Tot felul de păreriști își dau cu presupusul despre piața imobiliară a Clujului și compară merele cu perele, relatează Voicu Ineci în apuseni.info
Mă uit cum tot felul de părerișți își dau cu presupusul despre piața imobiliară a Clujului și compară merele cu perele, Clujul cu Parisul și Dubaiul, cu Bucureștiul și Berlinul.
La prosteala asta, a educaților și informaților pe Facebook, degrabă alergători după fenta oricărui idiot sau rău intenționat, ce răhățește un text cu pretenții de articol de business, croiește din briceag o „analiză economică” sau produce o știre de doi bani pentru a-și face normă la cine știe ce site, e mai bine să stai cuminte, să nu te trezeșți comentând și explicând realitatea, chiar și atunci când o bună parte a traiului tău vine exact din acest domeniu. Ei știu mai bine și au dreptate.
Din păcate, alții – cei care doar ating ocazional subiectul, rămân cu impresii deformate de la mulțimea prostiilor vomitate în online de asemenea capete plate și pătrate, de creierele atât de subțiri, de zici există împotriva fizicii, în 2D, așa cum le este și raționamentul.
Astfel, un coteț insalubru de la marginea Parisului e comparat cu un apartament din Unirii, din București, ca să spunem că prețurile capitalei au dat pe dinafară. Un apartament din zona Pieței Mihai Viteazu sau din Parcul Rozelor în Cluj îl găsesc comparat cu unul de anii ’70 din Berceni sau Rahova, că să reiasă că la Cluj e mai scump că la București.
Un apartament din nu știu ce orășel prăfuit din Irlanda, Germania sau Italia, de mărimea Aiudului sau Orăștiei, e pus pe lângă un penthouse din Timișoara. Cam „analize” de genul asta se fac de către tot felul de scremuți la ceasul defecării de idei.
Realitatea este cu mult mai simplă și puțin spectaculoasă.
Rangul așezării urbane, universitățile și afacerile prezente, trendurile macroeconomice și demografice, tendințele inflației și dobânzile la credite, volumul ofertei, zona și accesul la utilitățile sociale -școală, grădiniță, spital, administrație și entertainment, distanțele față de locul de muncă, starea și rangul internațional ale regiunii și ale țării fac diferența și dau prețul obiectiv al pieții.
Din punctul ăsta de vedere, Clujul e ceva peste Timișoara, dar mult sub Bucureșți, pe care îl poți compară cu Sofia, Atena sau Belgrad, poate și cu Budapesta, dar în nici un caz cu vreun oraș cu peste două milioane de locuitori din Europa de Vest.
În termeni de decenii de acum încolo, trecând peste crizele economice inerente, tendința firească a prețurilor în imobiliare la noi ar fi de creștere, de egalizare cu cele vestice și central-europene – asta dacă mersul economiei și istoriei ne va ajuta să mergem înainte, nu să regresăm.
Pentru 90% dintre oameni, a cumpăra un apartament e un efort firesc și pe lungă durată, are o semnificație utilitaristă, de multe ori egală cu perindarea unor generații – locuința, sursă de venit suplimentar din închiriere, metodă de plasament a economiilor și de protecție a lor față de inflație.
Întotdeauna crizele atacă prețul apartamentelor pornind de la periferie spre centru, întotdeauna caști ochii și vezi ce există în jurul blocului unde te gândești să cumperi.
Te uiți dacă îți convine și poți să mergi pe jos la magazine cât de cât, spital sau școală, cât de liniștite sau zgomotoase sunt împrejurimile, cam ce oameni circulă și cât de îmbrăcăți sunt, dacă zona e cât de cât verde și curată, dacă nu sunt terenuri virane în apropiere, pe care să te trezești cu un bloc, de se uită vecinul de peste drum la tine în pat sau în farfurie. Dacă simți că ai trăi tu bine în locul ăla, dacă prețul chiriilor în zonă e atractiv ca venit pentru ce consideri tu ca sursă și supliment pentru nivelul vieții ce ti-o dorești, cumperi. Dacă nu, nu.
Întotdeauna vezi ce posibilități de parcare sunt. Nu pentru una, ci pentru două mașini, investești dacă e necesar în loc privat sau garaj al tău și nu te bazezi că gherțoiul, că merge să umpli trotuarele și să blochezi drumurile de acces, pentru că, dacă o s-o faci și vei multiplica și tu chestia asta, atractivitatea zonei va scădea simțitor.
Ce mă distrează și mai tare e că toate bombele de știri, aruncate cu sudoarea frunților înguste în online, nu produc decât lamentări ale necăjiților cu duhul, care comentează te miri unde. Prețurile nu scad și nu cresc după mintea lor, ci după criterii mult mai obiective, pe care de multe ori trebuie să avem cap pe umeri că să le vedem.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: piața imobiliară a Clujului
