O analiză Defense Romania
Pe 13 ianuarie, comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, general-locotenent Valery Zalujni, a participat la o ședință a Comitetului Militar NATO. Este cel mai înalt organism militar al Alianței și reunește șefii Statului Major de securitate.
Însuși faptul că șeful Forțelor Armate ale Ucrainei a fost invitat să participe la această întâlnire demonstrează că NATO nu este indiferentă față de ceea ce se întâmplă la granițele Ucrainei. Generalul Zalujnii a declarat pentru Ukrinform despre disponibilitatea Forțelor Armate ale Ucrainei de a face față celor mai ’’nebunești scenarii’’ la care Kremlinului ar putea recurge pentru a invada Ucraina.
Îți recomandăm:
Emanuel Macron: „Franța va trimite trupe în România.” Se întâmplă ceva ce nu știm?
Ukrinform: Ce i-ați informat pe șefii de stat major ai NATO?
’’Le-am reamintit Aliaților că războiul nostru continuă din 2014 și de atunci ne facem treaba. Suntem în război cu un inamic serios. El nu este mic. Sunt două corpuri de armată în primul eșalon împotriva noastră, iar toată armata rusă, integral, în eșalonul doi. Prin urmare, trebuie să fim pregătiți pentru a ne apăra, inclusiv pe teritoriile altor regiuni, dacă este necesar’’, a răspuns Zalujnii pentru Ukrinform.
Întrebat dacă va putea NATO să ajute Ucraina cu ceva, dacă Kremlinul va lua decizia ca armata rusă să recurgă la o nouă invazie militară, generalul Zalujnii a precizat că ’’în acest context, merită să ne amintim că NATO nu este doar o alianță militară, ci și o alianță politică. Înțeleg că este imposibil să obții ajutor militar sau să-și implice trupele în operațiuni pe teritoriul Ucrainei. Toată lumea de aici înțelege asta, și nu doar militarii înțeleg asta’’.
’’Tot ceea ce sperăm și dorim este ca Aliații să ia decizii adecvate pe plan politic pentru a priva Federația Rusă de oportunitatea de a desfășura mai multe forțe și de a lansa o nouă ofensivă împotriva Ucrainei. Aliații NATO au pârghii și resursele necesare pentru a face acest lucru. În rest – ne bazăm pe propriile noastre forțe’’, a mai spus Zalujnii.
Ucraina este sub amenințarea întregii armate ruse
Întrebat cum percepe NATO desfăşurare celor aproximativ 100.000 de militari ruşi la graniţele Ucrainei, generalul Zalujnii a precizat: ’’Ca militar, nu-mi place această cifră de 100 de mii. Credeți-mă, poimâine această cifră ar putea ajunge la 210 mii, iar într-o săptămână la 780 mii. Federația Rusă are toate capacitățile să facă acest lucru. Să vorbim despre asta direct și deschis: acum avem de-a face cu armata Federației Ruse, care are astăzi aproape un milion de militari’’.
Îți recomandăm:
Putem distruge șapte tancuri rusești în 36 de secunde. Avem suficiente arme antitanc în Ucraina
În cadrul interviului acordat Ukrinform, generalul Zalujnii a vorbit şi despre rezultatele recentelor exerciții militare în cadrul cărora Forțele Armate Ucrainene au testa caracteristicile mai multor sisteme antitanc.
Zalujnii a precizat clar şi răspicat că Forțele Armate Ucrainene sunt în prezent echipate cu un număr suficient de arme antitanc moderne pentru a contracara agresiunea rusă.
„Voi spune asta – vor fi suficiente pentru toată lumea”, a declarat comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Potrivit acestuia, recent, au fost efectuate trageri cu lansatoare ucrainene antitanc, iar rezultatele au fost destul de satisfăcătoare
După cum susține generalul ucrainean, în timpul exercițiilor, militarii ucrainenei au distrus o coloană de șapte tancuri în 36 de secunde. Totodată, generalul a remarcat că în prezent Forțele Armate Ucrainene au „arme antitanc suficiente, inclusiv cele produse pe plan local, care au performanțe foarte bune”.
Arme antitanc au fost livrate în Ucraina de căter Statele Unite. Pe lângă sistemele antitanc dezvoltate de uzina Luch, armata ucraineană este, de asemenea, înarmată cu o serie de sisteme americane FGM-148 Javelin de a treia generație care pot lovi cu ușurință tancurile rusești.
„Pentru tancurile rusești, nu există nicio protecție sau obstacol pe care sistemele Javelin să nu le poată străpunge”, a remarcat Zalujnii.
Și Marea Britanie a început să trimită Ucrainei arme antitanc pentru a se apăra de o potențială invazie, în contextul tensiunilor create de masarea de trupe rusești în apropiere de graniță.
Îți recomandăm:
arme antitanc Ucraina