Lucrez în industria software din România din 2002, deci practic tocmai mi-am făcut majoratul aici. Din 2002 până acum s-au schimbat foarte multe. Îmi amintesc că atunci când am început să-mi caut un job de programator interviurile la care eram chemată se desfășurau în bucătării sau garsoniere și joburile din “IT” porneau de la vânzător de CD-uri pe stradă până la vânzător de echipamente electronice la “Flamingo Computers” (pour les connaisseurs – a nu se confunda cu „Flamingo Boys”). Eu am fost norocoasă și m-am angajat din prima ca programator la una dintre puținele firme care activau pe piață atunci – Kepler, mai târziu Kepler-Rominfo.
Am învățat foarte multe acolo, practic acea firma m-a format și pot spune cu mâna pe inimă că ce făcea Kepler în 2002 este mult peste ce fac unele firme în 2020. De atunci m-am tot perindat prin diverse corporații mai mici sau mai mari, toate cu capital străin, unele și cu manageri străini, altele cu manageri români și am ocupat diverse poziții de la programator până la director de vânzări.
Acum piața este total diferită de cea de acum 18 ani: de la 2-3 firme am ajuns la 200-300, raportul dintre cerere și ofertă s-a schimbat dramatic, acum fiind un adevărat război pe resursa umană iar salariile au crescut exponențial. Totuși, un singur lucru a rămas constant: cu foarte puține excepții, companiile care activează pe piață se ocupă în principal de outsourcing, support, sunt furnizori de servicii software și mai puțin creatori de software, inovație. M-am întrebat mereu de ce se întâmplă asta și de ce România este văzută ca o piață de închiriat resurse și nu ca o piață creativă mai ales că după ce am interacționat cu programatori din diverse țări, pot spune foarte clar că nivelul tehnic și creativitatea IT-iștilor români este cu mult peste tot ce am văzut. Eu am identificat 3 cauze ale acestui fenomen: Mentalitatea, educația, managementul.
Astăzi voi vorbi despre mentalitate
Geert Hofstede, un psiholog olandez, profesor emerit de antropologie este foarte cunoscut pentru studiile sale revoluționare privind diferențele și similitudinile la nivel de țară și organizație. Studiul său a debutat prin administrarea a mai mult de 100.000 de chestionare în filialele din 50 de țări ale multinaționalei IBM, unde de altfel era și angajat. El și colaboratorii săi au pus în evidență, utilizând statistica, 4 apoi 5 factori independenți care determină comportamentele angajaților în funcție de cultura din care fac parte. Aceștia sunt:
- Distanța ierarhică
- Controlul incertitudinii
- Individualism versus colectivism
- Dimensiunea masculin/feminină
- Orientarea pe termen scurt/lung
Mai târziu a fost adăugat și un a 6-lea factor: indulgența.
Există un site unde se pot compara diverse țări și se poate creiona profilul uneia în funcție de cei 5/6 factori. Pentru acest articol, eu am ales USA deoarece cred că este națiunea cu cel mai mare număr de antreprenori. Pentru mai multe detalii
Din graficul de mai sus, reiese foarte clar că România este o societate foarte ierarhică, distanța ierarhică fiind foarte mare – 90 din 100. Dintre toate țările lumii doar Malaezia, Guatemala, Panama și Filipine au un index mai mare decât România (Link). Până și China, țară comunistă, are un indicator mai mic decât România: 80.
Cred că acest studiu explică foarte bine de ce avem atât de puțini antreprenori în România (nu doar în industria IT) și de ce românii sunt în general asimilați cu buni executanți și mai puțin cu întreprinzători, antreprenori, “free spirits”. De ce ne lipsește independența ? O explicație poate fi istoria: am fost sub diverse influențe și stăpâniri începând cu Imperiul Roman, Otoman, domniile fanariote și terminând cu regimul comunist. Istoria ne-a învățat că e bine să asculți de șef, oricine ar fi el și dacă ieși din matrice prețul plătit va fi prea mare. Tot istoria ne-a mai învățat ceva: comentatul pe la colțuri, in general românul fiind priceput la orice doar din gură.
