Atacul Rusiei la continuitatea guvernării Ucrainei a fost o catastrofă strategică. O ofensivă susținută a Ucrainei are și va continua să aibă succes
Doctrina militară ofensivă a Uniunii Sovietice, preluată de Rusia, se bazează pe un atac la continuitatea guvernării adversarului. Acest lucru nu se vede întotdeauna limpede, pentru că sovieticii/rușii folosesc concomitent: a. o dezlănțuire uriașă de artilerie, care durează uneori 2-3 zile, menită să epuizeze psihic oponenții și să îi țină în adăposturi cât timp au loc operațiunile-cheie și b. coloane de tancuri/elicoptere care înghit rapid (dar nu întotdeauna sustenabil) teritoriu, sugerând o forță imposibil de înfruntat.
În paralel cu toată această etalare de putere, sovieticii/rușii țintesc în primul rând să întrerupă continuitatea guvernării statului invadat, să ocupe palatul prezidențial, să aresteze/ucidă liderul care îi înfruntă și să-și instaleze propria marionetă
Au făcut asta, în diferite combinații, în Cehoslovia, cu Alexander Dubček, au făcut-o în Afganistan cu Hafizullah Amin și au încercat-o în Ucraina cu Zelenski.
Această strategie – care favorizează atacul imediat la „rege”, în termeni din șah – are avantajul de a fi rapidă și economicoasă – pentru că în principiu, dacă preiei în 24/48 de ore conducerea politică a unui stat și controlul asupra serviciilor sale esențiale, vei avea ulterior de înfruntat doar pachete de rezistență locală (mă rog, asta nu i-a ajutat foarte mult în Afganistan).
Totuși, atacul la continuitatea guvernării adversarului este asigurat aproape în exclusivitate de două structuri: forțele speciale și intelligence-ul
Doar un număr limitat de oameni pot încerca să captureze „regele” statului atacat în primele ore ale invaziei – iar ei depind în totalitate de informații bune, de un plan realist și de efectul-surpriză.
Dar atacul Rusiei la continuitatea guvernării Ucrainei a fost o catastrofă strategică
Informațiile au fost îngrozitoare, dovedind o lipsă totală de înțelegere a modului în care ucrainenii gândesc, simt și sunt organizați; mai mult, „planul secret” al lui Putin părea cunoscut de jumătate din Occident. Anchetele lui Aleksei Navalnîi arătaseră deja că serviciile secrete din Rusia sunt măcinate de incompetență; nimeni însă nu se aștepta ca ele să fie atât de slabe. Realitatea e că, de când au ratat „atacul la rege”, rușii nu au reușit să conceapă un plan alternativ și să decidă coerent ce vor în Ucraina; mizează totul pe atacul hibrid la adresa voinței europenilor în iarnă, pe fondul crizei gazelor și al creșterii prețurilor.
Din acest motiv o ofensivă susținută a Ucrainei are și va continua să aibă un succes atât de mare: trupele ruse din teritoriile ocupate după invazie erau în primul rând menite să asigure efectul de șoc și groză pe fondul căruia era tăiată continuitatea guvernării ucrainene
Când planul a eșuat și s-a trecut de la o campanie-fulger de capturare a regelui la o campanie lungă și statică, de linii logistice, a început să se manifeste vechea vulnerabilitate a oricărui imperiu estic – pe care o cunoaștem atât de bine de la otomani, care evitau să țină armate mari în afara propriilor baze pe termen lung: probleme de aprovizionare, plată, moralul trupelor, relația politică dintre centru și comandanții de front etc.
Chiar și dacă opresc provizoriu ofensiva Ucrainei (ceea ce nu vor reuși), rușii vor fi în continuare extrem de vulnerabili, pentru că nu au un plan (în vreme ce ucrainenii au planuri excelente) și pentru că nu se pot pune în situația ridicolă de a declara un mare război de apărare a patriei după ce au atacat neprovocat – cu ifose și solicitări de mare imperiu – un vecin mult mai mic și mai slab, teoretic, în termeni militari.
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: Atacul Rusiei
