Războiul este cea mai iliberală politică publică. Politicianul, ăla rău, întotdeauna a fost preocupat de armatele și armele pe care le poate strânge. Proprietatea privată, începând de la viața soldaților puși să lupte cu baioneta contra armelor atomice, până la pierderea totală a casei ca urmare a bombelor picate din cer, este călcată în picioare de războaiele întreținute de politicienii care exploatează orice filon pentru a-și justifica existența. Și apropierea de butoanele puterii.
Nu războiul îți aduce prosperitatea. Nu armatele sunt soluția. Economia, prin valorile pe care le promovează, rămâne calea pașnică și trainică de prosperitate. Nu trebuie să ne transformăm în bătăuși și să lustruim bâtele ca să mergem peste cei de prind pește. Trebuie să învățăm să pescuim sau să producem ceva dorit de cel cu peștele. Nu ne trebuie armată obligatorie. Ne trebuie educație “obligatorie”!
Nu ați mers la vot. Ați plecat urechea la mulți care vă susurau duios că “toți sunt la fel” sau “unii sunt altfel” / “unii sunt noi”. Iacă, culegeți ce ați ales să nu votați.
Armată obligatorie. Cu arcanul. În tranșee, cu ochii la bomba nucleară. Vine din rachetă sau satelit, mai nou. Nu la școală. La arme!
E lesne de înțeles de ce nu la școală. Dacă am fi mai educați, am înțelege rapid iluzia din spatele războiului. Și mizeriile care îl alimentează mereu: unii sunt mai altfel decât alții, cu toții oameni fiind.
Nu am făcut armata! O să lupt din răsputeri ca nici fiul meu să nu o facă.
Asta ne mai trebuie, la cât suntem de săraci. Să ne jucăm de-a războiul. Musai, nu opțional. Armata este pentru națiunile slabe. Deși, aparent, nu pare așa.
