adplus-dvertising

Cum poți sta acasă, lăsând pe alții să aleagă pentru tine, să decidă cum vei trăi? Astăzi vă votați pe voi înșivă, votați pentru voi!

De ce să mergi la vot? Pentru că azi sunt cele mai importante alegeri.

Constituția României, ARTICOLUL 61
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.

Cum sună asta.. încercați să citiți cuvintele cu voce tare, „organul reprezentativ suprem”. Mai spuneți odată cu voce tare „suprem”. SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate;

Cum puteți sta acasă, lăsând pe alții să aleagă pentru voi? Să decidă pentru cum veți trăi? Cum îi lăsați să decidă câte taxe plătiți, cum le plătiți? Cum îi lăsați să decidă cum investesc banii voștri? Cum puteți să vă lăsați pe mâna unor necunoscuți? Unde e patriotismul de la 1 decembrie?

Parlamentul e puterea legislativă și decisivă. E cea mai importantă instituție a României. Parlamentul dă tonul. Dar știu că nu asta vă atinge.

Hai să spunem așa. Votăm pentru oamenii care au fost în stradă în februarie 2017 și martie 2017 și aprilie și mai și 10 august 2018. Votăm pentru că ultimii 4 ani ne-au arătat ce înseamnă absenteismul și nepăsarea. Votăm pentru că timp de 4 ani am rezistat și am strigat „ieșiți din casă dacă vă pasă”. Votăm pentru că am dârdâit de frig împreună pentru principii, pentru justiție, pentru sănătate, pentru educație. Pentru că ne-am împărțit ceai și apă unii altora, chiar și măști atunci când încercam să ne adăpostim de gaze și ne-am fost alături. Votăm pentru că astăzi ne cheamă la vot oameni care au fost cu noi, lângă noi. Și care aleg să lupte în continuare.

Votăm pentru că, așa cum am zis în articolul anterior, politica se face pornind de la oameni. Nu de la politicieni. Astăzi nu votați partide, liste sau interese. Astăzi vă votați pe voi înșivă, votați pentru dorințele voastre.

Țara asta și viitorul ei depinde de fiecare dintre noi și de responsabilitatea pe care ne-o asumăm. Acum, nu la proteste, pentru că nu am votat la momentul potrivit. Viitorul nostru depinde de 10 minute de asumare.

Votăm pentru că am luptat pentru democrație și ar trebui să ne fie rușine față de părinții, bunicii, frații, prietenii care în ’89 au avut curajul de face mult mai mult decât a ieși la un protest. Sunt oameni care și-au asumat responsabilitatea democrației și nu au mai apucat să se bucure de ea, oameni care și-au pierdut viața pentru libertatea de a alege. Iar noi stăm acasă?! Dacă libertatea de a alege și de a decide pentru noi înșine nu ne motivează să ieșim la vot, atunci care e răspunsul corect pentru întrebarea „de ce”?

Îmi doresc ca de acum încolo să nu mai rezistăm. Îmi doresc să decidem, să alegem și să ne asumăm. Îmi doresc să fim responsabili, implicați și să decidem noi pentru țara noastră. Putem face asta. Am demonstrat-o în ultimii 4 ani. Și chiar și în ultimele luni. Nimeni, dar nimeni nu poate opri un popor care e responsabil și implicat. Poate voi nu ați observat, dar ultimele luni ne-au arătat că ultimii 4 ani au făcut ca oamenii aleși să fie foarte sensibili și receptivi la orice sunet făcut de votanți. Pentru că votul contează, pentru că atunci când oamenii pun piciorul în prag, democrația funcționează.

Așadar, întreb din nou, guvernăm și noi?

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Project-E și pe Google News

Cristina Stîngu
Cristina Stîngu
Jurist de meserie, masterandă în Managementul Proiectelor la ASE. În prezent sunt manager și consultant pe fonduri europene în cadrul propriei firme, Improvision și președintele Asociației Youth Vision for Society. De asemenea sunt și co-fondator Bookstore&Tea.

Recente

Educatie Financiara

Asigurari

ÎȚI RECOMANDĂM

Comentarii

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Salvat!
Setări Cookie

Project-E aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica Cookie.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

  • cookielawinfo-checkbox-{nume-sectiune}
  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • wordpress_gdpr_allowed_services PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate