Cristian Păun: Suveranismul și naționalismul economic, ultimele zbateri ale unei generații disperate să nu piardă puterea. O luptă cruntă cu implicații economice uriașe.
Cristian Păun, profesor de economie la ASE București, analizează, într-o postare pe Facebook, efectele suveranismului asupra economiei. El compară succesul fabricilor auto vândute marilor companii cu declinul fabricii ARO, care și-a încetat activitatea de mult timp. „Agitarea steagului suveranismului și naționalismului economic în România de astăzi este expresia unei generații care simte că pierde definitiv controlul. Este o luptă cu o miză economică uriașă, dar care nu are nicio legătură cu binele oamenilor”, concluzionează Cristian Păun.
Într-o analiză postată sâmbătă pe Facebook, Cristian Păun opinează că „suveranismul, ca orice proiect politic, trebuie să urmărească binele oamenilor”, specialistul în economie fiind de părere că, în caz contrar, suveranismul „nu este decât o mare păcăleală, o mare iluzie” şi „o fundătură”.
Suveranismul, ca orice proiect politic, trebuie să urmărească BINELE oamenilor. Altfel, nu este decât o mare păcăleală, o mare iluzie. O fundătură. Patriotismul sau naționalismul economic nu au de ce să fie aplicate dacă produc probleme, dacă nu duc la mai multă prosperitate prin comparație cu alternativele lor. Protecționismul și izolaționismul trebuie evitate dacă nu aduc mai mult bine în societate.
Să luăm acum exemplul industriei auto din România.
Două fabrici comuniste Dacia (Pitești) și Oltcit (Craiova) au fost vândute străinilor. Una către Grupul Renault și una către Daewoo care a revândut-o apoi către Ford. Cele două companii domină exporturile României, antrenează industrii locale, au pus România pe harta Europei. Te umpli de mândrie națională când treci prin Spania, Italia sau Franța pe lângă panouri unde vezi DACIA la loc de cinste, alături de sigla RENAULT. Probabil am fi văzut și la FORD la fel dacă ar fi produs o marcă cu nume local aici, nu mărcile lor standard. Simți o bucurie în suflet, cu siguranță. Îți vine să te dai jos din mașină și să începi să cânți imnul de bucurie. Aceeași bucurie te invadează ori de câte ori întâlnești pe autostrăzile Europei mașinile Dacia (Duster, Logan etc.). Este o mașină apreciată peste tot.
Soluția suveranistă:
O fabrică comunistă ARO (Câmpulung) nu a avut soarta Dacia sau Oltcit fiind vândută la fier vechi în urma unor încercări succesive ratate de privatizare, în care tot felul de interese suverane și naționale s-au combinat, în final, cu un ”investitor” strategic american care a cumpărat-o pe nimic și apoi guvernul i-a șters datoriile pe care le avea față de stat. Înainte de privatizare, compania a fost îngropată în datorii de furnizorii săi (români) și de dealerii auto (români) care câștigau mai mult din contractele lor decât câștiga fabrica pe care o căpușeau (link în comentarii). Astăzi ARO nu mai există! Oamenii de acolo au pierdut totul. Deși privatizată cu ”americanii”, soarta acestei fabrici nu este străină de serviciile secrete și de interesele Rusiei în regiune.
Această comparație este elocventă pentru a arăta că suveranismul și patriotismul economic sunt departe de a produce bunăstarea pe care ne-o dorim și pe care o așteptăm. Nu din prea puțin suveranism suntem astăzi unde suntem. Ci din prea mult. Politicienii vremii au preferat să vândă aceste industrii către investitori ”strategici” și persoane dubioase locale, aceștia punându-le pe butuci și vânzând activele lor la bucată.
Faptul că astăzi, în România, se agită și se flutură iar steagul suveranismului și naționalismului economic ține de o generație care simte că pierde definitiv controlul.
Că fondurile private de investiții grupate în jurul Pilonului 2 de pensii și nu numai, că fondurile de investiții din străinătate, companiile multinaționale, companiile mari prind putere și devin tot mai greu de controlat și de stors de rente substanțiale. Este vorba de bani mulți, de putere. O bătălie cu o miză economică enormă. Care nu are nicio legătură cu prosperitatea și binele oamenilor. Pe modelul ARO Câmpulung…
Trupele au fost și sunt demult spălate pe creier, fezandate, antrenate de luptă. Se aruncă în stânga și dreapta cu jigniri, invective, amenințări. Deloc argumente, nimic rațional. Cu bani mulți în spate. Iar acolo unde argumentele par că înving, se ridică Crucea și argumentul final și irefutabil: Dumnezeu! Doar cel ortodox!
Îți recomandăm:
cuvinte cheie: suveranismul economic
