ANPC a aplicat o amendă de peste 1,7 milioane de lei companiei Kaufland
Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), anunță pe propriul cont de socializare rezultatele unui control național al ANPC la Kaufland. În urma controlului au fost descoperite o serie de nereguli grave. Postarea lui Horia Constantinescu descrie neregulile descoperite și este însoțită de fotografii.
Redăm mai jos postarea lui Horia Constantinescu despre controalele ANPC la Kaufland:
ANPC a amendat cu peste 1,7 milioane de lei, 65 de magazine Kaufland din toată țara, într-o singură zi. Te aștepți ca cei ce se pretind ca fiind cei mai buni, să fie un adevărat exemplu. Trist este când afli că acest exemplu este unul negativ.
În ultima vreme, Autoritatea noastră a fost acuzată, pe nedrept, că nu tratează cu aceeași oca și operatorii economici mari și pe cei mai mici.
Încă o dată dovedim că avem aceeași măsură, așa cum o spun sutele de comunicate de presă date de noi, de-a lungul anilor.
Mulțumesc tuturor celor ce ne-au transmis informații și îi încurajez și pe alții să facă la fel
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, pe 13 octombrie 2023, ample acțiuni de control la 65 de magazine aparținând lanțului de retail Kaufland, la nivelul întregii țări.
În urma abaterilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:
– amenzi contravenționale în valoare de circa 1,7 milioane de lei
– oprirea definitivă de la comercializarea a peste 1 tonă de produse alimentare neconforme
– oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 49 de unități de alimentație publică
Dintre cele mai importante nereguli constatate de echipele de control, pe teren, menționăm:
– folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu chedere rupte, cu prezență de resturi alimentare si ambalaje deteriorate, rafturi cu rugină
– utilizarea unor agregate de preparare (ex: rotisor, subansamble ale acestora, masa caldă) neigienizate, cu prezență masivă de grăsime și arsuri, cu rugină
– condiții igienico-sanitare precare, în zona de depozitare: paviment murdar, cu rugină în spațiile frigorifice de depozitare, cu mucilagiu format pe podeaua de scândură, pereți cu igrasie și mucegai, folosirea unor paleți de lemn murdari, cu mizerie dedesubt
– comercializarea unor legume și fructe depreciate
– comercializarea unor produse alimentare neconforme (ex: pește cu modificări organoleptice, produse devidate, cu ambalaj deteriorate etc.)
– nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor calde, în zona food
– utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale, care nu sunt destinate prestarii serviciilor de alimentatie publică
– lipsa informațiilor privind eticheta nutrițională, a datei preparării produselor și a datei limita de consum, în zona de grill
– comercializarea unor produse cu data durabilității minimale depășită
– prezenta muștelor in unitate
– comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare
– utilizarea unor cărucioare de mână fătă a fi igienizate corespunzător
– nerespectarea regimului promoțiilor – neconcordanțe între prețul produselor expus la raft ți cel de la casa de marcat.
În urma controlului peste o tonă de produse au fost oprite de la comercializare, pentru că nu erau conforme. Zona de alimentație publică din 49 de magazine a fost închisă, după ce comisarii au găsit produse expirate, frigidere murdare și legume și fructe stricate