Meseriile viitorului îmbină realul și umanul, hardul și softul
Un articol de opinie publicat săptămâna trecută în Washington Post anunță că, în viitorul apropiat, o nouă profesie va fi în centrul atenției în industria de software și tehnologie. Rolul se numește Prompt Engineer, inginer de prompturi – sarcina sa principală fiind să descifreze și să antreneze modelele de limbaj natural pentru sistemele de inteligență artificială.
Concret, prompturile sunt cerințele pe care omul le formulează către Inteligența Artificială, atunci când îi dă niște comenzi sau îi solicită să prelucreze niște informații. Viitorii specialiști capabili să converseze eficient cu Inteligența Artificială trebuie să învețe și să dezvolte strategii adaptate de comunicare cu chatboții, să îi învețe cum să livreze conținut mai corect sau să îi ghideze în realizarea unor creații de tip text ori grafică impresionante și unice, adaptate contextului.
Accentul în această profesie nu se va mai pune pe capabilitățile tehnice sau cunoașterea limbajelor de programare, ci foarte mult pe abilitățile ce țin de spera umanistă a educației, adică pe ceea ce numim de obicei ”soft skills”. Noua generație de programatori, care va integra în muncă roboții software, va avea nevoie nu doar de gândire algoritmică, dar și de un vocabular variat și nuanțat și de o cultură umanistă de excepție, pentru a-și dezvolta modalitățile de comunicare cu instrumentele AI.
Accesează Hacking Work pentru a fi la curent cu tot ce este nou și important pe piața muncii
Iar acești profesioniști, adaptați la nevoile viitorului și foarte rari deocamdată, vor deveni extrem de valoroși pe piața muncii, pentru că vor reuși să folosească capacitățile roboților la adevărata valoare, ușurând munca multor alți specialiști, la scară largă. Dincolo de bune cunoștințe tehnice, care îi vor ajuta să înțeleagă procesele digitale din spatele ecranului cu care comunică, oamenii care vor colabora direct, zi de zi, cu platformele de Inteligență Artificială trebuie să își rafineze mereu exprimarea și, totodată, să poată evalua corect și din punct de vedere conceptual, informațional, ideologic și estetic rezultatele livrate de către roboții software.
Am experimentat, deja, împreună cu colegii mei din echipa Hacking Work, comunicarea cu ChatGPT și am descoperit destul de repede că nivelul de calitate și complexitate al rezultatelor pe care ni le-a oferit a depins direct de rafinamentul expresiilor, claritatea cerințelor și calitatea vocabularului pe care l-am folosit
Roboții pot face lucruri incredibile și foarte valoroase, dar rezultatele lor depind foarte tare de calitatea interacțiunilor pe care noi suntem capabili să le creem și de capacitatea noastră de a îi ajuta continuu și interactiv să se perfecționeze.
Altfel spus, cunoștințele generale solide, lectura literaturii de ficțiune, de poezie, de filosofie și informarea din surse cât mai ample, cât și o cunoaștere cât mai bună a vocabularului și structurii limbii (română, engleză și cât mai multe altele) au toate șansele să devină aptitudini cu valoare mare în noua economie, nu doar un hobby sau o opțiune individuală de petrecere a timpului liber.
Poate ați observat cu toții, deja, în activitatea voastră, că aria de cunoștințe și competențe de care aveți nevoie este tot mai amplă. Pe măsură ce complexitatea muncii noastre crește, avem nevoie să integrăm tot mai multe informații, metode și principii ce țin de domenii științifice auxiliare. Cu alte cuvinte, nu mai poți face inginerie de bună calitate dacă nu știi și un pic de chimie, medicină, psihologie sau marketing. Așa cum nu poți să mai fi un profesor, un medic, un jurnalist, un biolog ori un sportiv foarte bun dacă nu înțelegi tehnologia și nu integrezi aplicațiile digitale cât mai profund în activitatea ta.
Viitorul aparține profesioniștilor cu minte universală, capabili să își cunoască excelent domeniul de expertiză, dar și să integreze simultan tot mai multe abilități, informații și practici ce țin de alte domenii academice și de specializare
Separarea real versus uman, pe care o vedem în structura școlară, nu mai este deloc o idee bună. De aceea, trebuie să valorificăm orice ocazie pe care o avem de a explora cunoașterea din domenii diverse, nu neapărat legate de munca noastră.
Cine ar fi crezut că, pentru a lucra bine cu roboții software, oricât de bun inginer ai fi, vei avea nevoie de pregătire serioasă și în filologie, istorie, biologie și filosofie? Lumea se schimbă, iar tehnologia ne oferă tuturor surprize și provocări. Depinde de noi să îmbrățișăm progresul și să producem evoluția.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: meseriile viitorului