1. În ce stadiu se află procesul de recuperare?
Cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS) au arătat că, în termeni trimestriali, economia României a înregistrat o rată de creștere robustă, de 5,6%, în trimestrul III al anului 2020, recuperând parțial pierderea de 12,2% din trimestrul II. Astfel, în comparație anuală, PIB-ul țării s-a diminuat cu „doar” 6,0% în trimestrul III după o contracție de 10,3% în trimestrul II (Grafic 1).
Rata de creștere trimestrială din trimestrul III (5,6%) corespunde unui nou record istoric, totuși, se situează cu o marjă semnificativă sub așteptările preliminare ale specialiștilor. În același timp, performanța economiei românești în trimestrul III pare să fie și sub cele înregistrate la nivelul UE: scăderea anuală medie a membrilor UE a fost de 4,2% (vs. 6,0% în România). Prin urmare, inițial, cifrele PIB agregate au cauzat o dezamăgire în rândul analiștilor.
Însă, trebuie menționat faptul că rata anuală de scădere a economiei autohtone a fost mai accentuată decât cea mediei UE, în primul rând, datorită evoluției slabe a sectorului agriculturii ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile din acest an. Ponderea acestui sector primar în PIB-ul trimestrului III este deosebit de ridicată, iar astfel o scădere profundă a agriculturii se transpune într-o contribuție negativă semnificativă la formarea PIB. Eliminând efectul specific al agriculturii, față de perioada corespunzătoare din anul precedent, economia României ar fi înregistrat un declin de 3,6% în trimestrul III.
În ceea ce privește evoluția condițiilor financiare, este important de menționat faptul că după o perioadă extrem de agitată imediat după izbucnirea pandemiei, detensionarea a început relativ repede. Apoi, în trimestrul III, se poate observa o consolidare a situației în baza indicatorului publicat de BCE (indicele încearcă să măsoare nivelul stresului financiar), acesta stabilizându-se la valori relativ scăzute (Grafic 2). Cu privire la evoluția prețurilor de consum, putem remarca faptul că inflația headline se situează în interiorul intervalului de variație asociat țintei staționare, și se așteaptă ca și inflația CORE2 ajustat să se întoarcă în apropierea țintei până la finele acestui an.
Astfel, pe ansamblu, evoluțiile de pe parcursul trimestrul III pot fi considerate ca fiind favorabile din perspectiva procesului de revenire a economiei. Însă drumul către recuperarea deplină pare să fie în continuare o provocare, mai ales în contextul noului val al pandemiei.
Grafic 1. Contribuții la creșterea economică (variație anuală, %)
Sursă: INS, calcule proprii
Grafic 2. Indicele stresului financiar (luna T, asociată cu izbucnire crizei = 0, puncte de bază)
Notă: indicele urmărește evoluții pe trei piețe principale (acțiuni, obligațiuni suverane și piața valutară), dar ține cont și de corelațiile observate între piețe, având capacitatea de a indica un stres mai sever, o caracteristică generală a șocurilor sistemice. Sursă: BCE, calcule proprii
2. Calea îngustă între două alternative extreme
Până când vaccinul sau alte soluții medicale eficiente devin disponibile pe scară largă, factorii de decizie din țările afectate grav de pandemie sunt obligați să găsească calea îngustă între două alternative extreme. Măsurile fiind dependente și de capacitatea respectiv nivelul de pregătire a sistemelor de sănătate și altor sisteme specifice având scop de a împiedica răspândirea virusului (cum ar fi infrastructura necesară pentru efectuarea testelor, depistarea persoanele infectate etc.).
Pe de o parte, dacă nu se impun măsuri restrictive, SARS-CoV-2 se poate răspândi deosebit de repede. În Europa, în timpul valului de primăvară, estimările au sugerat că, în medie, o persoană infectată a transmis virusul către alte 2-3 persoane. Practic, aceasta înseamnă că numărul cazurilor active se poate dubla sau chiar tripla în doar două săptămâni. Într-o lună, acest ritm alert ar conduce la 4-9 și, în șase săptămâni, la 8-27 de persoane infectate. Capacitățile sistemelor de sănătate, atât în Europa de Vest cât și pe plan intern, nu ar putea să facă față unui astfel de val exponențial. În acest scenariu extrem, absența intervenției ar putea duce la o criză umanitară, tulburări sociale și alte potențiale daune sistemice cu efecte negative severe nu numai pe termen scurt, ci și pe termen mediu și lung. În acest context ipotetic, un colaps economic ar părea să fie inevitabil.
Cealaltă opțiune extremă disponibilă factorilor de decizie ar fi impunerea unor măsuri de închidere generalizată ale economiilor. Din păcate, majoritatea țărilor, inclusiv România, au fost forțate de înrăutățirea condițiilor de pe plan sanitar să utilizeze astfel de instrumente în anumite faze ale crizei coronavirus. Această abordare este foarte eficientă în combaterea pandemiei, însă implică costuri economice imediate și deosebit de ridicate. Din punct de vedere economic, în acest scenariu există riscul ca aplicarea acestor soluții să aibă efecte secundare mai dăunătoare decât boala inițială.
În concluzie, pare că alegerea nu este una simplă și ușoară, întrucât ambele opțiuni extreme implică o povară excepțional de grea pentru societate și economie. Prin urmare, în această perioadă dificilă, este o responsabilitate dar și un interes comun al indivizilor și a factorilor de decizie să caute o soluție de compromis care se află undeva între cele două opțiuni extreme.
3. Pandemie și mobilitate
Pentru a obține o imagine mai exactă asupra gravității situației este nevoie de instrumente care să ne ajute în măsurarea parametrilor principali ai pandemiei și, implicit, al efectelor acesteia asupra economiei. Care sunt indicatorii cel mai des utilizați pentru monitorizarea unei situații pandemice?
Desigur, există multe opțiuni. În literatura de specialitate și în analizele aplicate, experții în domeniu urmăresc o serie de indicatori în mod simultan. În analiza de față, urmează să fie prezentată o abordare simplificată, al cărei element central este numărul de reproducție efectiv, cunoscut și sub numele indicatorului R .
Indicatorul R reprezintă numărul mediu de pacienți infectați pornind de la un singur caz, cu alte cuvinte, cât de infecțios este virusul sau cât de repede se răspândește pandemia. Pentru stabilizarea situației pandemice este nevoie de reducerea indicatorului R la 1, în timp ce valori sub acest prag indică deja atenuarea efectelor bolii.
Poate fi făcut un calcul simplu al numărului de reproducție în baza informațiilor publicate de autorități, împărțind numărul cazurilor noi la numărul cazurilor active din ziua precedentă și, ulterior, înmulțind cu 14 (numărul cazurilor active poate fi aproximată ca o sumă a cazurilor noi din ultimele 14 zile). Datorită caracteristicilor specifice ale procedurii de testare (de exemplu, de obicei în zilele de luni se prelucrează mai puține teste), datele zilnice arată oscilații semnificative, însă cu ajutorul mediei mobile pe 7 zile, tendințele pot fi identificate cu mai multă ușurință (Grafic 3).
Grafic 3. Evoluția indicatorului R
Sursă: Ministerul Afacerilor Interne, calcule proprii
Este important de menționat că indicatorul R calculat conform descrierii de mai sus arată o imagine semnificativ întârziată asupra situației pandemice. Mai precis, de la infectare până la apariția primelor simptome ale bolii de obicei trec 5-7 zile, de la apariția simptomelor și până la prelevarea efectivă a probei, este nevoie de alte 1-5 zile la care se adaugă încă 1-2 zile până la obținerea rezultatului final. Astfel, datele privind evoluția pandemică suferă întârzieri de cca. 7-14 zile în total. Mai mult, pot exista situații în care de la momentul infectării și până la obținerea testului pozitiv să treacă o perioadă și mai lungă de timp. Prin urmare, la interpretarea tendințelor este important să se țină cont de acest aspect specific.
Pentru o înțelegere mai structurată a tendințelor (Graficele 4-7), a fost presupus că indicatorul R pentru ziua t poate fi descris de trei factori principali plus valoarea reziduală E(t) , conform ecuației de mai jos (descrierea detaliată a modelului propus urmează să fie prezentată într-o lucrare de cercetare separată):
În momentul izbucnirii pandemiei, nivelul indicatorului R(t) era mult mai ridicat, deoarece ne confruntam cu un virus complet necunoscut la nivelul opiniei publice. Printre altele, nu se știa cum trebuie gestionată situația și, mai mult decât atât, s-au vehiculat în spațiul public inclusiv informații contradictorii. Odată cu trecerea timpului, însă, am început să adunăm tot mai multe informații suplimentare legate de măsurile de apărare împotriva virusului. Am devenit mai atenți, evitând în mod conștient contactul personal, păstrând distanța, purtând mască și altele. Acest proces de învățare, marcat cu Rlc(t) în ecuație, poate fi descris printr-o curbă care la începutul perioadei analizate se situează la niveluri relativ ridicate (ceea ce ar corespunde unui nivel redus al cunoștințelor despre măsurile de prevenție). Apoi curba începe să coboare rapid iar ulterior, pe termen lung, se aplatizează apropiindu-se gradual de pragul 1. Cu alte cuvinte, stabilizarea pandemiei prin acest proces de învățare necesită un timp relativ îndelungat. Desigur, odată cu utilizarea diferitelor vaccinuri eficiente pe scară largă, nu se poate exclude nici ca indicele R să se reducă sub pragul de 1, astfel virusul să dispară complet din viața noastră de zi cu zi.
Al doilea factor Rdev(t) permite abateri temporare de la tendința pe termen lung. Ne putem gândi la această componentă ca fiind o serie de valuri în jurul curbei de învățare care sunt cauzate de diverse motive. Un astfel de motiv poate fi sezonalitatea. Nu avem o înțelegere completă asupra fenomenului, totuși, numeroase semne sugerează faptul că evoluția pandemiei este influențată de factori sezonieri. Similar gripei obișnuite, virusul SARS-CoV-2 pare să se răspândească mai încet în timpul verii, când temperaturile sunt mai ridicate și mai repede în perioade cu temperatură scăzută. Măsurile specifice de gestionare a pandemiei adoptate de autorități, o relaxare a disciplinei în rândul populației sau apariția focarelor locale pot declanșa valuri similare cu cele cauzate din motive sezoniere. Din păcate, primii doi factori (curba de învățare Rlc(t) și Rdev(t), deviații temporare de la curba de învățare) nu sunt indicatori observabili și din acest motiv, nu pot fi măsurați cu precizie. Astfel, valorile aproximative ale acestora trebuie estimate cu ajutorul tehnicilor statistice, cum ar fi, de pildă, aplicarea diferitelor metode de filtrare.
Al treilea factor principal care influențează valoarea indicatorului R(t) este mobilitatea populației Rmob la momentul t-l, iar măsurarea tendințelor principale poate fi capturată prin utilizarea datelor publicate de giganții tehnologici. Fiindcă mobilitatea poate fi măsurată fără întârzierile specifice procesului de testare, indicatorul se introduce cu t-l în ecuație.
De exemplu, să presupunem că valul epidemiologic se află în faza inițială, astfel curba de învățare Rlc(t) sugerează o transmisie rapidă a virusului, valoarea acesteia aflându-se la nivelul 2. În plus, dacă pandemia izbucnește în sezonul rece, Rdev(t) ar indica o deviație pozitivă (1,1) de la tendință determinată de curba de învățare. Prin urmare, fără intervenții, indicatorul R(t) ar trebui să ia valoarea de 2,2 (2 * 1,1 = 2,2). În această situație deosebit de dificilă, din păcate nu rămân multe opțiuni, mobilitatea populației trebuie redusă semnificativ pentru a încetini răspândirea pandemiei. În cazul în care mobilitatea gospodăriilor scade de la nivelul obișnuit (1,0) la doar 0,4, valoarea indicatorului R(t) s-ar reduce sub pragul 1 (2 * 1,1 * 0,4 = 0,88). Pe parcursul primului val pandemic, multe țări au trecut printr-o situație similară ca urmare a introducerii măsurilor administrative generalizate de distanțare socială.
Odată cu sosirea toamnei, viteza de răspândire a pandemiei a arătat o creștere semnificativă atât în România cât și la nivel European iar, cu o oarecare întârziere, indicatorii s-au înrăutățit și în Statele Unite. Ulterior, începând cu finalul lunii octombrie și până la începutul lunii noiembrie se poate observa o schimbare de direcție la nivelul Uniunii Europene (Grafic 8). În acest sens, reintroducerea măsurilor administrative de distanțare socială în paralel cu scăderea mobilității populației a jucat un rol deosebit de important. Viteza de răspândire a pandemiei a putut fi încetinită cel mai eficient în statele în care nivelul mobilității era mai scăzut (Grafic 9). Deși, în rândul economiilor individuale, variații semnificative pot fi detectate din mai multe motive specifice fiecărei țări – curbele de învățare la nivel de țară și abaterile ciclice ar putea fi destul de diferite -, datele sugerează că reducerea mobilității la 0,75 (intervalul de incertitudine: 0,66-0,83) ar putea să fie suficientă pentru stabilizarea situației pandemice. Este important de menționat că, în cazul primului val, a fost necesară o reducere mult mai drastică, în apropierea intervalului 0,40-0,50, pentru a recâștiga controlul asupra răspândirii SARS-CoV-2 (Tabel 1 și 2).
În concluzie, virusul nu este invincibil, însă eforturile care vizează menținerea situației în coordonate gestionabile rămân solicitante. Până când vaccinarea sau alte soluții medicale eficiente vor fi disponibile pe scară largă, reducerea mobilității (prin măsuri luate la nivelul autorităților sau la nivel individual) rămâne unul dintre cele mai puternice instrumente disponibile pentru gestionarea situației sanitare.
Sursă: calcule proprii
Grafic 5. Deviații temporare de la curba de învățare
Sursă: calcule proprii
Grafic 6. Indicele de mobilitate (medie mobilă pe 7 zile)
Sursă: Google, calcule proprii
Grafic 7. Descompunerea indicatorului R (medie mobilă pe 7 zile)
Sursă: Ministerul Afacerilor Interne, Google, calcule proprii
Grafic 8. Evoluția indicatorului R la nivel UE și SUA (medie mobilă pe 7 zile)
Sursă: ECDC, calcule proprii
Grafic 9. Comparația indicatorilor de mobilitate și R în diverse regiuni (medie mobilă pe 14 zile)
Sursă: ECDC, Google, calcule proprii
4. Mobilitate și economie
După cum a fost evidențiat în secțiunile anterioare, reducerea mobilității și, mai general, a numărului contactelor personale sunt instrumente eficiente în combaterea pandemiei. Cu toate acestea, soluția ar putea implica efecte negative excepțional de mari asupra activității economice. În timp real, măsurarea precisă a efectelor pare să fie o provocare aproape imposibilă, deoarece costurile asociate depind de structura economică a unei țări, de pregătirea digitală, de nivelul de integrare în lanțurile de producție și distribuție globale și de o serie de alți factori specifici. Cu toate acestea, într-un cadru simplificat, ar putea fi rezonabil să presupunem că nivelul de activitate economică al unei țări este puternic influențat de evoluția mobilității la nivel național.
Deloc surprinzător, se poate observa o corelație puternică între nivelul mobilității și activitatea economică (Grafic 10). Mai precis, analizele sugerează că, în cazul României, o reducere de un punct procentual a mobilității gospodăriilor poate implica o scădere a activității economice cu cca. 0,25 (0,16-0,33) puncte procentuale. Evaluarea relațiilor într-un context internațional depășește scopul prezentei lucrări. Cu toate acestea, după publicarea datelor PIB pentru perioada T1 2020 – T3 2020, evaluările pot fi extinse relativ ușor la nivelul statelor membre UE, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii (Grafic 11). În acest sens, regresiile panel implementate cu diferite setări indică rezultate destul de similare, cu coeficienți estimați care variază în intervalul 0,18-0,37. Întrucât agenții economici adoptă soluții din ce în ce mai eficiente pentru a depăși provocările generate de pandemie, este de așteptat ca sensibilitatea activității economice la fluctuațiile mobilității să slăbească într-o oarecare măsură. Prin urmare, în perspectivă, valorile inferioare din intervalul determinat de estimările asociate coeficienților ar putea fi mai adecvate, atunci când se evaluează impactul viitor al măsurilor de distanțare socială asupra economiei reale.
Desigur, rezultatele obținute în baza unor informații dintr-o perioadă foarte scurtă de timp ar trebui folosite cu o precauție adecvată. Cu toate acestea, într-un mediu în schimbare rapidă, cadrul simplificat prezentat în această secțiune poate oferi semnale timpurii, completând astfel gama largă a analizelor mai aprofundate efectuate de factorii de decizie.
Grafic 10. Comparația indicelui de mobilitate cu nivelul de activitate economică (date lunare)
Notă: cu privire la activitatea economică, estimarea a fost făcută pe baza unui model cu factori comuni dinamici (DFM). Sursă: INS, CE, Google, calcule proprii
Grafic 11. Comparația indicelui de mobilitate cu nivelul PIB real în diverse regiuni (date trimestriale)
Sursă: Eurostat, INS, Google, calcule proprii
5. Perspective
În ceea ce privește perspectivele economice, este important de menționat faptul că, datorită valului de toamnă al pandemiei împreună cu reintroducerea măsurilor administrative de distanțare socială, în majoritatea statelor membre ale UE este preconizată o nouă scădere a PIB în ultimul trimestru al anului. Totuși, această imagine nefavorabilă asociată T4 trebuie completată cu faptul că noul declin va fi mult mai moderat decât cel din T2. În termeni trimestriali, pentru UE, majoritatea analiștilor se așteaptă la o scădere în intervalul 2%-3%.
În acest context, procesul de redresare ar putea fi întrerupt sau chiar inversat ușor inclusiv în economia autohtonă. Totuși, ca urmare a disipării efectelor de bază induse de către sectorul agricol, economia României s-ar putea să prezinte cifre relativ mai favorabile decât media UE în T4.
Cu privire la perspectivele pe termen lung, deși incertitudinile au crescut în mod semnificativ, revenirea completă a economiei autohtone în cursul anului 2022 încă este plauzibilă, fiind însă condiționată de producția și livrarea eficientă a vaccinului împotriva COVID-19, de utilizarea înțeleaptă a fondurilor oferite de UE, respectiv de corecția graduală a deficitelor structurale.