Acest articol nu este despre brânză, ci despre pensionari. Am mers să cumpăr brânză de la ciobaniță. În fața casei, pe o băncuță, stătea o bătrânică. Ciobanița mă vede și îi spune: “Uite, pe domnul să îl întrebi de pensie, că el îi cunoaște pe oamenii aia care conduc”. După care adaugă zâmbind către mine: “Îi place să se uite la televizor și tot comentează ce aude acolo.”
Aflu că bătrânica are 1000 de lei pensie
O întreb, cam prostește, dacă a lucrat la CAP (uitasem că în zonă nu s-a făcut colectivizarea). Îmi răspunde: “Nu, mamă, am lucrat la fabrică, 22 de ani am lucrat.”
Milioane de oameni au pensii foarte mici. Și oamenii ăștia au lucrat, poate nu au lucrat atât de mulți ani ca alții, fiindcă au crescut mulți copii. Nu sunt doar la țară, sunt și în orașe, inclusiv în București; nu au lucrat doar în fabrici, unii au lucrat în școli. Milioane de oameni cu milioane de povești de viață. Nu este vina lor că sistemul public de pensii a ajuns țăndări, precum armata Rusiei, că România are deficit bugetar și așa mai departe. Este vina noastră că nu știm să gestionăm lucrurile în așa fel încât cetățenii să vadă lucrurile mergând în bine, nu în rău.
Dar ce e de făcut, Glavan, ca nu sunt bani, na, cum zicea Moromete, dacă nu sunt, de unde sa dăm?
Așa este, guvernul cheltuie mult și totuși oamenii sunt săraci, polarizarea socială este stridentă.
Având în vedere obligațiile viitoare ale guvernului, așa-numita datorie implicită (către actualii și viitorii pensionari), este limpede ca România are nevoie de foarte mult capital. Făra a pune la socoteală nevoia de investiții (în școli, spitale), care înseamnă și ea tot capital. Nu avem acest capital. Ne bucurăm ca niște asistați puturoși că primim miliarde de la Bruxelles, asta e tot. Și facem planuri macro despre consolidare bugetară și alte chestii contabile.
Dar o țară ca România se află într-o situație aproape fără asemănare în istorie: se depopulează masiv și, simultan, are obligații enorme de plată. Ce poate sa facă?
Ei bine, sa facă ce au făcut alții: să devină un loc extrem de atractiv pentru capital. Să atragă capitalul ca un magnet. Cu taxe mici, cu administrație prietenoasă, fără birocrație, cu eficientizarea cheltuielilor publice, cu risipă la minim.
Știu ca sunt persoane care afirmă că România are un parcurs fantastic, nemaipomenit, că e tigrul Europei. În trecut, socialiștii vorbeau de asta. Mai nou, au început și unii de “dreapta” să cânte melodia.
Această viziune e simplistă. România nu înseamnă București. Plus că și în București procentul oamenilor lipsiți de educație sau cu venituri mici și care votează constant demagogi este enorm. Pe mamaie cu pensie de 1000 de lei nu o interesează că crește PIB peste media europeană fiindcă un baron a construit un pod care peste câțiva ani se surpă. Asta e risipă de capital, nu creștere economică!
A, și nu îmi vorbiți despre convergența cu Franța sau cu alții, că dacă ei stagnează, nu înseamnă că avem noi un merit că îi prindem din urmă. Și nu îmi înșirați alte povești, că și Grecia a fost poveste de succes.
Există o singura rețetă care asigura succesul, dezvoltarea, prosperitatea: libertatea, ușurința de a produce, minimizarea puterii politice, statul în slujba cetățeanului – nu invers, educația autentică, pace socială. Restul este praf în ochii proștilor. Dacă România ar deveni un paradis pentru capital și investiții, s-ar strânge destui bani și pentru pensii. Iar puterea de cumpărare a tuturor ar crește datorită prețurilor în scădere.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: pensionari
