Aeroportul din Galați primește undă verde pentru zbor! ROMATSA a dat undă verde pentru delimitarea spațiului aerian. Cu un loc privilegiat în Master Planul General de Transport, aeroportul este pe cale să devină realitate. Urmează câteva studii, iar apoi va fi lansată licitația pentru a desemna constructorul. O veste excelentă pentru dezvoltarea regională și pentru călătorii din zona Galați-Brăila!”
Specialiștii au decis: Aeroportul din Galați va ocupa 250 de hectare, plus o zonă de 115 hectare dedicată investițiilor publice. O infrastructură pe măsură pentru a deschide porțile călătoriilor și dezvoltării economice în regiune!”
„Am reușit, după multe luni de negocieri și multe drumuri la București, să trecem de o etapă foarte importantă, și anume obținerea acordului de la ROMATSA, de delimitare a spaţiului aerian al aeroportului. Nu a fost uşor, nu a fost simplu, însă am reuşit să deblocăm cea mai complicată parte din acest moment, astfel încât să putem continua studiile şi expertizele, aeroportul urmând să fie construit pe un teren aflat între Braniştea, Slobozia Conachi şi Tudor Vladimirescu. Este un proiect extrem de important, aşteptat de milioane de oameni din Galaţi, Brăila, Vrancea şi Bârlad, precum şi din zona raionului Cahul. Cert este că aeroportul nu a fost uitat sau abandonat. Mergem înainte şi lucrăm intens”, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Aeroportul Internațional Galați-Brăila va avea un terminal dedicat pasagerilor și un terminal pentru marfă. Două facilități esențiale care vor servi atât călătorilor, cât și necesităților comerciale, consolidând conexiunile și creșterea economică în zonă.
Autoritățile au comunicat că aeroportul va îmbrățișa spiritul orașului, prin crearea unei promenade ce evocă atmosfera Falezei Dunării din Galați. Proiectul aerogării se va desfășura într-un cadru ecologic, cu vegetație abundentă atât pe fațadele clădirilor, cât și în interior, integrate cu tehnologii de vârf, menite să reducă consumul și emisiile poluante la minim. De asemenea, va deveni primul aeroport din România dotat cu un spațiu expozițional, unde călătorii vor putea admira diverse expoziții și participa la o varietate de evenimente culturale.
Potrivit planului, Aeroportul Internațional Galați-Brăila va include un terminal de pasageri cu o suprafață totală de 28.500 de metri pătrați și un terminal de marfă cu aproximativ 5.500 de metri pătrați. Pentru a asigura o eficiență optimă, turnul de control va fi integrat în terminalul de pasageri, care va dispune de 9 porți de îmbarcare. Lungimea pistei de decolare și aterizare va fi de 3.500 de metri, similară cu aeroporturile din Otopeni, Timișoara și Constanța.
„Practic, pe această pistă vor putea decola și ateriza toate tipurile de avioane comerciale. Am finalizat deja o parte din studiile necesare, lucrăm la altele, unele necesitând multe luni de colectare a datelor şi de analiză a lor, iar în paralel analizăm toate sursele de finanțare, astfel încât după finalizarea studiului de fezabilitate să putem demara licitația pentru construirea aeroportului. Lucrăm în echipă, alături de colegii de la Consiliul Județean Brăila, astfel încât acest important obiectiv de investiții, care ar dezvolta major întreaga zonă, să devină realitate”, a precizat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Specialiștii au integrat în proiect o serie de echipamente și sisteme avansate, printre care se numără panouri fotovoltaice, iluminat inteligent, stații de încărcare pentru vehicule electrice, un sistem de supraveghere video și analiză bazat pe inteligență artificială (pentru detectarea bagajelor abandonate sau a vehiculelor care circulă în mod greșit), un sistem de monitorizare a pistei (pentru detectarea prezenței umane sau a vehiculelor), echipament de scanare de ultimă generație pentru bagajele de cabină (care va permite păstrarea laptopurilor în bagaje), porți automate pentru verificarea cărților de îmbarcare și un sistem de automatizare a zonei tehnice.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: Aeroportul din Galați