreținere continuă și trebuie ferit de lovituri care îi pot afecta integritatea, la fel și democrația nu poate rezistă și proteja împotriva tiraniei decât dacă oamenii din interior și exterior respectă tradițiile și instituțiile, își exercită puterea votului cu toleranță și responsabilitate, sunt judicioși în felul în care ingerează și procesează informațiile pe care le primesc și susțin lideri care promit un viitor mai bun și nu o întoarcere la un trecut glorios și imaginar.
