În prezent, salariul minim este 2230 lei. Ministerul Muncii a venit cu trei scenarii de creștere a salariului minim:
- 8,7%, până la 2424 lei;
- 6,7%, până la 2380 lei;
- 4,7%, până la 2335 lei.
Sindicatele au cerut o creștere cu 7,6%, până la 2400 lei. Unele patronate au cerut înghețarea salariului minim. Consiliul național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii a cerut creșterea salariului minim cu 3,2%:
“Propunerea pe care noi am realizat-o este ca în anul 2021 să creștem salariul minim brut pe economie cu rata inflației, adică 2,2%, și cu un procent din ceea ce înseamnă productivitatea muncii, ducând salariul minim brut de la 2.230 de lei la 2300 de lei.”
Care productivitate? Și de ce să ținem cont de inflație? Hai să le luăm pe rând.
Productivitatea muncii se calculează ca raport între producția obținută și cantitatea de muncă utilizată. Putem aproxima producția folosind indicatorul Produs Intern Brut, iar cantitatea de muncă este reflectată de indicatori precum numărul de angajați din economie, sau numărul de ore lucrate.
Fără să intrăm în detalii, vă spun din start că în timpul crizei productivitatea muncii scade aproape la fel ca și PIB. De exemplu, în timpul crizei financiare din 2009-2010, PIB a scăzut cu 4% în 2010; productivitatea muncii, calculată în dolari constanți la paritatea puterii de cumpărare, potrivit Organizației Internaționale a Muncii, a scăzut în același an cu 5,3%.
Logica este următoarea. Criză înseamnă scăderea comenzilor, a vânzărilor, a producției. Piața muncii nu este însă atât de flexibilă încât să distribuie rapid, într-un timp scurt, aceste probleme asupra forței de muncă.
Astfel, pe termen scurt, efectele crizei sunt resimțite cu precădere de afaceri și de antreprenori, care își văd profiturile diminuate sau obțin pierderi. Abia ulterior, dacă dificultățile continuă, antreprenorii vor căuta să își reducă costurile, recurgând inclusiv la concedieri. Astfel, scăderea producției determină pur și simplu scăderea productivității muncii.
Acum, hai să ne uităm un pic la detalii.
La numitorul fracției. Numărul de angajați din economie a rămas cam același. Potrivit INS care estimează numărul total al salariaților, inclusiv cei din economia informală, în trimestrul al doilea aveam 6 447 000 de salariați, față de 6 586 000 la finalul anului 2019; situația este în curs de redresare și, dacă ne ghidăm după rata șomajului – un indicator mai recent, în luna octombrie erau cu 2% mai puțini salariați decât în urmă cu un an. Este posibil ca la finalul anului să avem același număr de persoane angajate ca anul trecut sau, hai să zicem, cu 1% mai mic ca anul trecut.
La numărătorul fracției. Avem o scădere preconizată a PIB de 4,8%, potrivit FMI, respectiv de 5,2% conform CE.
Grosso modo, aceste estimări arată că productivitatea muncii va scădea în acest an cu circa 4%.
Dacă mai doriți o aproximare, atunci un indicator destul de relevant pentru capacitatea economiei de a genera venituri este PIB/locuitor. Potrivit prognozei FMI, PIB/locuitor (calculat în dolari constanți la paritatea puterii de cumpărare) scade în 2020 cu 4,8%. El va reveni aproape de nivelul de nivelul din 2019 abia în anul 2021, deci nici în 2021 nu vom putea vorbi de o creștere a producției pe cap de locuitor față de momentul anterior pandemiei.
Carevasăzică, productivitatea muncii scade în 2020 cu 4%. Chiar dacă o să crească în 2021, va crește doar pentru a prinde din urmă nivelul la care s-a cifrat în 2019.
Care este viziunea politică în raport cu salariul minim? Aceasta afirmă că salariul minim trebuie modificat pentru a ține cont de două lucruri: productivitatea muncii și rata inflației. În acest an rata inflației va fi în jur de 2,2%. Având în vedere că productivitatea muncii scade mai mult decât cresc prețurile, rezultă că dacă aplicăm această paradigmă guvernul nu ar trebui să mărească salariul minim în perioada următoare. Consiliul Național al IMM este într-o eroare: pe baza formulei invocate, nu doar că salariul minim nu ar trebui să crească (“cu un procent din ceea ce înseamnă productivitatea muncii”), el ar trebui să scadă.
Mai departe, ne putem întreba, pe bună dreptate, ce legătură are rata inflației cu salariul? Inflația afectează pe toată lumea, și pe angajați și pe angajatori. Ca fapt divers, firmele nu-și pot ajusta profiturile sau pierderile pentru a ține cont de inflație, însă statul are o lungă tradiție de “indexare” a salariilor. Creșterile salariale determinate de indexare sunt suportate de angajatori, fără ca ele să aibă vreo legătură cu meritul salariaților, cu rezultatele muncii lor sau cu performanțele firmelor. Nici angajații, nici angajatorii nu sunt responsabili de pierderea puterii de cumpărare a banilor; a pune povara ajustării doar pe umerii unora, ar putea fi socotită o nedreptate.
