Ce am fi noi fără sânge în instalații? O carcasă inertă, un prizonier în propriul corp. Semănăm cu România în epidemie, cu o economie care mișcă prea puțin, parcă fără energie. Am ajuns să diminuăm valoarea cuvântului “energie”, să uităm ce pune lumea în mișcare.
Forțați să stăm acasă săptămâni la rând, tot mai mulți am început să facem lucruri la care visam de mult însă niciodată nu găseam timp. Poate chiar să ne gândim mai mult la noi, la ce contează cu adevărat, la ce vom face când scăpăm de aceste vremuri. Eu în sfârșit am găsit timp să scriu mai mult. Nu mă refer doar la teza de doctorat despre ce determină o națiune să aibă o piață de capital dezvoltată, ci despre agricultură (link) și acum despre energie. În general, despre teme şi subiecte care ar trebui să ne preocupe pe noi toţi, din ce în ce mai mult, fără a pretinde expertiză absolută, ci doar o curiozitate peste medie. Sper să devină o curiozitate pentru tot mai mulți dintre noi, ca după aceea să îi preocupe şi pe politicieni şi să începem să ne mișcăm.
Sectorul energetic este printre domeniile cele mai afectate de pandemia de COVID-19. Pare o afirmație ireală pentru că HoReCa sau turismul ar fi vizibil mai afectate, însă cele două pot porni de mâine activitatea, pe când în energie impactul crizei este la temelie. Consecințele pot fi de lungă durată, chiar în context European sau mondial, pe care îl explic imediat.
Şi nu îmi propun să alimentez dezbaterea despre plata facturilor la utilități, care este firesc să o facem dacă avem de unde. Aici s-a împărțit lumea în două. Cheltuiala noastră este venitul altuia. Dacă o companie nu mai are activitate, atunci nu mai consumă energie, deci nu mai are acest cost. Nu îmi propun să discut nici despre necesitatea definirii consumatorului vulnerabil care să beneficieze de un preț mai mic al energiei. Este clar că sunt necesare soluții pentru cei în dificultate, însă nu la orice cost, cu punerea în dificultate a întregului sistem. Nu putem sta acasă şi pe întuneric.
Voi vorbi despre viitor. Despre momentul acela în care vom alerga, cu motoarele la maxim, să recuperăm toate lucrurile pe care le-am pierdut când am rămas acasă.
Dar oare va mai fi posibil acest lucru?! Știați că pentru industria petrolieră din România costul final de extracție este de aproximativ 34 dolari per baril, din surse apropiate subiectului, iar prețul pentru petrol (Brent Crude) era ieri 33 dolari per baril, însă a fost şi 24 dolari per baril cu câteva zile în urmă? Este evident că dacă această criză se adâncește vom avea jucători care vor fi nevoiți să oprească producția. Nu doar în România se poate întâmpla acest lucru, ci în lume, cu impact pe termen lung. Practic putem avea o criză a ofertei. Fără materie primă şi alte resurse nu putem produce.
Ce mi-a mai atras atenția este că duminica trecută la București prețul energiei ajunsese la 1 ban/MWh pentru energia tranzacționată în Piaţa pentru Ziua Următoare cu livrare în intervalele orare 10-19 ale zilei de luni. În același timp pe piețele din Ungaria, Cehia şi Slovacia preţul era negativ, adică au fost vânzători de energie care au fost dispuși să plătească ei cumpărătorii pentru a fi preluată. Este similar cu dobânzile negative la depozite. Un rezultat al reducerii semnificative a cererii din partea consumatorilor industriali.
Prima mea propunere de repornire a României a fost agricultura. A doua este energia. Urmează şi a treia.
Ce putem face în sectorul energetic:
1. Adoptarea de urgentă a Legii offshore, care să permită exploatarea resurselor incredibile de gaze naturale pe care România le are în Marea Neagră, alături de norme de siguranță sporite pentru protejarea mediului. Proiectele sunt acum puse ”on hold”, dar odată repornite vor debloca sectorul, vor aduce o gură de oxigen economiei şi pe termen mediu transformă România într-un important actor regional. România are aproximativ 600 de miliarde de metri cubi de gaze naturale în Marea Neagră, din care exploatabili vreo 84 de miliarde, susțin experții. Valoarea acestor resurse depășește 100 miliarde de euro, conform acelorași surse. Așa cum pământul permite o agricultură performantă, valorificarea resurselor subterane de petrol şi gaze sunt importante pentru un sector energetic puternic, poate chiar la nivel mondial ca în perioada interbelică.
2. La pachet cu (1) ar fi asigurarea unui culoar prioritar pentru finalizarea proiectului BRUA, care să asigure conectarea bidirecțională cu Bulgaria şi Ungaria, ulterior Austria. Proiect, în acest moment întârziat cu un an, din motivele clasice pentru care nu avem nici autostrăzi: din derularea procedurilor de licitație, completarea și îmbunătățirea cadrului legislativ, identificarea unor situri arheologice, condiții meteorologice adverse, prelungirea negocierilor cu unii proprietari/utilizatori de terenuri, un număr mare de modificări apărute pe timpul executării lucrărilor, conform unui comunicat al Transgaz. Proiectul ar fi permis transportul gazelor naturale din perimetrele offshore din Marea Neagră. Întârzierile ne plasează în dezavantaj competitiv faţă de TurkStream, pe care ruşii şi turcii l-au inaugurat deja la începutul acestui an cu mult fast, prin care gazul rusesc a început să alimenteze Bulgaria, la graniţa cu Turcia, ulterior extins către Serbia şi Ungaria. Mai nou, România se va conecta la TurkStream, conform declaraţiilor Prim Ministrului Orban din ianuarie: ”BRUA trebuie sa înceapă în Bulgaria, care se interconectează la conducta de gaz Turkish Stream. Să vedem ce o să facă Ungaria, că încă nu este clar.”
3. Valorificarea mixului energetic al României, care ne-ar permite să exportăm şi, de asemenea, să echilibrăm rețeaua, noi avantaje competitive pentru țara noastră. Pe lângă faptul că România este independentă energetic, din graficul cu Structura pe tipuri de resurse (sursa: ANRE), pentru 2019, observăm o combinație echilibrată a surselor de producție a energiei electrice: hidro – 28%, nuclear – 20%, cărbune – 22%, gaz – 16%, eolian și solar – 14% etc.
Întrebarea validă pentru producătorii de energie regenerabilă este eficiența și rentabilitatea, mult discutată în ultimii ani. Conceptul pe care merită să îl aplicăm cât mai rapid este cel al agregării producătorilor de energie regenerabilă (eng: virtual power plant). Asta presupune că în cazul combinării surselor de energie de ex. eolian, solar şi hidro se elimină dezavantajele fiecărei surse luată separat, care să permită producția şi livrarea per total a unei capacitați constante, poate chiar mai mare, de energie în sistem. Ar fi o șansă reală de dezvoltare a regenerabilelor.
4. Reconversia centralelor pe cărbune în centrale pe gaz, mai ales în noul context. Deși cel mai probabil aplicarea Green Deal (Pactului Ecologic European) va întârzia şi astfel eliminarea totală a cărbunelui va mai dura, putem gândi în perspectivă pașii următori.
Deși sunt adepta strategilor, și în sectorul energetic nu am dus lipsă de ele, este important să vedem consecințele pandemiei COVID-19 asupra sectorului. Practic, să luăm măsuri ca cele de mai sus, care să ne permite să ne adaptăm în noul context.
