5
Un studiu referitor la comportamentul cumpărătorilor de automobile din Statele Unite a ajuns la o concluzie surprinzătoare: aproape jumătate dintre cei care au achiziționat automobile electrice, investesc mai apoi într-un vehicul termic, relatează 24auto.ro.
Există, totuși, o excepție importantă: clienții de Tesla, care manifestă o loialitate impresionantă față de acest brand.
Institutul S&P Global Mobility a analizat îndeaproape comportamentul de cumpărare al proprietarilor de mașini electrice pe piața americană. Într-un articol recent publicat de această organizație, referitor la un studiu a cărui metodologie nu a fost specificată, se precizează că 72,6% dintre cumpărătorii de mașini electrice investesc ulterior într-un alt vehicul „zero emisii” care funcționează cu această tehnologie.
Restul de 27,4% aleg, însă, o mașină care utilizează pentru propulsie arderea combustibililor fosili. Oare pentru că sunt dezamăgiți de experiența lor cu mașina electrică? Nu neapărat!
Trebuie precizat că aceste rezultate includ și achiziția unui al doilea sau al treilea autoturism în gospodărie, care poate fi folosit în paralel cu cel electric.
Pe de altă parte, această „loialitate” a cumpărătorilor de automobile electrice față de respectiva tehnologie variază enorm în funcție de marcă. Potrivit datelor culese de S&P Global Mobility, ar fi de 76,7% în rândul cumpărătorilor Tesla din al treilea trimestru al anului 2023, o creștere de aproape 25% față de al doilea trimestru din 2020, de pildă.
Însă dacă eliminăm marca Tesla și volumele sale semnificative de vânzări, această „rată de loialitate” față de electromobilitate, la următoarea achiziție de automobile, scade în medie la 52,1% pentru întreaga piață americană. Este chiar mai mică pentru mărcile germane premium și coboară până la doar 37,3% în cazul cumpărătorilor de Ford Mustang Mach-E.
Tot conform S&P Global Mobility, concluziile unui alt studiu relevă faptul că acum 52% dintre consumatori se declară interesați de achiziționarea unei mașini electrice, față de 81% în 2021. Este o veste surprinzătoare, mai ales în contextul în care autoritățile americane fac eforturi pentru a încuraja achiziția de mașini electrice.
Majoritatea americanilor preferă mașinile termice, în defavoarea celor electrice
Potrivit unui studiu realizat de o companie australiană, majoritatea americanilor ar alege în continuare o mașină cu motor termic în locul unui model pur electric, indiferent de prețul de achiziție, relatează automarket.ro.
În ultimii ani, piața auto a fost inundată de modele cu zero emisii, iar în perioada următoare vor veni și mai multe. Chiar și așa, clienții nu sunt încă foarte convinși de mașinile electrice, preferând în continuare o mașină cu motor termic.
Asta relevă un studiu realizat de o companie australiană. Întrebați dacă preferă un model termic, sau unul electric, la același preț, 53% dintre americanii chestionați au răspuns în favoarea celui dintâi. 34% ar dori o mașină cu zero emisii.
Restul până la 100% nu au avut o preferință. Ca o comparație, situația stă exact invers în ceea ce privește Australia și Canada.
Revenind, însă, la americani, majoritatea celor care preferă mașinile cu zero emisii au vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. Circa 70% dintre americanii cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani (care au luat parte la acest studiu) vor în continuare o mașină termică.
În ceea ce privește motivele pentru care americanii nu sunt convinși de modelele cu zero emisii, 56.4% au indicat durata de viață a bateriei și costul mare de înlocuire.
Prețul de achiziție este o problemă pentru 54.4%, autonomia este îngrijorătoare pentru 50.9%, iar timpii de încărcare au fost indicați de 50.5% dintre cei chestionați.
Același studiu mai arată că americanii care sunt dispuși să plătească mai mult de 65.000 de dolari pentru o mașină electrică sunt de două ori mai mulți decât cei care ar plăti aceeași sumă pentru o mașină cu motor termic.
Totodată, 32.5% ar plăti maxim 25.000 de dolari pentru o mașină electrică, iar 20.9% nu ar depăși suma de 34.999 de dolari.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: mașini electrice americani