Dmitri Rogozin, șeful Roscosmos și fost viceprim-ministru rus, responsabil de industria de Apărare, a lansat un apel șocant pe contul său de Twitter, cerând comiterea unui genocid în Ucraina, „de dragul nepoților noștri”, relatează HotNews.
„În general, ceea ce a apărut în locul Ucrainei reprezintă o amenințare existențială pentru poporul rus, istoria rusă, limba rusă și civilizația rusă”, a scris el luni noaptea pe contul său de Twitter.
„Dacă nu îi terminăm pe ucraineni acum, din păcate, bunicii noștri nu au terminat-o cu ei, va trebui să murim, dar nepoții noștri vor plăti un cost și mai mare. Așadar, haideți să terminăm cu asta. Odată pentru totdeauna. Pentru nepoții noștri”, a adăugat el.
Situația a fost sesizată pe contul său de Twitter de jurnalistul Francis Scarr de la BBC. Acesta monitorizează și traduce relatările din mass-media rusă. Jurnalistul remarcă că apelul lui Dmitri Rogozin este cu atât mai șocant încât el este o figură centrală în Rusia.
Nu este prima dată când rușii vorbesc despre comiterea unui genocid în Ucraina. Alexei Juravliov, membru al Dumei de Stat a afirmat că două milioane de ucraineni trebuie uciși
La televiziunile din Rusia se discută pe față despre comiterea unui genocid în Ucraina. Alexei Juravliov, membru al Dumei de Stat a afirmat că două milioane de ucraineni trebuie uciși după cucerirea țării fiindcă ar fi „incurabili”. Juravliov este deputat din partea partidului naționalist Rodina („Patria”). Acesta a vorbit mai întâi despre distrugerea Statelor Unite cu arme nucleare.
„Vă voi spune cu competență că, pentru a distruge coasta de est a Statelor Unite, sunt necesare două rachete Sarmat. Două rachete sunt necesare pentru a distruge coasta de vest. Patru rachete și nu va mai rămâne nimic”, susține Juravliov
„Ei (experții în arme nucleare) cred că ciuperca nucleară]va fi mai înaltă decât un zgârie-nori. Acea ciupercă va fi vizibilă din Mexic”, continuă Juravliov, acuzând apoi Statele Unite că „încearcă să ridice miza”.
„Noi doar le explicăm că socotelile lor sunt pe lângă. Uite, așa trebuie să calculați. Nu vă amăgiți. Ceea ce trebuie spus este că nu va mai rămâne nimic, nimeni nu își face iluzii cu privire la asta, că toate vor fi bine în cazul unui război nuclear, dar calculați corect”, susține acesta.
Îți recomandăm:
Declarațiile lui Dmitri Rogozin vin în completarea celor ale lui Juravliov. Acest gen de declarații se fac constant la televiziunile din Rusia. Propaganda rusă promovează teme halucinante. Șefa Russia Today, într-un delir propagandistic, a declarat despre cei care studiază în Occident: „Minunata lume nouă duce direct în iad”.
Alte declarații aberante au fost realizate în legătură cu ceea ce Rusia numește „demilitarizarea NATO”:
„Trebuie să demilitarizăm NATO” / „Totul se va termina cu un război nuclear, dar noi vom merge în Rai”
Însă la televiziunea rusă au fost și „șocuri”. Mikhail Khodarenok, fost colonel în armata URSS, a șters pe jos cu Putin și „operațiunea militară specială” la o oră de maximă audiență.