Lucian Bode
Există în această țară oameni imposibil de deșurubat din scaunele lor, oricât de catastrofal ar fi mandatul lor, oricâte tragedii s-ar petrece sub oblăduirea lor. Unul din acești oameni este dubiosul domn Lucian Bode. Mi-e și mie imposibil să înțeleg de unde vine uriașa putere de care dispune acest individ șters, care vorbește prost, care se mișcă greu și ale cărui mandate în diferite funcții au fost succesiuni nesfârșite de dezastre.
Ministrului Bode nu i-a clipit o geană atunci când mașina în care se afla a încălcat toate regulile de circulație și a provocat un accident grav pe Valea Oltului. Același ministru tace azi, când unul dintre angajații săi, la volanul unei mașini a Poliției Române, a spulberat două fetițe, omorând-o pe loc pe una dintre ele, la o viteză de peste 80 km/h în localitate
După această crimă oribilă toată conducerea Poliției Române ar trebui destituită, de la ministru până la șeful local al polițistului criminal. Poliția a ajuns participantă la fărădelege, ce rost social mai are? Ce diferență există între Oprea și Bode, amândoi complici la crimă prin incompetență, delăsare și lipsa crasă de respect pentru lege?
Îți recomandăm:
Ce îl poate recomanda pe Lucian Bode să ocupe o funcție atât de importantă în stat încât nici măcar omorârea unor copile nevinovate nu-l poate clinti din scaun?
Țara asta e ferfeniță din punct de vedere moral și al încrederii în autorități. Oamenii se simt neîncetat batjocoriți de această castă de nulități pe care nu-i atinge nimic, pe care nu-i responsabilizează nimic, pe care nu-i schimbă decât șefii lor după criterii care nu au nicio legătură cu performanța sau integritatea lor.
Asta dă impresia cât se poate de justă că lumea lor, a celor puternici, nu are nimic de-a face cu lumea și viața societății, iar când coboară printre oameni o fac fie ca să ceară votul, fie ca să încalce legile.
Dacă nici uciderea unor fetițe de către angajații tăi nu-i motiv de demisie, ce altceva poate fi motiv de demisie? Ce altceva poate fi motiv de onoare și de responsabilitate?